Ritual şi creativitate

Ritualizarea comportamentului este una dintre principalele coordonate ale umanităţii omului. Comunicînd, o facem recurgînd la stereotipii şi reflexe atitudinale. Destul de rar se întîmplă să punem la bătaie resursele de spontaneitate cu care sîntem dotaţi.

Masochism şi cărţi pentru copii

Fetiţa mea, Sara, are doi ani şi nouă luni. Nu vorbeşte încă foarte bine, dar e dornică să comunice şi se enervează la culme dacă nu-i sînt înţelese vorbuliţele rostite într-un stil foarte personal. Mai mult, Sara adoră cărţile. Cele pentru copii, fireşte.

Indecenţă şi defect psihic

Ce mă enervează cel mai mult la spaţiul social din România zilelor noastre nu se referă atît la corupţia, meschinăria, minciuna, bigotismul şi intoleranţa acestuia, ci la vădita lipsă de stil a practicanţilor tuturor racilelor enumerate mai sus. De altminteri, sînt perfect conştient că natura umană este în linii mari cam aceeaşi pretutindeni în lume, la orice meridian şi paralelă. Omul e om şi la Paris, şi la Tokyo, şi la Tirana şi la Washington. Natural că şi la Bucureşti, însă în oraşul de pe Dîmboviţa, metaforă în mic a întregii Românii, parcă prea s-au concentrat cultivarea lipsei de măsură şi dispreţul faţă de o conduită civilizată şi morală minimă. La noi se bat recorduri după recorduri în materie de aroganţă, echilibristică pe deasupra legii şi sfidarea opiniei publice.

Un caz simptomatic sau despre sarmaua de la Termopile

Întîmplările au tîlcul lor. Important este să-l desluşeşti. De aceea, mi se pare esenţial să nu treci prea rapid peste sensul, nu întotdeauna aparent, al acestor adevărate episoade ale destinului. Puţină reflecţie – şi cîştigul în ordinea cunoaşterii este garantat. Altfel, experienţele trec pe lîngă tine fără să te sporească deloc. Ajungi la senectute în chip gratuit, iar părul alb şi ridurile nu devin mărci ale înţelepciunii, ci doar semne ale inutilei scurgeri a vremii. O afacere pur biologică, ce mai…

Jocul de tenis, turnesol de moravuri

Întîmplarea a făcut să mă găsesc la Sibiu, pe timpul întîlnirii de Cupa Davis dintre echipele României şi Franţei. Aceasta, contînd pentru primul tur al Grupei Mondiale, s-a consumat între 8 şi 10 februarie 2008. Nu sînt gazetar sportiv, dar graţie pasiunii mele pentru acest nobil sport care este tenisul, am fost invitat, în calitate de colaborator al revistei Tenis Partener, să iau parte la pregătirea Centrului de Presă al Sălii „Transilvania”, locul unde s-a desfăşurat confruntarea dintre „daci” şi „gali”.

Decît să moară mama…

Între vanitate şi orgoliu distanţa e una astronomică.

Oglinda sufletului românesc

Felul în care ne-au văzut şi ne văd străinii mi se pare pilduitor pentru condiţia noastră morală.

Cioran, Eliade şi psihanaliza extremei drepte

Aşa cum s-a tot spus, uneori pînă la plictis, psihanaliza exploratorie are altă finalitate şi comportă altă procedură decît psihanaliza terapeutică, de ordin clinic. Fireşte că baza este una comună, în speţă cea oferită de bogata empirie psihopatologică adunată, sistematizată şi conceptualizată de Sigmund Freud şi de urmaşii acestuia.

Indecenţă şi defect psihic

Ce mă enervează cel mai mult la spaţiul social din România zilelor noastre nu se referă atît la corupţia, meschinăria, minciuna, bigotismul şi intoleranţa acestuia, ci la vădita lipsă de stil a practicanţilor tuturor racilelor enumerate mai sus. De altminteri, sînt perfect conştient că natura umană este în linii mari cam aceeaşi pretutindeni în lume, la orice meridian şi paralelă. Omul e om şi la Paris, şi la Tokyo, şi la Tirana şi la Washington. Natural că şi la Bucureşti, însă în oraşul de pe Dîmboviţa, metaforă în mic a întregii Românii, parcă prea s-au concentrat cultivarea lipsei de măsură şi dispreţul faţă de o conduită civilizată şi morală minimă.

Sportul şi violenţa. Agonistica antică.

Sportul de performanţă a însemnat întotdeauna nu numai confruntarea atleţilor cu limitele fizice şi sufleteşti, proprii şi ale celorlalţi competitori, ci şi prilejul ca publicul să asiste la un spectacol impresionant. Grecii antici şi romanii au înţeles teribila dimensiune agonală a sportului, dar şi semnificaţia dramatică specifică acestei activităţi.

Istoria ca o nevroză

 (eseu despre refularea trecuutlui incomod)

Din nou despre bovarism

Ce poate fi mai plăcut decît să visezi? Că e vorba de o simplă reverie, adică de visarea cu ochii deschişi în plină ziuă, sau că e vorba de visarea adîncă, nocturnă, efectul de plăcere este cam acelaşi, cu vagi diferenţe de intensitate, senzaţie şi beneficiu spiritual.

Cioran şi Paradisurile lui

După toate aparenţele, ideea formulată exemplar de Marcel Proust, cea potrivit căreia „adevăratul Paradis se află întotdeauna în urmă”, a fost îmbrăţişată fără rezerve de Cioran.

De ce ne urîm capitala?

De ce este Bucureştiul atît de urît? Iar întrebarea aceasta se referă nu atît la cauzele urîţirii sale, cît la premizele nevindecării de urîţenie.

Două tipuri de etică

În anii de după Revoluţie m-a fascinat neobosit un aspect pe care îl consider esenţial pentru ilustrarea nefastele stări de lucruri din România. Mă refer la metamorfoza inşilor vestici care, dintr-un motiv sau altul, ajung să trăiască timp mai îndelungat printre noi.

Cioran, one man show

O anumită unicitate Singularitatea lui Emil Cioran poartă un însemn special. Ea se detaşează, înainte de toate, printr-o decisă opţiune pentru autenticitate. Iar această autenticitate este atît a stilului, cît şi a tipului de gîndire; atît a viziunii despre lume, cît şi a relaţiei cu viaţa de zi cu zi. Pe scurt, Cioran este un autor nedidactic, imun la teze şi beneficiind de anticorpi împotriva voinţei de a demonstra ceva. Iată premizele magiei la care el ne invită.

Ura, obiect al psihananalizei

Ura se trăieşte. La ce bun conceperea ei sub specie teoretică? De ce să o conceptualizăm? Nu e de ajuns că se dovedeşte frecvent un sentiment negativ, înăbuşitor, dezumanizant?