Stiati ca primul automobil adus in Bucuresti a fost un PEUGEOT ? Acest lucru se petrecea in 1889, iar proprietarul "trasurii fara cai" era baronul Barbu Bellu, fost presedinte al Tribunalului Ilfov si fost ministru al justitiei.
Acest model, produs de Armand Peugeot doar in 4 exemplare, fusese proiectat de Leon Serpollet si a fost prezentat la Expozitia Universala de la Paris din 1889. Automobilul era actionat de un motor cu aburi de 4 CP.
Stiati ca...?
Primul semafor din Bucureşti a fost montat în anul 1929, pe Calea Victoriei, în dreptul Cercului Militar.
MedicinaBronsita acuta
E inflamaţia sau aprinderea pieliţei care căptuşeşte bronchiile, adică canalele aeriane prin care circulă aerul în plămâni.Inflamaţia face ca aceste canale să se umple cu flegmă pe care omul caută să o dea afară prin tusă.Se poate deci bănui că e atins de bronşită, orice om, care tuşeşte, scuipă flegmă, are puţină temperatură.E produsă şi ea, ca toate inflamaţiile, de pătrunderea unor microbe în bronchii şi apariţia ei e favorizată de răceală.Moldoveanul numeşte “gutunar” sau :guturai” inflamaţia mucoasei nasului, dar în Muntenia guturaiul e “bronşită’.Bronşita acută ţine 15 zile.
Parteneri oficiali
Medicpentrutine.roFizioterapia: efecte, proceduri si afectiuni tratate Denumirea specialitatii de medicina fizica (fizioterapie) si recuperare medicala a cunoscut de-a lungul timpului mai multe schimbari, numindu-se balneoclimatologie, balneofizioterapie, iar in final, medicina fizica si recuperare medicala.
![]()
Micul bucuresteanPODIREA STRĂZILOR CU LEMN Obiceiul românilor de a-şi pava străzile provizoriu şi destul de ineficient se pare că durează de veacuri. Şi totuşi, astăzi s-ar putea folosi, în scopuri turistice, originalitatea de care au dat dovadă locuitorii Bucureştilor de altădată.
ReligieReabilitarea lui Iuda Evanghelia după Iuda este considerată de mulţi una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului XX. S-a spus că e total diferită de celelalte patru Evanghelii cunoscute. MateescuCiteste tot
|
Arhiva rubrici » Medicina » Auditie colorata
Sunt persoane cari când se pronunţă înaintea lor litera A văd un cerc negru ( fie că au ochii închişi, fie deschişi ), iar când se pronunţă O văd un cerc galben, pentru e văd albastru… Prof. Marinescu s-a ocupat la noi de această stare în care o sensaţie auditivă deşteaptă în minte totdeauna o senzaţie vizuală, stare care în ştiinţă poartă numele de audiţie colorată.Oamenii normali, perfect sănătoşi sufăr foarte rar de audiţie colorată.Ea se arată uneori la degenraţi, intoxicaţi, psychopaţi şi la orbi. Un tânăr medic român, d-rul Sava A. Vasile, şi-a scris teza de doctorat asupra "Audiţiei colorate" studiind în special acţiunea unei substanţe numită mescalina care înghiţită în doză de 0.30 centigrame produce ( şi la oameni sănătoşi ) fenomene de audiţie colorată.E curios că mulţi artişti şi poeţi francezi au avut audiţiune colorată ( Baudelaire, Gauthier, Malarmé, Verlaine, Huysmans ).Ei pretindeau a baza estetica lor pe asocieri de senzaţii analoage cu audiţia colorată. Rimbaud, genialul poet francez, pare a fi cunoscut şi el audiţia colorată când a scris faimosul său sonet care începe astfel: "A noir, I rouge, U vert, O bleu, voyelles.Je dirais quelques jours vos naissances lattents."( A negru, I roş, U verde, O albastru, vocalelor, voi povesti odată naşterea voastră ). Autor: Razvan Marius Afisari: 266 |
Autentificare
Cautare
Cele mai noi articole
Cele mai citite articole - 30 zile
Semnale editoriale Pelerinaj în epoca întunecată «Res publica christiana» a cucerit Europa cu mari eforturi însă cele mai serioase probleme se aflau în interiorul pământului cucerit. Timp de o mie de ani, în acest ev mediu al istoriei noastre creştine, în spatele săbiilor şi heraldicii cavalereşti, se afla o variată umanitate greu de convins să mărturisească ceea ce înţelege, acceptă sau crede.
Unghiul mortLegile lui Murphy -Academiologie Nu o sa-ti dai seama niciodata in ce parte s-a dus trenul doar uitandu-te la sine Originalitatea este arta de a nu-ti dezvalui sursa.
Foloasele ratiuniiPauze publicitare pe... cladiri Sa schimbi imaginea unui cartier sau a intregului oras intr-o singura noapte, poate fi un gest considerat o adevarata provocare, un gest de nebunie (din punct de vedere financiar) intr-o perioada asociata tot mai mult cuvantului „criza”
Calea JustitieiCum ne schimbă viaţa TVA-ul şi de ce? Ideea mi-a venit imediat, după o seară petrecută cu prietenele. Cum ne schimbă viaţa TVA-ul şi de ce? Păi, se pare că mult de tot, cred ca nici măcar o mutare în altă ţară nu ar reuşi aşa un dezastru. Chirii, rate, călătorii, planuri de viitor apropiat sau depărtat, toate par iluzorii sau deformate.
Eco-CivitasIncepe programul Casa Verde Programul "Casa Verde" destinat persoanelor fizice începe la 1 iulie, când proprietarii de case îşi pot deschide dosarul în baza căruia, după finalizarea lucrării, pot beneficia de subvenţiile de la stat pentru completarea sistemelor de încălzire tradiţionale cu unele ecologice.
Puncte de fugaSubstanta cladirilor : caramizi vechi Astfel am inceput sa fiu curioasa la caramizile iesite la iveala de sub tencuieli cazute si am observat marea varietate a acestora cat si multitudinea de tipuri de tesatura a lor in corpul zidariei.
Psihanaliza cotidianuluiRitual şi creativitate Ritualizarea comportamentului este una dintre principalele coordonate ale umanităţii omului. Comunicînd, o facem recurgînd la stereotipii şi reflexe atitudinale. Destul de rar se întîmplă să punem la bătaie resursele de spontaneitate cu care sîntem dotaţi.
Cogito ergo sumEtimologiile unor cuvinte(2) Numele de ,,Boemia” provine de la tribul celtic al boiilor.
Cocktailperversitatea instalaţiilor Trebuie să plecăm din Viena. E un oraş minunat, dar nu s‑a arătat blând cu noi. Dormim pe autostrada spre Salzburg, într‑o parcare. În comparaţie cu locul din noaptea trecută, e un paradis. O parcare mare, liniştită, separată de şosea printr‑o perdea deasă de copaci. Nu ne deranjează nimeni. Avem parte de somn lung, adânc, fără vise. Dimineaţa ne sculăm întremaţi.
Excogitaţiile râtanului salonardDespre actul gratuit si spiritul de revolta Octavian PerpeleaCiteste tot
Comision zero
Point IT Blog
|


































