Bucurestii Vechi si Noi

Vom relua călătoria pe Calea Griviţei din locul unde am lăsat-o, mai precis de la Gara de Nord. Clădirea gării este monument istoric, fiind construită în anul 1872, odată cu inaugurarea liniei Bucureşti – Ploieşti. De atunci a fost renovată de mai multe ori, suferind anumite transformări.

Dincolo de Magistrala Nord-Sud au fost demolate alte clădiri valoroase, cum ar fi Institutul Medico-Legal „Dr. Mina Minovici” de pe Splaiul Unirii (înfiinţat în 1892, primul de acest fel din lume).

Din păcate, în această analiză a fost omis un factor esenţial. Judecând strict după criterii economice, nu se poate găsi o regulă clară a prosperităţii. Dar dacă luăm în considerare ceea ce se întâmplă în minţile oamenilor, situaţia se prezintă diferit.

Noul Centru Civic al Bucureştiului, cu bulevardele lui maiestuoase, a fost ridicat în anii ’80 din iniţiativa preşedintelui de atunci al ţării, Nicolae Ceauşescu. Proiectul a început să prindă viaţă imediat după cutremurul din 4 martie 1977, când „tovarăşul” i-a convocat la o întrunire pe cei mai buni arhitecţi ai momentului, trasându-le această directivă.

Vom relua călătoria noastră pe bulevardul Ferdinand din locul unde am lăsat-o, adică undeva cu puţin înainte de intersecţia cu inelul principal de circulaţie, venind dinspre Foişor.

Din câte îmi pot da seama, în rândul cetăţenilor occidentali există două opinii contrare privind campania militară din Afganistan şi din alte ţări musulmane. Unii o susţin, considerând că ea are un efect benefic în lupta contra terorismului, iar alţii o resping, considerând-o o mare eroare.

Elegant şi impunător, bulevardul Ferdinand creează o senzaţie plăcută oricărei persoane care are ocazia să-l tranziteze. Se întinde între Piaţa Pache Protopopescu (rondul de la Izvorul Rece) şi Bulevardul Gării Obor. Din fericire, a scăpat întreg în cea mai mare parte, nefiind inclus în programul de sistematizare. Doar câteva zone punctuale au fost „retuşate”.

Regret pesimismul domnului psiholog, deşi atitudinea domniei sale are o anumită justificare. Mai cunosc cazuri de psihologi ajunşi la limita exasperării, care îndemnau la nesupunere civilă şi chiar unul care s-a sinucis din cauza unei boli incurabile. Aceasta dovedeşte o neînţelegere a problemelor cu care se confruntă lumea contemporană şi implicit o lipsă de soluţii. Mai dovedeşte şi lipsa elementrară de credinţă într-o forţă supremă, mai pe scurt un ateism total.

Partea a doua a călătoriei noastre începe de la intersecţia cu străzile Berzei şi Buzeşti. Acest tronson, până la Gara de Nord, a căzut victimă „planurilor măreţe” din anii socialismului. S-au întâmplat atunci lucruri bizare.

Calea Griviţei e o arteră foarte lungă (5,2 kilometri), printre cele mai lungi din Bucureşti, având o biografie deosebit de bogată. La început s-a numit Podul Târgoviştei, fiind folosită de domnitori şi negustori, în drumul lor către cetăţile de munte sau către Transilvania. A avut parte de numeroase distrugeri în perioada comunistă, dar şi după aceea.