Toată lumea o ştie. E în centru, la Universitate, stai cu spatele la ea când aştepţi troleibuzul. Probabil că nu prea te mai uiţi la ea, deşi a fost recent curăţată de rapănul adunat pe bronz de câteva decenii bune. E poate cea mai frumoasă statuie în stilul clasic al veacului 19 din Capitală. Şi poate nu ştiaţi dar e şi cea mai veche statuie reprezentând o personalitate, care s-a ridicat în oraş.

Puţini cunosc istoria ei, aşa că m-am gândit să mă documentez şi să v-o spun şi vouă.
Într-o perioadă în care România (Principatele Unite) făceau eforturi în a-şi redescoperii identitatea şi istoria, românii au hotărât să ridice un monument, demn de o capitală europeană. Ideea era mai veche. Încă din paşopt, revoluţionarii doriseră ridicarea a trei statui în Bucureşti. Lui Mihai Bravu, Gheoghe Lazăr si lui Tudor Vladimirescu. Îm 1865, la Primăria Bucureştilor se discută realizarea unei statui ecvestre a voievodului. Antrepenorul francez Alfred Godillot (vezi articolul Hala Unirii) era partener al Primăriei şi fusese conactat în vederea realizării unor amenajări şi modernizări edilitare.

În aceeaşi perioadă maiorul Papassoglu şi Bolintinenu prevedeau realizarea unui proiect grandios şi cam utopic la Mănăstirea Mihai vodă (cam ruinată la acel moment). Proiectul cuprindea o amenajare complexă a dealului Mihai vodă şi construirea unui mausoleu romantic pentru păstrarea craniului lui Mihai Viteazul şi o statuie.

Alfred Godillot propune şi el realizarea unei statui ecvestre a voievodului, mai ales că avea relaţii în Franţa şi îl cunoştea bine pe sculptorul Albert-Ernest Carrier-Belleuse. Discuţiile între Primărie, Ministerul Lucrărilor Publice, Comitetul Amicilor Bellelor-Artelor, Godillot, Carrier Belleuse au ca rezultat finalizarea în 1873 a statuii care este adusă de la Paris la Bucureşti împreună cu soclul de marmură, fiind a doua statuie publică din Bucureşti şi prima ecvestră. Documentarea i-a fost trimisă sculptorului de către A. Odobescu şi Th. Aman.

 Ministerul Lucrărilor Publice se va adresa apoi, tot în acea perioadă, Societăţii Amicilor Bellelor-Arte pentru a hotărî locul de amplasare a noii statui a voievodului. Mulţi ar fii dorit la Mihai Voda, pe deal. Carol doreşte, însă, aşezarea statuii în faţa Palatului Universităţii.

Adevărul e că la acea vreme Bucureştii nu prea aveau statui publice cu excepţia statuii de marmură a spătarului M. Cantacuzino de la Colţea (nota bene - e cea mai veche din oraş!!), opera lui Storck şi a unui kitschuleţ de serie în P-ţa Sf. Gheorghe reprezentând-o pe Artemis.
Statuia lui Mihai Viteazul fost dezvelită pe 8 noiembrie 1874 în piaţa din faţa Academiei (Universităţii) în prezenţa familiei domnitoare, a membrilor guvernului, a corpului diplomatic, a Mitropolitului Nifon, a primarului, a unui numeros public. S-au rostit alocuţiuni de la balconul Universităţii, pline de patriotism, s-a subliniat că este prima statuie ridicată de români şi dedicată unui mare erou naţional. După dezvelire militarii au defilat, au dat onorul şi s-au tras salve de artilerie. Pe seară, la Palat, s-a dat o recepţie...

Dezvelirea statuii fusese amânată 7 luni din cauza presiunilor diplomatice datorate guvernelor de la Viena şi Istanbul care vedeau în această statuie un act de independenţă (ceea ce şi era). Diplomaţii şi ofiţerii turci, aflaţi în Capitală considerau că ridicarea unui monument dedicat unui mare duşman al otomanilor e o jignire la adresa puterii suzerane. România era incă sub suzeranitate otomană. De asemenea presa vremii afirma că şi Austro Ungaria ar fii impotriva organizării de festivităţi dedicate celui ce i-a bătut pe unguri...9 luni a fost amânată dezvelirea, motiv pentru care au avut loc şi mişcări studenţeşti de stradă (provocate de opoziţia liberală).

Stînga- Statuia Bernardo O'Higgins - Santiago de Chile (Chile), mijloc - Statuia gen. Manuel Belgano - Buenos Aires (Argentina); remarcati asemanarea cu calul lui MV din Bucuresti
dreapta- Albert-Ernest Carrier-Belleuse (1824-1887). Sculptură de A. Rodin

Semnatura lui Carrier-Belleuse pe dreapta statuii

Locul statuii lui Mihai nu e unul oarecare. Pe acel loc, încă din veacul 16 se afla Mănăstirea Sf. Treime. Această mănăstire a fost rectitorită de Şerban Cantacuzino care împreună cu fratele

său C-tin Cantacuzino înfiinţează prima Academie de la Sf. Sava (1680), numită astfel de popor de la faptul că era închinată bisericii Sf. Mormânt sau a Domnului Savaot. Domnul Savaot este o romanizarea a ebraicului "Elohei Tzvaot" adica "Dumnezeul armatelor" din cer (stelele si luna), de pe mare (toate vietatile din mare si de pe pamant) - informatie primita de la un cititor...

În 1818 învăţatul ardelean Ghe. Lazăr deschide aici şcoala academicească de ştiinţe filosoficeşti şi matematiceşti în limba română.

Singurele fotografii cunoscute ale bisericii Sf. Sava. În stânga e un detaliu al unei panorame realizată de L. Angerer în 1856 de pe acoperişul Teatrului Naţional. E foarte valoroasă deoarece pe nordul bisericii se vede şi Academia Sf. Sava. În dreapta e tot un detaliu dintr-o poză panoramică a lui C. Popp de Szatmary făcută din turnul Colţei. Noua Academie (Universitatea) e nou construită iar biserica îsi trăieşte ultimile zile.

Acum ştiţi de ce se află pe acolo şi statuia lui G.Lazăr.
Între 1848-1870 se dărâmă toate clădirile mănăstirii, ultima fiind şi biserica ce apare stingheră în două fotografii (vezi mai sus). Pe locul vechii Academii se construieşte actuala Academie (azi Universitatea), ceva mai mică ca azi şi nemansardată, după proiectul arh. Alexandru Orăscu.

Clădirea nou construitei Academii. Desen de epocă. Remarcaţi parcul din faţă, ce va deveni pentru un timp prima grădină botanică din Capitală.
După Teatrul Naţional construit cu puţin înainte (1852) era a doua mare clădire din Bucureşti. O a treia va fii Hala Mare.

De-a lungul Academiei s-a taiat un bulevard foarte lat numit atunci B-dul Academiei dar care ţinea doar cât ţinea şi clădirea. De abia în anii 80 ai veacului 19 se va prelungii către Cişmigiu numit fiind apoi Bdul Elisabeta. Datorită lăţimii acestui bulevard, a nou construitei statui şi a balconului Academiei, pe aici se organizau majoritatea parăzilor şi defilărilor bucureştene.
Statuia a fost construită foarte aproape de locul unde s-a aflat altarul bisericii Sf. Sava, nefiind chiar pe locul altarului, aşa cum s-a crezut. D-l arheolog Panait mi-a arătat pe unde s-au identificat resturi ale vechilor ziduri cu ocazia unor săpături mai vechi. Am auzit, tot de la dl Panait că ar exista o intenţie de a se marca temeliile vechii biserici în pavajul actual. Ar fii mişto!

Aşa că trecătorule prin staţia de troleibuz, să ştii sub picioarele tale se află zidurile brâncoveneşti ale unei faimoase biserici la vremea ei. Şi probabil, nenumărate schelete ale cimitirului mănăstiresc. În spaţiul din jurul statuii (ulterior şi a lui G. Lazăr şi Heliade Rădulescu) a fost amenajată prima grădină botanică din oraş, dotată cu 2 sere şi copaci rari. Statuia a văzut multe de pe soclul ei în cei 134 de ani.

Gravura (dintr-un jurnal de epocă) infăţişeaza defilarea Reg. 13 Dorobanţi prin fata Domnitorului Carol, la revenirea acestei unitati de la Plevna (ianuarie 1878)

 

În sepembrie 1877 sunt aduse 3 tunuri otomane capturate de vânători în cursul luptelor de la Griviţa. Domnitorul, aflat pe front în Bulgaria, hotărăşte să fi aşezate la statuia lui Mihai Viteazul. Festivităţile prijeluite de această ocazie sunt prezidate de regina Elisabeta (gravura de mai sus). Un an mai tarziu, în ziua de 8 octombrie 1878, la mai puţin de un an de la căderea Plevnei, se organizează intrarea solemnă a trupelor române în Bucureşti. Carol depune o coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul. Sunt aduse 12 din cele 64 de tunuri capturate de la turci în timpul Războiului de Neatârnare, fiecare tras de 4 cai. Cele două tunuri vor flanca timp de mulţi ani statuia, până în 1916, când Bucureştii sunt ocupaţi de trupele germane însoţite de armate bulgare şi turceşti. Turcii işi iau tunurile înapoi. Probabil cu acea ocazie este distrus şi frumosul gard din fier forjat ce înconjura statuia.

 
În 1881, cu ocazia încoronării lui Carol I ca rege al României proaspăt independente (10 mai), se organizează o mare paradă a breslelor. Regele şi regina privesc de lângă statuia lui Mihai Viteazu defilarea celor 43 de care simbolice (am văzut pe undeva niste litografii cu acest eveniment, dar nu mai stiu unde)

Imagine panoramică din Universitate către statuie în anii de după Războiul de Neatârnare. Remacaţi în stânga spatele palatului Suţu iar în spatele statuii serele primei grădini botanice din oraş

Diverse imagini ale statuii reproduse din cărţile poştale de dinainte de 1916

Statuile a doi mari oameni de cultură l-au flancat în scurt timp pe aprigul şi războinicul voievod. În 1881 este dezvelită statuia lui Ion Heliade Rădulescu, realizată de sculptorul italian Ettore Ferrari (tot el l-a făcut şi pe Ovidiu din Constanţa) iar în 1886 este dezvelită statuia lui Gheoghe Lazăr, operă a marelui sculptor român Ion Georgescu

În noiembrie 1918 familia regală se întoarce la Bucureşti, de la Iaşi, în timp ce la Alba Iulia fusese proclamată unirea Ardealului cu România. Prilej de mare entuziasm pentru bucureşteni după chinuitorul război. Regele Ferdinand şi regina Maria, însoţiţi de generalul Berthelot şi alţii sunt primiţi cu pâine şi sare la intrarea în oraş şi parcurg călare drumul până la statuia lui Mihai Vodă unde primesc defilarea trupelor.

Regele Ferdinand I şi pe Principele Carol, cu ocazia unei parade de 10 Mai , în perioada 1920-1924, paradă care se ţinea de regulă în faţa statuii lui Mihai Viteazul

Imagini ale zonei în perioada interbelică. Schibări majore din această periodă nu prea sunt. Doar în timpul războiului a fost bombardat corpul principal al Universităţii apoi fiind refăcut.

Fanfară la statuia lui MV în 24.07.1941. Fotografia este luată de pe blogul lui Alex Gâlmeanu şi detalii mai multe despre aceasta poza aici

În legătură cu acea legendă urbană că iniţial această sculptură ar fii fost a statuii Ioanei d’Arc..

E o prostie uriaşă scornită de nişte ignoranţi care nu pot deosebii o armură de veac 15 de una de sfârşit de 16. Armura voievodului e foarte bine documentată (francezii nu ar fii gresit niciodata) şi nu există nici o îndoială că a fost de la început concepută a fii Mihai Viteazul.
Deşi legenda are o umbră de adevăr, dar legat de cal şi nu de Mihai. În atelierul lui Belleuse exista o machetă a unei statui a Ioanei d'Arc. Iar forma şi atitudinea calului din acea machetă se pare că a fost folosită atât la Mihai Viteazul cât şi la statuia Gen. Manuel Belgrano din Buenos Aires, aşa cum mai spus-o mai sus...

Statuia lui Mihai Viteazul în anii 50. Detaliu dintr-o fotografie de epocă

Astăzi idioţii de la primărie au făcut un jeg de amenajare în jurul statuii, cică să mascheze lămpile care luminează statuia. E atât de urâtă chestia aia că nu am cuvinte!! Peste buzunarele alea de beton au mai pus şi câteva bucăţele de glie înierbată, cică să acopere betonul. Iarba aia s-a uscat instant , ulterior s-a mai şi scurs iar betoanele se văd ca dracu.

În plus, alti imbecili au tras un semn de circulaţie uriaş care este betonat zdravăn şi foarte vizibil exact în faţa (uşor stânga) statuii lui Mihai. Ditamai stâlpul ar trebui urgent mutat de acolo în afara razei vizuale alui Mihai Viteazul căci poate se enerveaza (dacă nu facut-o deja) şi vă treziţi cu o bardă voievodală în cap!! (asta ar fii visul meu fantastic).