Stiati ca primul automobil adus in Bucuresti a fost un PEUGEOT ? Acest lucru se petrecea in 1889, iar proprietarul "trasurii fara cai" era baronul Barbu Bellu, fost presedinte al Tribunalului Ilfov si fost ministru al justitiei.
Acest model, produs de Armand Peugeot doar in 4 exemplare, fusese proiectat de Leon Serpollet si a fost prezentat la Expozitia Universala de la Paris din 1889. Automobilul era actionat de un motor cu aburi de 4 CP.
Stiati ca...?
Până la 1904, lacul din Parcul carol (fost Libertăţii) a fost o baltă în care se scăldau bivolii, foarte răspândiţi la acea vreme. În 1906 pe acel loc cu ocazia este amenajată Marea Expozitie Jubiliară dedicată regelui Carol cu ocazia împlinirii a 40 de ani de domnie şi 25 de la înfiintarea regatului.
MedicinaBuza de iepure Unii copii se nasc cu buza despicată ( mai ales cea de sus ), care uneori e însoţită şi de o despicare a vălului palatului gurii.Se corijează acest viciu de conformaţie, printr-o operaţie chirurgicală foarte uşoară.
Parteneri oficiali
Medicpentrutine.roFuga de grasimi nu te ajuta sa slabesti, avertizeaza specialistii Un regim alimentar echilibrat este cu siguranta drumul cel mai scurt catre o viata sanatoasa, mai ales atunci cand se incearca eliminarea surplusului de kilograme.
Micul bucuresteanLegenda Bucureştilor Am găsit în arhive, sub semnătura doamnei Lia Dracopol Fudulu o legendă a întemeierii Bucureştilor în care este prezent celebrul cioban Bucur, dar apar şi alte personaje pitoreşti – Iafet şi fiica sa Guzla, însoţiţi de slujitorul lor Ibrahim.
Religie1 august: Începe postul Sfintei Maria Ultima zi când credincioşii mai pot mânca “de dulce” înaintea Postului Adormirii Maicii Domnului este pe 31 iulie, de lăsata secului. Urmează o perioadă de înfrânare ce durează două săptămâni, pâna la 15 august, şi care este asemănătoare, ca rânduială, cu Postul Paştilor. MateescuCiteste tot
|
Comentarii
Orasul meu de Roxana Maria - 05.02.2010 12:12:15 Superbe fotografii.Pe unele le stiam pe altele nu, dar de fiecare data cand ma uit ma cuprinde un sentiment de mandrie. Ce se uita de Monica Iliescu - 19.02.2010 18:18:28 Pe mine ma cuprinde amarul... de fiecare data cand vad astfel de fotografii, incerc sa reperez in ele cladiri care INCA mai stau in picioare, si de cele mai multe ori, descopar ca, daca mai exista, ele se gasesc intr-o stare proasta. Ar trebui ne amintim in fiecare zi de unde venim, si sa ne mandrim si cu ceea ce AM PUTEA FI nu numai cu ce AM FOST Buurestiul ce se uita de Mihai Guzu - 21.03.2010 22:22:20 Ma prinde groaza de fiecare data cind ma gandesc la dezastrul facut respectiv de cutremuri, comunisti, mafioti si/sau edilii, fara sa le uitam pe oamenii de rand care distrug la fel orasul nostru prin incultura lor si lipsa de interes si intretinere a imobilelor patrimoniale.
In fiecare zi se distruge orasul, cind nu se construieste un zgarie nori in plin centru, sunt niste birouri kitschoase curcubeu.
Lipseste fara contest o baza legala pentru a uniformiza arhitectura, necesitatea de a reconstruii ce a fost demolat sau lasat in paragina de niste rechini imobiliari.
Am dubii pe viitorul orasului nostru...
Mihai 25 de ani.
Paris, Franta Identificari de G. Graur (Aventurierul) - 08.07.2010 19:19:48 M-ati pus la munci grele, fratilor, fiindca a trebuit sa identific imaginile color. Asa am gasit, de pilda, ca blocul turn de 15 etaje e pe sos. Giurgiului, in dreptul strazii Toporasi. Blocurile cu ornamente si cele galben-mustar sunt pe bd. Cantemir (apare si restaurantul Budapesta). Pe Calea Grivitei avem imaginile 879 (vila cu 3 etaje din fata blocurilor, rasa intre timp), 839 (Piata Clabucet), 790 (blocul cu 12 etaje din zona Basarab). Mai avem o imagine de pe Calea Dorobantilor (cea cu cladirea albastra si un autobuz Ikarus), din Drumul Taberei si Titan. Precizari de G. Graur (Aventurierul) - 22.07.2010 21:21:06 Revin cu cateva precizari privind localizarea unor fotografii mai putin cunoscute. Blocul cu 12 etaje de pe Calea Grivitei se afla la coltul cu str. Fruntasului, in apropierea haltei si a statiei de metrou Grivita. Imaginea 748 e de pe bd. Dinicu Golescu, vizavi de Gara de Nord. Blocurile galbene cu 5 etaje de pe alee se afla pe Splai in zona ICECHIM, iar cele rosii cu 4 etaje - pe sos. Pipera. In poza cu lacul este restaurantul Monte Carlo din Cismigiu, cu vedere spre bd. Schitu Magureanu. Completare de G. Graur (Aventurierul) - 28.07.2010 22:22:29 Imaginea 929 si cea mai grea dintre toate, pe care am descoperit-o absolut intamplator, este biserica manastirii Caldarusani, situata in afara Bucurestiului, in zona localitatii Moara Vlasiei. |
Autentificare
Cautare
Cele mai noi articole
Cele mai citite articole - 30 zile
Semnale editorialeLiteratura română în istorie Intimitatea intelectuală dintre cititor şi autor este o foarte rară prezenţă chiar şi pentru o singură viaţă.
Unghiul mortLegile lui Murphy -Sociologie Toti avem taria sa induram nefericirea altora. Niciodata sa nu confuzi rabdarea cu ospitalitatea.
Foloasele ratiuniiRelatiile publice semnalizeaza Cumintind verbul si rostuind substantivul, departe de limitele naturale, de pragul superior, cuvantul isi gaseste semnificatiile reale intr-un ideal creat de contexte.
Eco-CivitasGradinile verticale la indemana tuturor Gradinile verticale incep sa isi faca aparitia in spatii publice, birouri, sali de asteptare . Ele sunt menite sa fie o incantare a privirii dar si o sursa de oxigen si de buna-dispozitie. Sunt practice si necesita foarte putin spatiu. Cromatica variata si tonurile de verde au efecte benefice asupra starii noastre de spirit. Daca ati fost cucerit de toate aceste avantaje ale conceptului, aflati ca puteti transforma orice coltisor sau spatiu liber din casa intr-o adevarata gradina verticala.
Puncte de fuga2 scrisori pierdute Ambele erau adresate aceleiasi persoane , un anume “ sublocotenent Ioan B. Ionescu”, si ambele aveau pe partea ilustrata imagini cu starelete hollywoodiene din anii 30 , aceeasi perioada in care fusesera si trimise. Nu auzisem inainte de Anita Page si nici de Clara Bow, insa cautari minimale pe internet mi le-au relevant ca exponente ale perioadei interbelice in filmul mut de peste ocean.
Psihanaliza cotidianuluiRitual şi creativitate Ritualizarea comportamentului este una dintre principalele coordonate ale umanităţii omului. Comunicînd, o facem recurgînd la stereotipii şi reflexe atitudinale. Destul de rar se întîmplă să punem la bătaie resursele de spontaneitate cu care sîntem dotaţi.
Cogito ergo sumAlimentația romană și Fast food-urile din orașul Pompeii Până în perioada imperiului, romanii consumau un tip de fiertură din mei sau făină de grâu cu tărâțe. Abia în perioada imperiului, pâinea a început să devină un aliment important. Aceasta era preparată din orz. În propriile case, romanii făceau lipie.
Cocktailo noapte pe malul lacului Léman Zâna bună a călătorilor săraci ne scoate cât ai clipi în cale o parcare mare. E în marginea unui soi de viaduct, sus, pe coasta dealului, chiar deasupra lacului Léman. Ziua trebuie să se vadă o privelişte magnifică din locul ăsta. Noaptea nu vezi nici până‑n faţa nasului şi e un frig de clănţăneşti din dinţi.
Excogitaţiile râtanului salonardIn manele we trust Octavian PerpeleaCiteste tot
Comision zero
Point IT Blog
|
















































































































































