Pentru că întotdeauna îşi trăiesc visele. Sunt realitate împlinită înainte să poţi articula cuvântul «vis». Eroii îşi pot strecura însă destinul printre false gânduri, pentru a-l dezorienta, însă retrăiesc momentul de plecare. Şi totul se petrece într-o deplină singurătate. Nu în zadar spunea Alexandru Macedon că eroii sunt întotdeauna singuri în mituri. Speranţa iubirii poate salva dorinţe, dar nu te poate furişa dincolo de porţile lor. Pragul acesta poate fi văzut de eroii aleşi, cum l-a trecut şi Orfeu dar nu pentru a-şi salva povestea de iubire ci pentru a înţelege ce a pierdut devenind eroul poveştii de iubire.

Cazares intră în povestea cunoaşterii. Pentru omul inteligent alegerile sunt complicate iar echivalările hrănesc remuşcări atunci când sunt prost făcute. El îşi intuieşte de departe moartea, însă nu pe deplin ci doar senzitiv, simţind paşii care aduc sfârşitul. Sunt paşii lui dar îi poate păstra în preajmă fără s-i urmeze. Îi pot amâna dar paşii de acest fel se aud mergând continuu, urme vii, abia şoptite, în spatelşe tău.

Eroul lui Cazares îşi vede moartea cu trei ani mai devreme dar speră în povestea de iubire, mai ales atunci când aceasta, echivalează frumuseţea vederii celuilalt prag. Frumseţea a ceea ce vezi cu anticipare. Poţi amâna trecerea dar timpul revine; şi te trezeşti mergând, fără să ştii, pe urmele paşilor lăsaţi să colinde singuri. Şi din acest mers nu te mai poţi opri pentru că astfel de paşi aparţin unui alt timp. Al unuia continuu, fără de oprire, ne-tactil dar senzitiv.

Adolfo Bioy Cazares povesteşte despre Visul Eroilor intrând în mitologia dedublărilor, a timpului care te trăieşte simultan cu acela ce ne amăgeşte cu sentimentul clasic al unei cronologii. Eroul lui Cazares alege un final de vis trăit, el murind în visul altuia. Şi singurul suflet care vedea această dedublare a timpurilor, a faptului că un erou poate fi un perosnaj real şi nu o ficţiune este tocmai aceea care hrăneşte povestea de iubire. De această dată, Euridice a plecat să-l salveze pe Orfeu însă timpul care stăpâneşte pragul trecerilor nu este simultan. Este întotdeauna defazat faţă de timpurile aflate de o parte şi de alta a pragului. Iar Cazares descrie cu o meticuloasă furmuseţe această poveste.

Adolfo Bioy Cazares, Visul Eroilor, Editura Curtea Veche, bucure;ti, 2009,