«Res publica christiana» a cucerit Europa cu mari eforturi  însă cele mai serioase probleme se aflau în interiorul pământului cucerit. Timp de o mie de ani, în acest ev mediu al istoriei noastre creştine, în spatele săbiilor şi heraldicii cavalereşti, se afla o variată umanitate greu de convins să mărturisească ceea ce înţelege, acceptă sau crede.

Viata este o insusire, adesea monotona de fapte diverse.

Pentru unii, este un simplu cod al intalnirilor, un punct de reper: „La Universitate”, este un „centru de interese” al mediului business, un spatiu de socializare pentru tineri, fie ei elevi sau studenti, amici sau indragostiti.

Nu este deloc originală asocierea zilei de 8 Martie cu o discuţie despre discriminare. Dar alegerea unei căi deja bătătorite nu se face numai din lipsă de inspiraţie, ci şi din dorinţa de a obţine un răspuns la o întrebare „veche şi nouă” totodată: mai este discriminarea pe criterii de sex o problemă a epocii în care trăim?

Conform datelor puse la dispozitie de autoritati traficul este in proportie de 80% principala cauza a poluarii fonice din Bucuresti.

Putem privi trendurile ca pe diverse manifestari culturale, o insiruire de inedite momente imaginative cu ecouri pe toate nivelurile vietii noastre sociale.

Calea Rahovei (sectorul lărgit, de la Piaţa Chirigiu spre periferie) este una din marile artere de circulaţie ale Capitalei. Cu blocurile sale multicolore, are un aspect pitoresc, dar ascunde şi o istorie framântată, din vremurile când aici se găseau doar căsuţe modeste. Voi încerca să aduc la lumină câteva fragmente din trecutul zonei.

Povestea cimitirului Bellu poate fi usor pusa cap la cap din insemnarile referitoare la el din volumul “Cronologia Bucurestilor” intocmit de Gheorghe Parusi. Conform acestor insemnari , in jurul anului 1830 , incep sa se faca inhumari in gradina lui Barbu Bellu, situata la acel moment in afara orasului.

Ce mă enervează cel mai mult la spaţiul social din România zilelor noastre nu se referă atît la corupţia, meschinăria, minciuna, bigotismul şi intoleranţa acestuia, ci la vădita lipsă de stil a practicanţilor tuturor racilelor enumerate mai sus. De altminteri, sînt perfect conştient că natura umană este în linii mari cam aceeaşi pretutindeni în lume, la orice meridian şi paralelă. Omul e om şi la Paris, şi la Tokyo, şi la Tirana şi la Washington. Natural că şi la Bucureşti, însă în oraşul de pe Dîmboviţa, metaforă în mic a întregii Românii, parcă prea s-au concentrat cultivarea lipsei de măsură şi dispreţul faţă de o conduită civilizată şi morală minimă.