Rezultatele sub aşteptări ale exportului de revoluţie, incapaci­tatea menţinerii puterii acolo unde, prin lovitură de stat, bolşevicii instauraseră sistemul şi regimul comunist, duplici­tatea multor revoluţionari înfricoşaţi de poliţie sau de per­spectiva trădării naţiunii din care proveneau au obligat Moscova să depăşească stadiul romantic şi să adopte o manieră pragma­tică.Trecerea nu va fi uşoară, trei ani mai târziu Lenin vorbind în termenii pe care îi folosise în 1919: „Noi avem o armată comunistă în lumea întreagă. Ea este încă puţin instruită, puţin organizată. A uita acest adevăr sau a refuza să-1 recunoaştem ar aduce cel mai mare prejudiciu cauzei noastre. Trebuie ca, de-o manieră concretă, combătând cu cea mai mare prudenţă şi vigoare, studiind experienţa mişcării noastre proprii, să instruim convenabil această armată, s-o organizăm adecvat, s-o supunem probei prin diverse manevre, în diverse lupte, în operaţii ofensive şi defensive. Fără această şcoală lungă şi dură victoria este imposibilă". Profit de acest citat, preluat din lucrarea „Moscova, Kominternul, Filiera Comunistă Balcanică şi România (1919-1944)", redactată de istoricul Marin C. Stănescu în colaborare cu Gheorghe Neacşu, pentru a sublinia faptul că activitatea Kominternului în spaţiul românesc nu numai că nu a fost ignorată, ci se bucură de o „binemeritată" atenţie. Revenind la anul 1919, asupra lui insist dintr-un motiv bine întemeiat. Atunci, o dată cu înfiinţarea României Mari, a fost pusă în scenă şi acţiunea de dis­trugere a acesteia (de către agenţii secreţi ai Kominternului); mai departe vom vedea cum şi prin ce mijloace.

În zilele de 2-6 martie 1919 s-a ţinut la Moscova primul congres al mişcării bolşevice. Atunci s-au pus bazele Kominternului, act descris cu lux de amănunte în lucrarea citată mai sus. Din această cauză voi sublinia alte aspecte, de fapt pe acelea circumscrise temei de faţă. Trebuie arătat, înainte de orice, că Internaţionala Comunistă a fost concepută ca o organizaţie secretă, să-i zicem ca o masonerie roşie, cu două feţe: una vizibilă comuniştilor de rând şi poliţiei, alta, elitistă, cunoscută doar de rabinii roşii de la Moscova, Lenin, Troţki şi Zinoviev, rezervată susţine­rii imperialismului sovietic chiar de unele mari personalităţi din întrea­ga lume, oameni recrutaţi prin veşnic tânărul şantaj ori datorită vede­rilor politice şi care populează, spre stupoarea cititorului, cartea intitu­lată sugestiv de Stephen Koch „Sfârşitul inocenţei". Astfel, Moscova împuşca mai mulţi iepuri deodată: scăpa de grija infidelităţii membrilor aşa ziselor partide comu­niste, fără să-i mai pese dacă sunt falşi, duplicitari sau incapabili, putea să-şi sacrifice în voie agenţii pentru a induce poliţia în eroare sau pen­tru a teroriza opinia publică şi clasa politică a unui stat, avea posibili­tatea să sape în mare taină la temelia fiecărei ţări, chiar din preajma Tronului sau a preşedintelui „capitalist", să dea o mână de ajutor trans­formării naţionalismului în extrema dreaptă, în vederea declanşării vre­unui război civil pe care apoi să-1 gestioneze după pofta inimii etc. Iată sensul real al creării Kominternului, desprins doar după o analiză temeinică a cauzelor izbucnirii „revoluţiilor" comuniste şi a susţinătorilor „din clasele de sus", cum au fost, în România anilor 40-50, Elena Lupescu, Mihail Sadoveanu, Petru Groza şi mulţi alţii, inclu­siv legionari de frunte, nici unul, cum este uşor de bănuit, „trădat" de documente. Pentru conspirativitatea Kominternului „elitar", Moscova a reuşit să facă mult zgomot în jurul celui „ordinar", pe care 1-a struc­turat în secţii deosebit de active, de la cea dedicată controlului pseudo partide­lor comuniste până la cea punitivă, formată din veritabile „echipe ale morţii". Principiul acţiunii era simplu: dacă vreun agent curier, în majoritatea cazurilor evreu, era prins (deseori actele erau pierdute intenţionat) cu documente „compromiţătoare" asupra lui, dacă o acţiune teroristă se sfârşea rău pentru agent sau pentru echipa de crimi­nali, aceasta însemna publicitate şi totodată teroare prin intermediul presei, un imbold pentru naţionaliştii extremişti să-i atace pe evrei şi să acuze democraţia liberală de filo-iudaism şi, în sfârşit, disciplinarea „prin înfricoşarea comunistului de rând" a respectivei filiale bolşevice. „Avem nevoie de un partid comunist cu o disciplină de fier, de o organizaţie internaţională din acelaşi metal. Nu există alte mijloace pentru războiul civil pe care îl vom întreprinde"! - s-a spus în chiar ziua înfiinţării