Unul din obiectivele clare pe care le-am avut cand am vizitat Roma au fost bisericile paleocrestine sau medieval-timpurii. De preferinta cele cu mozaicuri, deoarece am, de cand am vizitat de doua ori Constantinopolul, o mare slabiciune pentru aceasta arta. Voi face o prezentare succinta a celor cateva monumente vizitate pentru a face pofta si altora sa le viziteze si mai mult decat atat, sa si priceapa ceea ce vad.
La intrarile multor biserici vechi si foarte vechi, descoperi, zidite in perete fragmente de inscripii in latina, mai rar in greaca, provenite, majoritatea de la mormintele crestinilor din veacurile 2-5. Practic niciodata nu apare crucea pe ele. Crucea apare folosita ca simbol crestin abia dupa veacul 5. Insa apare foarte des ca simbol crestin porumbelul (cu ramura de maslin), monograma lui Cristos (Chi-Rho, X-P), ancora, pestele, oranti (oameni in rugaciune cu mainile ridicate), frunze de palmier. Apar des formulari tipic crestine de genul [dormi] "IN PACE" si referiri la Sf. Petru si Pavel, a caror morminte se afla la Roma. In muzee am vazut multe alte artefacte ce dovedesc o temeinica organizare si raspandire a crestinismului roman in secolele 3-4. Cand ma gandesc la bannerele pe care le-am vazut in Romania in Anno Domini 2000, pe care scria ceva de genul "2000 de ani de crestinism in Romania" de-mi venea sa rad si cu fundul. Adica barbarii din Dacia erau crestini inainte de nasterea lui Christos, inaintea apostolilor, inaintea romanilor si grecilor. Ai naibii dacii astia!! Sau cat de mandrii suntem de cele cateva artefacte si pietre gasite in Dobrogea sau pe Dunare in orasele ROMANE si GRECESTI si ne laudam cat de vechi crestini suntem NOI. De parca ar conta asta azi, in vreun fel....


Azi va voi zice cateva vorbe si pune ceva poze despre Mausoleul Santa Constanza, construit de imparatul Constantin candva, in a 2-a jumatate a veacului al IV-lea, in camp, la vreo 4 km de zidurile Romei. Cartierul de azi e nou. Cladirile din zona sunt din secolul 19 si 20. In urma cu vreo 1600 de ani s-a construit, in zona unui cimitir pagan, o basilica ce s-a dorit a deveni necropola imperiala (practic o hala funerara, nu o biserica). Lipita de vechea basilica, azi ruinata, s-a construit o cladire rotunda, bogat si luxos decorata - actualul mausoleu. Se poate spune ca e cel mai vechi monument crestin pe care l-am vizitat. Mausoleul a devenit biserica mai tarziu iar Constantina a fost venerata ca sfanta sub numele de Santa Constanza.

In basilica si apoi in mausoleu au fost ingropate doua rude importante ale primului "cezar" crestin. Fiica Constantina, raposata de tanara in 354 si sora mai mica a imparatului, numita Elena-Constantina (dupa numele mamei sale). Aceasta sora, a fost sotia imparatului Iulian Apostatul (360-363), ultimul imparat pagan.

Pe cat de valoros ca arhitectura pe atat de grozave sunt mosaicurile de aici, de certa influenta roman-pagana, in conditiile in care crestinii nu aveau inca o iconografie si o arta bine stabilita.


Am ajuns acolo dimineata si am fost singur cu sotia in acel mausoleu, motiv pentru care am avut tihna de a face poze pe indelete. Oricum fotografiatul NU este interzis in bisericile romane (precum la habotnicii nostrii). E drept ca a fost si o exceptie, biserica San Clemente, unde interzicerea fotografiatului era motivata de marele numar de ilustrate si carti ce trebuiau vandute.

In doua abside se afla 2 mozaicuri cu scene religioase, mai tarzii (sec. 5-6?), in mod evident diferite ca stil fata de cele de pe tavan. Christos apare ca un tanar imberb ce primeste cheile de Sf Petru. Unii cercetatori sugereaza ca batranul cu nas mare ar fi Moise. Datarea si reprezentarea subiectelor da inca loc la discutii.



In rotonda se afla si un mulaj dupa sarcofagul de porfir al Constantinei (fiica). Originalul e la muzeul Vaticanului.

Mulajul sarcofagului de porfir al Contantinei (Constantia, Constanza). Ramasitele ei au fost un timp ingropate sub altarul central, apoi, duse, in 1606, in basilica St. Petru.

Detaliu din sarcofagul original, aflat la Muzeul Vatican, mutat acolo in 1785. Amorasi la cules de vie, o tema foarte raspandita in epoca.