M- am născut pe 6 februarie 1985...Un an în care iarna a fost la fel de grea ca şi acum. Şi asta nu o spun eu. O povestesc oamenii care îşi mai aduc aminte despre asta şi bineînţeles, o evidenţiază statisticile.

            De atunci au trecut 25 de ani... Un sfert de veac... Timp în care nu putem spune că s-au schimbat foarte multe...

           Dacă aş face un exerciţiu de imaginaţie, pentru că alte surse în afara povestirilor nu prea am...cred că peisajul arăta totuşi puţin diferit. În primul rând pentru că nu existau atâtea maşini. Iar bucureştenii erau scutiţi într-un fel de nervi şi probleme. Locuitorii capitalei nu-şi făceau probleme cu deszăpezirea propriilor maşini, cu traficul aglomerat, cu tamponările inerente cauzate de gheaţă, însă sunt convinsă că îngheţau în staţiile mijloacelor de transport în comun. La fel ca şi acum, era destul de dificil să străbaţi zăpada de jumătate de metru pentru a ajunge până la un colţ de stradă. Şi mai era ceva... Oamenii îngheţau chiar şi în casă datorită politicii de economisire a „marelui conducător” din acei ani.

            Părinţii mei îmi povestesc cu înfrigurare încă, despre acel anotimp în care m-am hotărât să vin pe lume. Şi nu le este deloc dor de iernile „de altădată”.

            Iarna de anul acesta ne-a demonstrat un lucru. Faptul că nu s-au schimbat prea multe, nici în modalitatea de abordare a problemelor, nici în mentalitate. De un sfert de secol, iarna încă ne surprinde într-un mod neplăcut... Şi e aproape o povară să trăieşti în Bucureşti într- un astfel de anotimp. Deşi, dacă mă gândesc mai bine... e o povară să locuieşti în a noastră capitală şi atunci când e caniculă şi atunci când plouă... Parcă numai lumina de octombrie a rămas nealterată...

După 25 de ani, problemele cu care se confruntă oamenii sunt diferite şi totuşi asemănătoare. Pentru că uneori, Bucureştii nu se duc niciodată... Măcar dacă ar fi aşa din toate punctele de vedere... Şi Bucureştiul ar rămâne neschimbat, din perspectiva culturală în primul rând... Măcar dacă am şti să ne păstrăm patrimoniul cultural ce ne aparţine.

Şi totuşi au trecut 25de ani...Şi nu  s-a schimbat mai nimic...

Acum... rămâne doar întrebarea... A trecut un sfert de veac de singurătate? Sau de nepăsare?