Am aflat săptămâna trecută că unele străzi nu se văd aşa, oricum ai trece pe lângă ele. Trebuie urmăriţi anumiţi paşi. Dacă îi ştii, le vezi. Dacă nu – poţi foarte bine să nu ai habar niciodată de existenţa lor. Sunt câteva sute de asemenea străzi în Capitală. Majoritatea se găsesc, evident, în Centru. Nu le veţi depista pe nici o hartă. Mie mi-a fost dezvăluită una, cu totul întâmplător, la marginea cartierului în care locuiesc.

            Nu contează în ce fel am ajuns să am cunoştinţă de respectiva stradă. Ar fi lung şi plictisitor să povestesc. Am venit cu tramvaiul, am coborât acolo unde, pe vremuri, era o uzină, iar astăzi este o impunătoare construcţie modernă. Mi se spusese să intru mai întâi în parcarea de pe dreapta (pe sensul de mers al tramvaiului cu care venisem). Apoi – să mă întorc la punctul de pornire (lângă staţie) şi să intru în cealaltă parcare (dinspre bulevardul perpendicular). Să fac puţin la stânga, spre intrarea principală (către intersecţie) în impunătoarea construcţie modernă. Să intru. Să nu înaintez prea mult. Să mă întorc iarăşi către punctul de pornire. Voi observa că, de fapt, am ieşit într-o altă staţie, asemănătoare cu cea dintâi, însă diferită de ea prin aceea că, în locul chioşcului de bilete, aici este o mică florărie. Să intru în florărie. Doamna care vinde acolo este surdă. Să n-o întreb nimic, să iau pur şi simplu o lalea galbenă (una singură şi neapărat galbenă), să i-o arăt, să-i dau banii şi să ies. Dacă voi face puţin la dreapta, voi constata că, în locul unde m-aş fi aşteptat să revăd parcarea în care fusesem prima dată, acum este o casă (o vilă cu 3 nivele). Să merg în direcţia vilei. Când ajung la vreo 10 metri de aceasta, să remarc, tot la dreapta, o cuşcă pe care scrie cu verde “Câine rău”. Dacă voi privi atent, voi observa că înăuntru nu este un câine, ci o raţă legată bine de un ţăruş. Să ocolesc (tot prin dreapta) raţa, apoi să virez brusc la stânga – în spatele vilei, cum ar fi. Cam pe acolo, ar trebui să văd din nou, un pic în diagonală, intrarea principală (cea dinspre intersecţie) în impunătoarea clădire modernă. S-o ignor. Să mă întorc spre staţie, dar să cotesc puţin la dreapta (acum mă deplasez în sens invers faţă cu prima dată, la venire), astfel încât să ies către o a doua florărie – către parcarea dinspre bulevardul perpendicular pe cel cu linia tramvaiului cu care am sosit. Voi sesiza că, pe uşa florăriei, scrie, de asemenea, “Câine rău”. Dacă aş pătrunde înăuntru, aş observa că nici aici nu este, de fapt, un câine rău, ci o vânzătoare oarbă. Dar nu am nici un motiv să intru (fiindcă am deja laleaua galbenă). Să trec de florărie ca şi cum nu ar exista (este foarte important să fac în aşa fel încât să pară că nu există, deşi este evident că ea, de fapt, există). La cam 30 de paşi distanţă (n-am cum să n-o remarc eu însumi, chiar şi fără indicaţii), există o altă vilă (cu 3 nivele). Ea este identică primeia, dar se găseşte pe latura opusă a impunătoarei clădiri moderne (care acum se află în stânga mea). Să ocolesc vila – cam în acelaşi fel în care am făcut-o şi cu cealaltă – ,  în spatele său având prilejul să descopăr o poartă mare de metal, de culoare cărămizie. Să intru pe poartă (fără teamă, ea este deschisă). Imediat în spatele său, voi vedea un fel de paralelipiped de sticlă, asemănător cu acela în care stau poliţiştii în intersecţii, gardienii de scuar şi contribuabilii care telefonează de la posturi publice (dacă au mai degrabă cartelă decât celular). În respectivul paralelipiped de sticlă se află o carte fără titlu, scrisă într-un alfabet pe care nu-l cunosc. Să iau cartea şi să las în locul ei laleaua galbenă cumpărată din florăria cu vânzătoarea surdă. Ieşind din paralelipiped, voi remarca, în faţă-dreapta, un zid foarte înalt, prevăzut cu o scară de incendiu. Să urc pe scara de incendiu. Ajuns în vârful zidului, voi constata că, de partea cealaltă, există o a doua scară, pe care pot coborî. Să cobor efectiv. Revenit pe sol, să mă uit înapoi, în sus, către scara pe care am coborât. Voi observa, în vârful zidului, raţa care mai devreme era legată în cuşca pe care scria “Câine rău”. Voi auzi o împuşcătură, iar raţa va fi pulverizată, din ea rămânând doar un nor de pene şi de fulgi. Să fiu foarte atent din ce direcţie s-a tras: în exact acea direcţie va trebui s-o apuc. Lunetistul va fi un domn la vreo 65 de ani, îmbrăcat în albastru, al cărui prenume începe cu litera J. L-am văzut cu uşurinţă, deoarece se mişca destul de încet. Postul de tragere va fi un tei din curtea unei a treia vile (cu 3 nivele), situată oarecum paralel cu impunătoarea construcţie modernă şi în a cărei curte se găseşte o cuşcă pe care scrie “Câine rău”, dar în care sunt 4 hamsteri. Unul dintre hamsteri va avea piciorul din stânga-spate înfăşurat într-o bucată de hârtie pe care scrie “Priveşte la stânga”. Trebuie să privesc la stânga şi să văd acolo strada cea ascunsă.

            Este vorba despre o stradă mărginită de vile cu câte 3 nivele, toate având în curte cuşti pe care scrie “Câine rău”, deşi nu există nici un câine (bun sau rău) în nici una. Unele au găini, altele hârciogi, vreo două curcani, altele bibilici, în fine altele purcei de lapte.  

            La numărul 4bis mi se recomandase să sun. Am sunat. Mi-a deschis o bătrână complet cheală, cu un trabuc enorm în colţul buzelor. M-a poftit într-un hol în care dădeau 9 uşi. În spatele celei de-a treia uşi (unde am fost invitat să intru) mă aştepta un domn cu cravată maro. Dumnealui mi-a făcut semn că pot ieşi pe o altă uşă, aflată în spatele biroului la care stătea. Am ieşit pe acolo şi m-am pomenit într-un hol identic primului. Am încercat uşa care corespundea (în oglindă) celei pe care intrasem în primul hol. Am calculat bine: dădea afară din vilă – şi anume în impunătoarea clădire modernă.

            Am ieşit din impunătoarea clădire modernă exact în staţia tramvaiului cu care venisem iniţial. Am traversat şi am aşteptat un tramvai în sens invers. A sosit destul de repede.   

            NOTĂ:

            Aceasta este o reconstituire deosebit de utilă pentru cercetătorii dedicaţi domeniului în cauză, precum şi intelectualilor, oamenilor muncii români, maghiari, germani, de alte naţionalităţi, Hestugmei, franceji şi japoneji, Banca Mondială, democraţia şi câteva ONG-uri, integrarea europeană şi mall-urile.