Fundatia Calea Victoriei va invita, in 4 februarie, la o poveste despre Palatele Bucurestiului, cu istoricul Adrian Majuru. 

Inalta societate a fost intotdeauna o poveste legata de putere si de export al modelelor. Dar, noua, celor de azi, ne scapa un amanunt semnificativ. Punctul de plecare. Cum s-a nascut de fapt aceasta poveste? Dintr-o necesitate, ar putea fi raspunsul. Este vorba mai degraba de o atitudine "in trend" cu istoria si  intotdeauna pregatita cu schimbarile peisajului. Nu este nimic "glossy" si nici vreo urma de "glamour".

Vechii greci au definit fundamental aceasta atitudine in trend cu istoria. Daca nu o mai puteau pastra, atunci nu mai exista high life. Iar punctul de plecare al povestii noastre se afla chiar in etimologia celui mai uzitat cuvant, care defineste inalta societate: aristocratia. Avem un cuvant compus din aristos (mai bun, mai intelept, mai luminat) si cratos (putere). Asadar, pentru vechii greci si intreaga antichitate, era esential ca puterea sa ramana in mainile celor mai buni. Cand acesti "mai buni" deveneau "mai rai", societatea se prabusea in "kakocratie" (de la grecescul "kakos", mai rau, mai prost) si sfarsea in tiranie sau anarhie.

Peste o mie de ani, Franta aristocratica si absolutista a pastrat sintagma "nobletea care obliga", probabil cea mai discreta si dificil de cuprins definire a inaltei societati. Nobletea care obliga inseamna mai multe obligatii decat drepturi. Cand aceia care joaca rolul unei demografii superioare, considera ca detine mai multe privilegii decat obligatii, inceteaza sa fie ceea ce grecii defineau prin aristocratie.

Societatea romaneasca a avut pana la 1945-1947 o patura relativ restransa de nobili, care si-au asumat ierarhia sociala, oferind societatii o mana intinsa in situatii de criza. O mana care oferea si nu jefuia. Bijuteriile si accesoriile vestimentare nu explodau in opulenta iar gesturile, mersul pe strada, prezentele oficiale sau informale in spatiul public - cum ar fi salile de opera sau teatru, - se aflau intr-un rol secundar. Rolul principal in acest film il avea intotdeauna societatea.

Inalta societate investea in propria-i spiritualizare, ajutandu-i adesea si pe altii fara mijloace, cu ajutorul unor accesorii precum contul bancar, vila suplimentara de la sosea - transformata ocazional in cenaclu literar, club pentru artisti, societate filantropica etc. Intrarea in lumea buna a adolescentului se realiza tot cu discretie, la primul bal, catre virsta de 15-16 ani, cand parintii il prezentau rudelor mai indepartate, prietenilor de diferite ranguri, apropiatilor din lumea afacerilor. La randul lor, adultii intrau pe scena publica, prin baluri de binefacere, pentru strangerea fondurilor necesare stingerii unor suferinte cotidiene, in fata carora societatea reactiona cu greutate.

Palatele Bucurestiului - povestea unei lumi disparute. I-au ramas urmele, stralucitoare accesorii de viata cotidiana. Si pe astfel de urme incercam sa reconstituim aceasta poveste nu demult apusa.

…………………………………………………………………………………………………

Adrian Majuru este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti si coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta (Compania 2003) si Bucuresti. Povestea unei geografii umane (Institutul Cultural Roman, 2008). In sfera preocuparilor sale se afla si zona de underground urban. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectiv Copilaria la romani (Compania, 2006), Familia Minovici - univers spiritual (Institul Cultural Roman 2007) si Destin valah in ilustratii si 101 texticulete (Paralela 45, 2009). In prezent, coordoneaza seriile “Antropologia urbana” si “Periferii nocturne” la Editura Paralela 45.

Data: 4 februarie, 18:30
Taxa: 30 ron - adulti /25 ron - elevi, studenti
Loc: Galeria Artmark (Logofat Luca Stroici 18)

Inscriere la - contact@victoriei.ro