Anestezia, adică a face nesimţitor pe bolnav la durere în timpul unei operaţii, se poate face în două moduri : parţial ( când se amorţeşte numai locul unde se face operaţia ) şi general când medicul adoarme complet pe bolnav, care-şi pierde cu desăvârşire simţirea şi cunoştinta în tot timpul operaţiei.

Anestezia se practica şi în antichitate cu opium, apoi în 1844 primul care a aplicat un narcotic chimic de anestezie generală a fost dentistul american Wells ( cu protoxid de carbon ).

Imediat după aceea se face descoperirea epocală a cloroformului şi a eterului cu care şi astăzi se provoacă anestezia generală.

Amândouă aceste narcotice se dau bolnavului să le inhaleze ( să le tragă în piept ) şi "adormirea" cu ele poartă numele de narcoză.Este un somn fără simţire , pe care amândouă aceste narcotice îl provoacă.

Cum se face narcoza cu cloroform şi eter?Ce se întâmplă cu omul supus narcozei şi ce trebue să aibă grijă medicul care face narcoza?Bolnavul care trebue narcotizat este întins pe masa de operaţie, bine fixat pe ea prin aparate speciale sau bande.

Toracele, abdomenul şi gâtul sunt lăsate libere.Fiindcă cloroformul şi eterul sunt caustice (ard) de aceea înainte de a începe anestezia se unge faţa, şi îndeosebi în jurul gurii şi nasului cu vaselină..

Se pregateşte deschizătorul de gură si pensa pentru limbă, ca eventual sa fie la îndemână pentru respiraţie artificială ( v.c.).

Trebue pregătit de asemenea o tăviţă ( eventuale vărsături ) şi seringa cu fiole de eter, cofein, adrenalin etc., ( în caz de sincopă, pentru injecţii ).Deasemenea balonul de oxigen.Anestezicul se toarnă pe o compresă de tifon, sau pe o mască anume facută pentru anestezie, şi se ţine înaintea gurii bolnavului ce trebuie să adoarmă, recomandând bolnavului să respire adânc.

Un mijloc mai bun e să spunem bolnavului să numere rar şi cu glas tare.La începu bolnavului I se pare că se sufocă ( se înăbuşe ) vrea să smulgă masca cu anestezic.Insă narcotizatorul îl stăpâneşte şi continuă narcoza.Dar bolnavul este din nou excitat, se zvîrcoleşte, răsuflă greu, ţipă ( mai ales alcoolicii ).In sfârşit în faza de la urmă se linişteşte şi doarme dus.Nu mai simte nimic.

Narcotizatorul priceput se uită mereu la ochiul bolnavului care-I va indica starea celui adormit..Atingând uşor cu degetul lumina ochiului, vede că bolnavul nu reacţionează, adică nu se fereşte…ca la mort.

Uitându-se la pupila ochiului ( lumina ),constată că e mică, contractată, imobilă.Dacă începe să se dilate e semn că bolnavul îşi revine în simţire ( trebue să îi mai dea anestezie ).Dacă însă pupila se dilată brusc, e semn de alarmă.Bolnavul e în pericol şi trebue luată masca de pe el şi încetată narcotizarea.Deasemenea un alt asistent ţine tot timpul pulsul ( v.c.) bolnavului care-i arată starea inimii.Dacă pulsul încetează şi bolnavul a căzut în sincopă ( v.c. ), leşin, i se face o injecţie în vână cu adrenalină ( 1 la mie ).

S-a reuşit a salva narcotizaţi de la moarte injectându-li-se adrenalina direct în inimă.

Dacă se întâmplă că limba bolnavului i-a căzut îndărăt şi-l sufocă, o prindem cu pensa, după ce am deschis gura cu deschizătorul.

Dacă s-a oprit respiraţia îi facem respiraţie artificială ( v.c. ).

Narcotizarea se poate face în două chipuri: sau picătură cu picătură, sau în doze masive ( când turnăm o cantitate mare de narcotic deodată şi o dăm s-o respire bolnavul ).

Cloroformul este periculos pentru cei cu cordul ( inima ) slab, pentru bătrâni; copiii îl suportă bine.

Eterul este periculos pentru cei cu boli de plămâni.După narcotizare, când bolnavul s-a trezit, poate avea vărsături care să dureze mult sau să sughiţă.I se pune o pungă cu ghiaţă pe abdomen şi i se dau calmante.

Anestezia parţială sau locală: Se face cu cocaină, novocaină, lucaină, tropocaină, stovaină ( la rachianestezie ).Se injectează sub piele soluţia de anestezic pe toată întinderea liniei unde vrem să facem tăietura si apoi injectăm adânc.

Rachienestezie se chiamă amorţirea unei părţi a corpului ( unde trebue făcută operaţia ) prin injectarea soluţiei de narcotic ( stovaină, stovain cu stricnin, stovain cu cofein…) în canalul măduvei spinării.

Bolnavul e aşezat, cu coloana vertebrală îndoită de tot.Chirurgul înfige acul ( lung de 8 cm ) între apofizele spinoase a două vertebre alese de el, pătrunzând puţin oblic, în sus şi înainte.Şi la această anestezie se pot întâmpla accidente: sincope şi oprirea respiraţiei.

Intrebuinţăm aceleaşi mijloace descrise mai sus spre a salva pe bolnav de moarte.

Unii au cefalagii după rachianestezie ( v. cuvântul ) care se combat cu injecţii de ser fiziologic.Din neatenţia chirurgului pot avea loc hemoragii în măduvă în timpul când se face înţepătura.