Bucurestii Vechi si Noi

1939, biserica Sfântul Gheorghe-Nou, București.

Imagine din timpul montării statuii lui Constantin Brâncoveanu, realizată de sculptorul Oscar Han, în fața bisericii, în 1939.

Fotografia din arhiva George Potra este o copie a unei fotografii preexistente, cu o notă pe spate.

Istoria Bisericii Vladica incepe undeva in intervalul 1738 – 1753, atunci cand Mitropolit al Tarii Romanesti a fost Neofit I Cretanul. Acesta era grec din Creta, venit in tara ca dascal al lui Alexandru Mavrocordat, fiul lui Constantin. Provenind dintr-o familie extrem de bogata de negustori greci, acesta-l ajuta cu bani pe domnitor, capatand in schimb o parte din fabuloasa biblioteca a Mavrocordatilor ce a fost impartita cea mai mare parte Manastirii Vacaresti, cat si facilitarea accederii in functia de Mitropolit al Ungrovlahiei.

Acest articol s-ar putea numi si “Iluzia Romaniei Mari”, despre care locuitorii sai din anii 1920 si 1930 o credeau vesnica. Tragic, in vara anului 1940, Regatul Romaniei a fost dezmembrat pe fondul izbucnirii WW2 in 1939, a prabusirii sistemului sau de aliante si a incapacitatii liderilor politici ce traiau intr-o tara cu un regim totalitar. Ca o parere personala, vina mai mare decat constrangerile externe in dezmembrarea statului roman, tind sa atribui aceasta povara a istoriei pe umerii clasei politice in frunte cu regele Carol al 2-lea, Iuliu Maniu (fara sa neg in niciun fel meritele sale de pana atunci, insa tot el este cel care l-a ajutat pe Carol sa-si redobandeasca tronul la care singur si de buna voie renuntase) si apoi clica de pe langa rege, cat si pe cei cei care au intretinut discrepantele economice dintre teritoriile romanesti si a celor

Zona de nord a Bucurestiului a cunoscut o dezvoltare accentuata dupa WW1, astfel incat s-a construit aici un intreg cartier de vile destinate mai-marilor zilei (in general reprezentatii paturii superioare a burgheziei, inalti functionari, dar si fosti mari boieri). S-a construit cu multa atentie, preponderent in stilurile Neo-Romanesc si Art Deco, fiecare lot de casa avand spatii verzi si strazi bine definite.

Dupa unirea sub sceptrul lui Cuza a Principatelor Romane, la 24 Ianuarie 1859, orasul Focsani a cunoscut o dezvoltare accentuata, ajungand spre WW1 doar o amintire a acelei urbe de la marginea Imperiului Otoman, asa cum era cu doar 100 de ani inainte. Dintre oamenii de seama ce s-au nacut in acest loc enumar doar pe Ion Mincu, Constantin C. Giurescu sau Anghel Saligny.

Desi astazi este un loc anost, asemanator pana la “xerox” cu orice alt cartier muncitoresc al oricarui oras din Epoca de Aur, Pantelimonul a fost candva o zona cu un pitoresc aparte, cu o istorie ce nu a apartinut decat marginal de Bucuresti pana spre 1900. Mai multe date despre lucrul acesta am sa scriu in urmatorul articol al acestui mini-serial, care o sa fie unul mult mai bine inchegat.

Vrancea, judet sudic al Moldovei, prezinta o bogatie de monumente istorice si arhitectura vernaculara prea putin exploatata cultural si turistic. In partea de nord a judetului se gaseste si localitatea Domnesti, loc in care se afla Biserica Domneasca cu hramul Adormirea Maicii Domnului (clasata ca monument istoric la pozitia VN-II-M-A-06508).

Aflata in zona Bvd. Pavel Kiseleff, pe strada Ion Mincu nr. 19, situata printre ultimile creatii ale lui Alexandru Zaharia, acesta fiind un arhitect foarte apreciat in epoca respectiva, casa de fata a fost construita in 1940, ultimul an de pace al Romaniei Mari, in stil venetian amestecat cu elemente florentine, sub influenta colaborarii tot mai accentuate dintre Romania si Italia in a doua jumătate a anilor 1930.

Zona aceasta a fost una a Bucurestiului marginal, insa incepand cu primii ani ai secolului 20 a inceput sa se construiasca aici un cartier de case pentru micii functionari. Multe dintre case au fost ridicate in sistem privat, insa un pic mai la nord un intreg cartier (Vatra Luminoasa) a fost construit de statul roman pentru functionari.
Anii 1970 au dus la aparitia primelor blocuri, cu un regim de inaltime P+10, iar anii 1980 au insemnat sistematizarea Soselei Mihai Bravu si modificarea in intregime a aspectului acesteia pe partea sa stanga.
Din fericire, aceste modificari au vizat doar frontul de blocuri ce margineste soseaua, iar partea sa dreapta a scapat relativ neatinsa.

Ploiestiul, numit Ploesti pana la accederea comunistilor pe deplin la putere, a reprezentat un oras foarte dinamic din punct de vedere economic si culturat al Regatului Romania si mai apoi al Romaniei Mari. Faptul ca este asezat pe vechiul drum comercial ce leaga cetatea Giurgiului de la Dunare cu Bucurestiul si Brasovul a fost primul sau element de inflorire, iar al doilea a fost reprezentat de exploatarea petrolului incepand cu anii 1890. In felul acesta orasul s-a dezvoltat exploziv, in perioada interbelica fiind unul dintre cele mai frumoase orase romanesti, cu edificii publice grandioase si de buna calitate arhitecturala. Nici persoanele private nu s-au lasat mai prejos, stilurile mic-paris, art-nouveau, eclectic, initial, iar apoi neo-romanesc, art-deco si modernist cunoscand o explozie formidabila.
Din pacate orasul a fost crunt lovit de WW2 si bombardamentele Aliatior, de furia demolarilor comuniste, de cutremurul din 1977 si mai nou de speculantii imobiliari. Cladirile ramase arata franturi din zilele sale de glorie, in contradictie cu cenusiul actual. Un asemenea exemplu este si panoul decorativ aflat pe balconul unei case din zona Postei.