Bucurestii Vechi si Noi

Sunt intotdeauna uimit cand vad reactiile celor care afla de o demolare in Bucuresti. In viziunea multora o demolare este o crima, iadul pe pamant si nu prevesteste decat sfarsitul acestui oras. Aceasta este viziunea celor care se declara iubitori ai orasului, mai exact iubitori ai unui anumit oras care nu exista decat in fotografii vechi. Restul celor care afla de o demolare sunt convinsi ca este lucrul cel mai bun pentru o anumita zona, se curata, se “face frumos” si nou. In ambele tipuri de reactie nu conteaza absolut deloc raspunsul la intrebarile normale unde? de ce? cum?

Revoluţia din 89 a adus ceva schimbări şi în breasla arhitecţilor şi a urbaniştilor (oficial nu exista atunci această meserie). Profesia a trecut de la unicul client al perioadei , statul, la democraţia în care oricine putea fi investitor. Aceste modificări au adus o eliberare pe care puţini au fost în stare să o înţeleagă şi mai apoi să o folosescă în mod profesionist. Orice act de creaţie arhitecturală şi urbanistică postdecembristă este un rezultat direct al profesionalismului acestora.

Super-reporterul nostru de investigații și scandaluri cotidiene a reușit după aproape doi ani să elucideze un mister al Bucureștiului. După cum probabil vă amintiți, acum ceva vreme vă informam în premieră despre încercarea mișelească de demolare a unei case. Acum vă putem spune adevărul gol-goluț din spatele acelui incident trecut cu vederea. Autoritățile au decis să înființeze Muzeul Comunismului în România, iar sediul acestei prestigioase instituții urma să fie chiar Casa Poporului.

Acțiunea de acum aproape doi ani era primul pas pentru realizarea acestui muzeu. Super-reporterul nostru a descoperit că lucrările la acest muzeu se apropiau de finalizare, moment în care au fost oprite total. S-ar părea că anumite organizații, asociații și persoane influente au intervenit direct pentru blocarea lucrărilor. Am reușit să obținem câteva puncte de vedere al celor care au reușit

Să presupunem că asociația de proprietari a unui bloc din București ar veni la biroul nostru virtual de proiectare cu o propunere de colaborare. Proprietarii doresc să-și refacă blocul și sunt interesați de modul în care ar putea arăta exteriorul. Imobilul este o construcție cu regim de înălțime parter+3 etaje, situat în zona străzii Popa Soare. Iată cum arată astăzi blocul.

Dupa o pauză de iarnă vă invităm la un nou eveniment Plimbări Urbane. Sâmbătă, 31 martie, ne plimbăm pe traseul Unirii-Mihai Vodă. Turul se axează pe prezentarea evoluției zonei centrale afectate de demolările pentru noul centru civic. Vom discuta despre ce s-a demolat, care au fost motivele pentru apariția Casei Poporului și a noului centru [...]

Vă propun un mic exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că în campania electorală pentru alegerile locale vor avea loc discuţii, dezbateri şi prezentări de strategii şi viziuni. În cazul acesta ireal toţi candidatii vor avea o viziune. Ei vor fi pregătiţi să ne cucereasca nu doar prin tactici de marketing politic ci prin prezentarea unei viziuni clar stabilite. O viziune pentru Bucureşti.

Am fost recent uimit de o declaraţie şoc. Participând la simpozionul şi conferinţa pe tema “Arhitectură contemporană în Bucureştiul de ieri, azi şi mâine – tendinţe şi metamorfoze” l-am surprins pe reputatul prof. dr. arh. Marcu Vitruviu spunându-i unui confrate: Arhitectura Catedralei Mântuirii Neamului este ca dracu! Încă nu mi-am revenit. Doamne ajută!

Subiectul articolului coincide cu tema abordată astăzi într-o declaraţie a unei persoane cu putere de decizie: “Nu suntem o ţară de înotători”. Probabil că domnia sa are ceva date concrete despre câţi ştiu să înoate în România, altfel nu ar fi apărut această hotărâre justificată. Folosind aceeaşi logică probabil că nu suntem nici şoferi, pietoni, sportivi de orice tip, turişti sau chiar bolnavi. Prefer să revin la utopia mea ceva mai plăcută.

Există un program guvernamental de construire de bazine de înot. Conform declaraţiei

Raspunsul acestei intrebari este: nu stiu si nici nu conteaza. Nu are nici o importanta ce va fi dupa ce probabil in cativa ani, foarte putini, fostul complex al Morii lui Assan nu va mai exista. Anul acesta a inceput cu o noua stire din domeniul “protectiei” patrimoniului si probabil ca Adrian chiar vrea sa faca o traditie din inceperea anului cu asa o prezentare.

Toate orasele lumii pot fi recunoscute prin cladirile devenite simbol. Chiar daca in multe cazuri arhitectii nu si-au propus in mod direct aceasta, unele cladiri au devenit simbol pentru orasul in care au fost cladite. A fost pana la urma si o chestiune de marketing, de promovare a orasului, dar mai intai cladirile au devenit un simbol pentru locuitorii orasului. Cum au devenit insa unele cladiri reprezentative pentru oras si de ce sunt intrebari la care nu am raspuns si probabil ca e nevoie de o analiza a fiecarui obiect in parte.