Apariţia textului de săptămâna aceasta, la rubrica intitulată “Comoara Hestugmiţilor”, se amână. Autorul său, adică soţul meu, s-a pomenit blocat în baia apartamentului. Am reuşit să-i strecor pe sub uşă două cuţite, câteva cuie şi numeroase ţigări, însă nu şi patentul, ciocanul sau şurubelniţa de care ar avea nevoie spre a debloca uşa. Cu atât mai puţin a încăput laptop-ul. M-am gândit că ar putea să-mi dicteze noul articol, însă a refuzat ferm, temându-se ca vecinii, care sunt numai urechi, să nu-i intercepteze cuvintele şi să le publice ei.

            Pe sub uşă nu încap nici alimente, aşa că, de 11 ore, Sebastian Grama trăieşte cu senzaţia de hrănire pe care i-o poate oferi spălatul pe dinţi (a consumat două tuburi de pastă şi mai are încă trei). În rest, bea apă de la chiuvetă, ceea ce îi aminteşte în mod plăcut de perioada în care ne-am cunoscut, la mijlocul anilor ’80. După ultimele informaţii, a făcut 41 de duşuri din momentul în care a început captivitatea.

            În chiar acestă clipă, titularul rubricii de faţă îmi răcneşte din baie să scriu că promite revenirea în forţă la revistă îndată ce socrul său, vecinul de la 2 ori specialiştii de la descarcerare vor izbuti să-i redea libertatea.

            Ca mamă, nu pot să nu precizez că unul dintre inconvenientele majore ale situaţiei în care ne aflăm constă în faptul că uşa s-a blocat în vreme ce soţul meu spăla oliţa copilului, oliţă care, deci, actualmente se află încă înăuntru, alături de soţul meu. Iar copilul pare că nici nu vrea să audă de reţineri stoice. Am sugerat că am putea, eu şi fetiţa noastră, să mergem la mama mea acasă, unde astfel de inconveniente ar fi cu uşurinţă depăşite. Însă autorul de drept al acestei rubrici a zbierat de pe marginea căzii că nu acceptă să fie părăsit în atari circumstanţe dramatice. Prin urmare, copilul dansează de nevoie, în timp ce eu încerc să prind pompierii la telefon.

            O rugăminte: nu îl sunaţi acum pe Sebastian Grama, acumulatorul mobilului său este pe trei sferturi descărcat, încărcătorul nu are loc pe sub uşă, iar priza de pe hol este prea departe.  

            Vă mulţumim pentru înţelegere şi sperăm că rubrica intitulată “Comoara Hestugmiţilor” îşi va relua cursul normal cât mai grabnic.

            Toate cele bune cititorilor,

                                                                                      Doamna Grama