Nu ştiu dacă, la scară istorică, s-au petrecut întâmplări într’atât de nefericite încât unele culturi aflate în situaţii limită de adaptare au „decupat” din social categoriile de vârstă înaintată. Cert este că, de pildă, romanii eliminau popoare întregi pe motiv că nu se puteau adapta cultural sistemului lor de viaţă şi selecţie, în ciuda toleranţei religioase.

Viata este o insusire, adesea monotona de fapte diverse.

Pentru unii, este un simplu cod al intalnirilor, un punct de reper: „La Universitate”, este un „centru de interese” al mediului business, un spatiu de socializare pentru tineri, fie ei elevi sau studenti, amici sau indragostiti.

Ceea ce ne place la teatru este că totul pare să fie ca în viaţă, cu diferenţa că fiecare îşi joacă rolul până la capăt, cu siguranţă, fără ezitări sau regrete...Ceea ce îmi place mie cel mai mult la sala de judecată,  este că ... e ca la teatru.

Fiecare joacă un rol, mai mult sau mai puţin elaborat, prin construirea unui discurs cu trepte şi etape, prin care doreşte să atingă un anumit rezultat: câştigarea procesului şi înfrângerea adversarului. Iar acest scop scuză o mare concentrare de forţe, de energii, de cunoştinţe juridice şi de îndemânări, care, exact atunci când nu te aştepţi, creează scene caragialeşti.

O plimbare in Gradina Botanica este o intalnire cu natura

Putem privi trendurile ca pe diverse manifestari culturale, o insiruire de inedite momente imaginative cu ecouri pe toate nivelurile vietii noastre sociale.

Calea Rahovei (sectorul lărgit, de la Piaţa Chirigiu spre periferie) este una din marile artere de circulaţie ale Capitalei. Cu blocurile sale multicolore, are un aspect pitoresc, dar ascunde şi o istorie framântată, din vremurile când aici se găseau doar căsuţe modeste. Voi încerca să aduc la lumină câteva fragmente din trecutul zonei.

Mai tarziu, timp de un an jumate dimineata o ghiceam prin caldura aurie din spatele jaluzelelor din lemn. In fata pervazului se desfasura averea mea provizorie si evanescenta intinsa in unghi de 180 de grade in jurul ferestrei .

Ce mă enervează cel mai mult la spaţiul social din România zilelor noastre nu se referă atît la corupţia, meschinăria, minciuna, bigotismul şi intoleranţa acestuia, ci la vădita lipsă de stil a practicanţilor tuturor racilelor enumerate mai sus. De altminteri, sînt perfect conştient că natura umană este în linii mari cam aceeaşi pretutindeni în lume, la orice meridian şi paralelă. Omul e om şi la Paris, şi la Tokyo, şi la Tirana şi la Washington. Natural că şi la Bucureşti, însă în oraşul de pe Dîmboviţa, metaforă în mic a întregii Românii, parcă prea s-au concentrat cultivarea lipsei de măsură şi dispreţul faţă de o conduită civilizată şi morală minimă.