În contextul general al modernizării aspectului urban din anii 1930, apare tendinţa desfiinţării halelor, privite ca focare de murdărie şi surse de poluare a atmosferei. Conduşi de noile principii urbanistice, edilii capitalei caută să demoleze aceste hale şi să le mute, pe cât posibil, la periferia Bucureştilor. Primarul sectorului de Galben, ing. Ioan Săbăreanu, decide ca hala din Piaţa Amzei să fie suprimată, amplasamentul păstrând caracterul de centru comercial şi alimentar, fără a i se schimba destinaţia ei centenară. Vechea hală va fi înlocuită cu o nouă construcţie, în care linia clasică se va îmbina armonios cu monumentalitatea modernă.
În anul 1936 Direcţia Generală C.F.R. a hotărât să construiască două gări speciale, una situată în capitală, iar cealaltă la Sinaia, clădiri menite a crea un cadru monumental şi festiv al primirilor Suveranului (M.S. Regele Carol al II-lea), a Membrilor Familiei Regale şi a Şefilor de State în cele două oraşe de Reşedinţă Regală din ţară.
La începutul anilor 1960, când a proiectat şi realizat blocul de locuinţe din Bd. Bălcescu nr. 36, vizavi de blocul Malaxa al lui Horia Creangă, pe care l-a realizat în respectul discret al acestei arhitecturi, [Virgil Niţulescu n.n.] a stârnit o controversă în IPB.
Anii 1930, deşi marcaţi de criza economică şi de o instabilitate politică generală, de terorismul atentatelor şi al regimurilor dictatoriale, stau sub semnul rafinamentului şi speranţei. Un suflu clasicizant apare ca un apel la morală, austeritate şi decenţă, virtuţi mai potrivite cu perioada de criză - în paralel cu o orientare estetică generală spre raţionalitate şi epurare a limbajului formal, datorată Mişcării Moderne.
În anul 1930, Academia Română iniţiază un concurs public de proiecte pentru realizarea clădirii Fundaţiei Dalles, pe terenul şi în baza unei donaţii provenite de la familia Dalles. Concursul este câştigat de proiectul de arhitectură al profesorului arhitect Horia Teodoru.
Imobilul Scala din Bucureşti a fost ridicat în anul 1935 şi reprezintă o creaţie a lui Rudolf Fränkel, un arhitect de frunte al avangardismului din Berlinul anilor 1930, emigrat în România în vara anului 1933, ca urmare a persecuţiilor regimului nazist îndreptate asupra evreilor.
Denumirea dată imobilului din Calea Plevnei 137A, de Malmaison, provine din timpul lui Cuza, când domnitorul numește aşa zona după un domeniu favorit al împăratului francez Napoleon al III-lea.
"În vara anului 1946, proaspăt diplomat, întâlnindu-mă cu Aurel (Rică) Doicescu - fratele mai tânăr al lui Octav -, ca de obicei în după-amiezele toride ale Bucureştiului la Yacht Club, unde el se recrea şi eu făceam canotaj, având o relaţie cordială şi câteodată o bârfă mondenă despre arhitecţi (ce reconfortant passe-temps!), într-o zi mi-a propus să lucrez 4 ore pe zi la biroul lui G.M. Până la definitivarea planurilor pentru imobilul de locuinţe (mai târziu IPROMIN) din Calea Victoriei, colţ cu Calea Griviţei."
Imobilul din Calea Victoriei nr. 218 este caracterizat de grija față de atingerea unei funcționalități optime pentru activitățile de birou și îmbunătățirea calității spațiului de lucru, pe baza unei organizări raționale a spațiului și a unei modelări volumetrice clare, punctate de elemente din vocabularul clasic.
În cursul celui de-al doilea deceniu interbelic, activitatea Băncii Naţionale a cunoscut o extindere fără precedent, atât la nivelul sediului central din Bucureşti, cât şi la cel al sucursalelor teritoriale. Pe lângă activitatea cu specific bancar strict, treptat, la nivelul conducerii instituţiei a început să fie manifestată dorinţa de a interveni pentru continua îmbunătăţire a situaţiei propriilor funcţionari, prin punerea la dispoziţia acestora a diverselor facilităţi pentru ridicarea statutului social şi a cunoştinţelor profesionale şi pentru petrecerea timpului liber.
Şcoala, care se află în casele lui Manuc Bei, are organizate, pentru deprinderea unor meserii, ateliere de fierărie, tâmplărie, rotărie şi turnătorie de cupru. Prinţul rus Anatole Demidoff, care vizitează Bucureştii în anul 1837, o menţioneaza în cartea sa: ,,Voiaj in Rusia meridională, Moldova şi Valahia" tiparită în trei volume la Paris în anul 1841 sub denumirea de ,,Şcoala de arte şi meserii pentru soldaţi".
Palatul Universităţii din Bucuresti (numele iniţial al construcţiei este Palatul Academiei) a fost realizat în stil neoclasic de Alexandru Orăscu (1817-1894), care a fost şi rector între 1885–1889, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava.
Manutanța "Centrală a Armatei", unitate aflată în calea Plevnei nr.145 a reprezentat și reprezintă de fapt un foarte bine organizat complex industrial de morărit și panificație. De sorginte militară, Manutanța își are un înteresant trecut.
Datorită faptului că tutunul reprezintă cel mai important dintre monopolurile statului (cultură, producţie şi vânzare), pe un teren în suprafaţă totală de 15 ha. situat în marginea de miazăzi a comunei suburbane Băneasa, pe malul lacului, s-a început în anul 1925 construirea Institutului experimental pentru cultivarea şi fermentarea tutunului, ale cărui clădiri principale erau gata în 1927.
Rezervorul de la Cotroceni are rolul de a asigura înmagazinarea unei rezerve de apă, precum şi de a regla debitul şi presiunea apei potabile în reţeaua de distribuţie.
Macheta Teatrului, asa cum a fost proiectul lui Octav Doicescu din 1953, bazat pe regulile clasice de compoziţie.
Prima clădire a Teatrului Național (Teatrul cel Mare), de lângă Palatul Telefoanelor, inaugurată în 1852, distrusă în 1944 de bombardamentele aviaţiei aliate asupra Bucureștilor. În prezent, locul este ocupat de clădirea unui hotel, care pastișează cu meschinărie fațada vechiului teatru.
În imagini, primele cinci cămine construite în zona Grovăveşti, denumite şi în prezent cu literele A-E, de la dreapta către stânga. Căminul E este situat în planul secund, în mijlocul fotografiei, în spatele căminului C.
