Dupa eclectismul francez, art-nouveau-ul de inceput de veac 20 si dupa art-deco-ul anilor ’20, in anii ’30, sub patronaj regal, Bucurestii au trecut prin importante transformari, devenind un oras foarte modern mai ales pentru localizarea in Europa central-estica. In ciuda reticentei unei parti a populatiei bucurestene obisnuite cu palatele individuale, s-au ridicat tot mai multe constructii inalte, „cutii de chibrituri”, cum le numea istoricul Nicolae Iorga. S-au definitivat axele orasului prin amenajarea bulevardelor mari, s-a trecut la amenajarea Dambovitei si s-au reconfigurat anumite piete. In anii ’30-’40 au aparut in Bucuresti cateva constructii publice emblematice, care dainuie si astazi. Lista ar fi mai lunga, dar le-am ales pe acestea pentru exemplificare:

Palatul Cailor Ferate (Ministerul Transporturilor) a reconfigurat „din radacini” zona vecina Garii de Nord.

Casa de Monopoluri a Regatului Romaniei (ulterior Comitetul de Stat al Planificarii in perioada comunista si Ministerul Industriei / Economiei dupa 1989) – constructie foarte indrazneata pentru zona in care se afla (Calea Victoriei, intersectie cu Calea Grivitei).

Foto de aici.

Scoala Superioara de Razboi (ulterior Academia Militara in perioada comunista si Universitatea Nationala de Aparare „Carol I” dupa 1989) a fost o solutie foarte buna din punct de vedere urbanistic pentru rezolvarea perspectivei actualului bulevard al Eroilor.

Palatul Ministerului Afacerilor Straine (Palatul Victoria – sediul actual al Guvernului) a inlocuit, dupa razboi, Palatul Sturdza, avariat de bombardamente.

Regele Carol al II-lea (1930-1940).

In perioada interbelica, stilul belle-epoque a fost abandonat treptat in favoarea modernismului si a neo-clasicismului structural, aproape utilitar, pentru cladirile oficiale. La aceasta s-au adaugat si influentele „arhitecturii de Stat” emanate de la regimurile totalitare din epoca – Uniunea Sovietica, Germania nazista si Italia fascista. Stilul neo-clasicist fascist si nazist, foarte monumental, a „prins” si la Bucuresti. Fatade simplificate, coloane, turnuri, multe etaje, placare cu marmura – toate acestea sub atenta observatie a Regelui Carol al II-lea, care vroia sa fie pentru Bucuresti ce fusese, cu decenii inainte, Imparatul Napoleon al III-lea pentru Paris.

Ministerul, la inceputul demolarii (martie 2007) - foto de aici.

Asadar, in 1937, in perimetrul eliberat in urma demolarii unor conace de epoca de langa Casa Vernescu, s-a inceput constructia Palatului de Birouri pentru Societatea Romana a Postelor, opera a arhitectului Arghir Culina (autorul Hotelurilor Union, Ambasador, s.a.). Posta Centrala isi avea atunci sediul in actualul sediu al Muzeului de Istorie, tot pe Calea Victoriei.

In 1938, edificiul era inaugurat de monarh insusi. Bucurestenii n-au apucat sa se obisnuiasca insa cu imensa cladire, intrucat a venit al Doilea Razboi Mondial. Pe acoperis a fost instalata o placa de beton ce cantarea cateva tone, in eventualitatea amplasarii unei antiaeriene acolo, insa nu a mai fost cazul. S-ar parea ca pana la confiscarea puterii de catre comunisti (1947), acolo si-a avut sediul si Ministerul Economiei Nationale (informatie neverificata).

De-abia in anii ’60 destinatia cladirii a fost radical schimbata. Republica Populara Romina se afla intr-un proces de industrializare rapida si fortata. Ca atare, a fost necesara infiintarea de ministere pentru diverse activitati industriale. In Ghidul Bucurestilor din 1963, pe Calea Victoriei, la numerele 133-135, se gasea Ministerul Metalurgiei si Constructiilor de Masini. Modificari ulterioare ale denumirii le-au reprezentat Ministerul Industriei Constructiilor de Masini si Ministerul Industriilor.

Vedere din Calea Victoriei - martie 2007.

In 1990, odata cu desfiintarea fostului Minister, in cladire si-au stabilit sediul cateva publicatii, dar si organizatii non-guvernamentale sau partide politice. Cladirea era ca un furnicar. Cu timpul, insa, a fost treptat abandonata.

Vedere din str. G-ral Gheorghe Manu. Casa de langa curtea Ministerului a fost demolata "la pachet", dupa cum se vede din cele 2 poze, facute nu mult una dupa alta.

Dupa evacuarea de la finele anilor ’90, imobilul a reintrat in posesia Postei Romane. Pentru aceasta, compania a renuntat la dreptul sau de proprietate asupra Palatului Postelor. In urma diverselor expertize, s-a constatat ca fostul Minister era subred. Structura de rezistenta fusese avariata in 1940 si 1977, la cutremurele mari. Perimetrul inconjurator a fost izolat, existand pericol de prabusire.

Singurele poze gasite cu interioare din fostul Minister - de aici.

Dupa 2002, s-a decis demolarea cladirii. Doar grafferii temerari se mai catarau pe ea sa-si etaleze „operele”. Si oameni ai strazii gasisera adapost in salile bogat decorate in marmura si cu finisaje de o calitate exceptionala. Pe acoperis incepusera sa creasca plante, iar anumiti cetateni intrau fara probleme si furau tot ce putea fi furat. Pe scari, in salile de sedinta, in birouri, pe langa peretii mazgaliti cu grafitti, au aparut maldare de gunoaie.

Update: Aici gasiti poze-document din interiorul si de pe acoperisul acestei cladiri. Multumiri cititorului Vlad.

Vedere din str. Mihail Moxa - 2007 (sus) si 2009 (jos).

Vedere din Calea Victoriei (2007) - de aici.

In 2007 s-a petrecut demolarea. Motivand ca prin folosirea imploziei controlate ar fi putut fi afectata Casa Vernescu de langa, s-a mers pe „dezasamblarea” bucata cu bucata, mai costisitoare si mai lenta. Cu toate acestea, a fost un prilej bun pentru documentarea pas cu pas a disparitiei acestui imobil emblematic pentru perioada modernista a Capitalei.

Perimetrul delimitat de strazile G-ral. Gheorghe Manu, Sfintii Voevozi, Mihail Moxa si Calea Victoriei a fost „curatat”.

Noul imobil - detalii oficiale.

Posta Romana va construi pe terenul liber un hotel de cinci stele, un imobil de birouri si cateva apartamente de lux. Cel putin, asa era planul initial, inainte de inceputul crizei. Cladirea noua va avea un turn de 18 etaje, spatii comerciale, etc., tot tacamul. Investitia era estimata, in 2007, la 70 milioane euro. Tranzactia a generat controversa la vremea respectiva, deoarece are iz de escrocherie. Nu voi intra in detalii, deoarece nu face obiectul articolului.

Demolarea, etapa finala - aprilie 2007.

Amplasamentul fostului Minister in prezent.

Ramane totusi de vazut ce se va intampla in final. Trec des pe acolo si lucrarile stagneaza. Am auzit parerile unor arhitecti care „sperau” sa se construiasca totusi ceva „in armonie” cu Casa Vernescu vecina, desi sustineau sus si tare ca „nu mai construim ca in interbelic, monumental, ci construim modern, pentru viitor”. Unii traiesc pe alta lume.

Vedere din str. Sf. Voevozi (martie 2007). Dependinta din prim-plan (poza stg.) a disparut, normal, si ea.

Raman cu parerea de rau ca nu am acordat destula atentie acestei cladiri cat inca era in picioare.