Sentimentul că România se află într-o perioadă nu de creştere, cum ipocrit se afirmă de analişti fără scrupule, ci într-o perioadă de confuzii şi stagnare economică mi-a fost întărit de intervenţiile articolelor din presă dar mai ales de explozia preţurilor care pulverizează salariile românilor de nivel mediu.

E foarte greu să pui diagnosticul de prosperitate când sute de mii de familii nu-şi pot achita factura de la întreţinere, de la electricitate darămite să-şi permită luxul ieşirilor la restaurant săptămânale cum ni se sugerează de anumite reviste de scandal.

Istoricul adevărat recurge la statistică dar şi la observaţia directă a vieţii de zi cu zi.

Nu opulenţa ostentativ afişată a noilor îmbogăţiţi mă impresionează ci sărăcia tot mai mare care cuprinde pătura mijlocie pe zi ce trece. Şi atunci întrebarea firească a analistului este: „de ce se duce totul de rîpă”?

Prima cauză: economia României nu este una capitalist consolidată ci una construită pe reîmpărţirea vechii economii socialiste, nu în interes de performanţă ci în interesul unor grupuri clientelar politice. Să dăm un exemplu util cititorului: să spunem că fabrica X, care nu mai avea eficienţă din vremea socialismului este privatizată înainte de a fi cumpărată de clienţii politici le este subevaluată şi vândută rapid la un preţ mult mai mic. Cei care cumpără nu pierd nimic. Fiindcă ei nu investesc nimic în crearea unei noi structuri economice. Şi o revând la un preţ bun care le umflă conturile personale.

 Muncitorii sunt „disponibilizaţi” şi fiecare se descurcă cum poate. A reapărut ceva nou în locul fostei fabrici socialiste? Nimic. Nu s-a creat nici o strucutură economică modernă pe locul unităţii falimentate premeditat. Şi iată cum economia se duce de rîpă!

A doua cauză: polarizarea societăţii. Grupurile de oligarhi sunt alcătuite în general din două tipuri de oameni: 1. marii activişti şi securişti din regimul Ceauşescu; 2. copii lor sau clienţii lor politici. Aceste două categorii sunt cunoscute pentru lipsa lor de cultură şi agresivitatea arătată faţă de subalterni.

La fel ca în America Latină aceste clanuri nu au interes într-o dezvoltare armonioasă a întregii ţări ci doar în prezervarea pârghiilor de acţiune politico-economică în sînul „familiilor mafiote”. Dacă ei trăiesc bine înseamnă că toată ţara trăieşte bine. Dacă la posturile lor TV vedete improvizate îşi exhibă ultimele automobile achiziţionate înseamnă că toţi românii pot face asta! În realitate o „excursie” prin România profundă arată o extindere a mizeriei, analfabetismului şi şomajului iar cei care fac piaţa în aceste zile  sunt îngroziţi de creşterea nejustitificată a preţurilor. Iată de ce în locul unei realităţi mirabile întîlnim o situaţie care ne pune să exclamăm: se pare că totul se duce de rîpă!