Stiati ca primul automobil adus in Bucuresti a fost un PEUGEOT ? Acest lucru se petrecea in 1889, iar proprietarul "trasurii fara cai" era baronul Barbu Bellu, fost presedinte al Tribunalului Ilfov si fost ministru al justitiei.
Acest model, produs de Armand Peugeot doar in 4 exemplare, fusese proiectat de Leon Serpollet si a fost prezentat la Expozitia Universala de la Paris din 1889. Automobilul era actionat de un motor cu aburi de 4 CP.
Stiati ca...?
Pina la mijlocul anilor 80, Bucurestiul avea 30 de linii de transport de noapte? Acestea uneau Piata Unirii de principalele cartiere!
MedicinaBoli de femei
Sub acest nume se întelege în popor totalitatea bolilor de care pot fi atinse organele genitale ale femeii, boli pricinuite în general de mircobi din acei care se întâlnesc mai des la aceste boli şi care sunt: gonococci, streptococci, stafilococi şi colibacili. Când boala de femee este localizată numai la vagin poartă numele de vaginită; în uter ( sau mitră ) ia numele de metrită, iar când sunt infectate şi inflamate ( prinse ) celelalte organe ale femeii în legătură cu mitra ( ovar = ovarită: salpinxul = salpingită ) atunci se spune, într-un cuvânt, că avem de a face cu o anexită ( adică aprindere a anexelor uterului ).
Parteneri oficiali
Medicpentrutine.roFizioterapia: efecte, proceduri si afectiuni tratate Denumirea specialitatii de medicina fizica (fizioterapie) si recuperare medicala a cunoscut de-a lungul timpului mai multe schimbari, numindu-se balneoclimatologie, balneofizioterapie, iar in final, medicina fizica si recuperare medicala.
![]()
Micul bucuresteanPODIREA STRĂZILOR CU LEMN Obiceiul românilor de a-şi pava străzile provizoriu şi destul de ineficient se pare că durează de veacuri. Şi totuşi, astăzi s-ar putea folosi, în scopuri turistice, originalitatea de care au dat dovadă locuitorii Bucureştilor de altădată.
ReligieReabilitarea lui Iuda Evanghelia după Iuda este considerată de mulţi una dintre cele mai importante descoperiri ale secolului XX. S-a spus că e total diferită de celelalte patru Evanghelii cunoscute. MateescuCiteste tot
|
Arhiva rubrici » De Atunci si de Acum » Lipscanii și Palatul BNR![]() În centrul vechi al Capitalei, se ridică monumentalul palat al Băncii Naţionale a României, care este compus din două construcţii unite, dar ridicate în perioade diferite având trăsături specifice. Despre secţiunea nouă, voi vorbi mai detaliat într-un viitor post. Acum nu amintesc decât că planurile ei au fost elaborate de un colectiv de arhitecţi conduşi de arhitectului Ion Davidescu.
Piatra de temelie a fost pusă în 1937, iar construcţia efectivă s-a realizat cu precădere în anii celui de-al doilea război mondial. Partea veche însă este reprezentată de latura dinspre strada Lipscani (poză, în dreapta), fiind o un efect al contextului istoric de după Unirea de la 1859. În ciuda tentativei lui Alexandru Ioan Cuza a crea o monedă naţională – romanatul - dezvoltarea economică a României s-a conturat după instaurarea monarhie şi mai ales după cucerirea independenţei (1877). În 1874 se construieşte pe Podul Mogoşoaiei (care va fi ulterior redenumită Calea Victoriei) Palatul CEC, o primă puternică instituţie bancară. În aprilie 1880, se hotărăşte înfiinţarea BNR, care va funcţiona pentru câţiva ani în nişte camere improprii. Aceste lucruri, precum şi apropierea de tot centrul economic bucureştean (reprezentat de hanuri, hoteluri, ziare şi tipografii) din zona Lipscanilor, determină statul român să cumpere hanul lui Şerban Vodă pentru a construi o clădire reprezentativă pentru Banca Naţională.
La data de 26 februarie 1882, proiectul pentru construcţia acestei clădiri a fost încredinţat arhitecţilor francezi Cassien Bernard şi Albert Galleron, formaţii la Ecole de Beaux Arts din Paris. Decizia se poate explica prin faptul că stilul eclectic cu influenţe franceze reprezenta direcţia urbanistică a Bucureştiului de la sfârşitul sec. XIX. Piatra de temelie a fost pusă la 12 iulie 1884, iar lucrările s-au desfăşurat sub atenta supraveghere a inginerului arhitect Nicolae Cerchez, asistat de arhitectul E. Băicoianu.
În ziua de 1 iulie 1890, construcţia a fost, în linii mari, finalizată. Palatul a cunoscut o perioadă de activitate febrilă, polarizând în jurul său multe alte sedii de bănci şi societăţi de asigurări. În sală de marmură, actual Muzeu al BNR-ului, se găsea o masă mare, de lemn masiv, cu călimări, tocuri, sugative, pentru completat titluri, unde clienţii putea să completeze actele necesare şi să obţină banii depuşi.
Clădirea adăposteşte şi lucrări de artă de o însemnată valoare, precum tablouri semnate de Nicolae Grigorescu şi Eugen Voinescu. Sala de Consiliu este una din cele mai luxoase încăperi, fiind decorată cu motive florale şi geometrice din stucaturi aurite, dotată cu mobilier în stil Ludovic al XIV-lea cu scaune în piele de Cordoba, candelabre masive din bronz şi draperii de brocart roşu-purpură cu broderii în fir de aur, adăpostind pe pereţi patru picturi monumentale, încastrate în rame masive de stucatură. Autor: Lucian Vasile Afisari: 406 |
Autentificare
Cautare
Cele mai noi articole
Cele mai citite articole - 30 zile
Semnale editorialeAnton Pann
Unghiul mortLegile lui Murphy -Academiologie Nu o sa-ti dai seama niciodata in ce parte s-a dus trenul doar uitandu-te la sine Originalitatea este arta de a nu-ti dezvalui sursa.
Foloasele ratiuniiPauze publicitare pe... cladiri Sa schimbi imaginea unui cartier sau a intregului oras intr-o singura noapte, poate fi un gest considerat o adevarata provocare, un gest de nebunie (din punct de vedere financiar) intr-o perioada asociata tot mai mult cuvantului „criza”
Calea JustitieiCum ne schimbă viaţa TVA-ul şi de ce? Ideea mi-a venit imediat, după o seară petrecută cu prietenele. Cum ne schimbă viaţa TVA-ul şi de ce? Păi, se pare că mult de tot, cred ca nici măcar o mutare în altă ţară nu ar reuşi aşa un dezastru. Chirii, rate, călătorii, planuri de viitor apropiat sau depărtat, toate par iluzorii sau deformate.
Eco-CivitasIncepe programul Casa Verde Programul "Casa Verde" destinat persoanelor fizice începe la 1 iulie, când proprietarii de case îşi pot deschide dosarul în baza căruia, după finalizarea lucrării, pot beneficia de subvenţiile de la stat pentru completarea sistemelor de încălzire tradiţionale cu unele ecologice.
Puncte de fugaSubstanta cladirilor : caramizi vechi Astfel am inceput sa fiu curioasa la caramizile iesite la iveala de sub tencuieli cazute si am observat marea varietate a acestora cat si multitudinea de tipuri de tesatura a lor in corpul zidariei.
Psihanaliza cotidianuluiRitual şi creativitate Ritualizarea comportamentului este una dintre principalele coordonate ale umanităţii omului. Comunicînd, o facem recurgînd la stereotipii şi reflexe atitudinale. Destul de rar se întîmplă să punem la bătaie resursele de spontaneitate cu care sîntem dotaţi.
Cogito ergo sumEtimologiile unor cuvinte(2) Numele de ,,Boemia” provine de la tribul celtic al boiilor.
Cocktailperversitatea instalaţiilor Trebuie să plecăm din Viena. E un oraş minunat, dar nu s‑a arătat blând cu noi. Dormim pe autostrada spre Salzburg, într‑o parcare. În comparaţie cu locul din noaptea trecută, e un paradis. O parcare mare, liniştită, separată de şosea printr‑o perdea deasă de copaci. Nu ne deranjează nimeni. Avem parte de somn lung, adânc, fără vise. Dimineaţa ne sculăm întremaţi.
Excogitaţiile râtanului salonardDespre actul gratuit si spiritul de revolta Octavian PerpeleaCiteste tot
Comision zero
Point IT Blog
|




































