Bucurestii Vechi si Noi

Despre un alt subiect minor. Sunt fascinat de diverse aspecte ale afişării în plan simbolic şi public a puterii. Unul dintre acestea este mănunchiul de chei.

Chiar am un coleg căruia pe această cale ţin să-i mulţumesc, care m-a inspirat. Omul deţine o impresionantă colecţie de chei cu care se afişează peste tot. Îmi dau seama că este el de la 20 de metri. Urcând scările cheile zornăie impersonal şi rece urlând a putere. Puterea de a deschide uşi. Păşind pe holul întunecos pot să mă feresc de el căci cheile îmi semnalează exact unde se află, viteza cu care se deplasează şi direcţia pe care o urmează.

Ce vreau eu mai mult si mai mult pentru dumneavoastra, cititorii blogului nostru, este sa va determin sa cumparati si sa cititi aceasta carte. De ce sa o si cumparati, daca puteti sa o cititi imprumutata de la prieteni sau de la vreo biblioteca?

avea iniţiative este o atitudine condamnabilă în România, o ştiam foarte bine de mult timp. Atunci când ai iniţiative profesionale eşti bănuit de tot felul de dorinţe de promovare, de a lua scaunul superiorului.

Nu înţeleg nici acum, la câţiva ani de la invazia lor, imensul număr de autovehicule noi, sclipitoare, scumpe, din ce în ce mai scumpe care populează modesta noastră infrastructură rutieră. În fiecare zi îmi propun utopic să număr gipanele pe care le observ ştiind bine că fiecare trebuie să valoreze câteva zeci de mii de euro

Pe 26 ianuarie s-au implinit nouazeci si patru de ani de cand s-a nascut celebrul personaj care si mort pare a nu se desparti de poporul lui drag. S-a organziat chiar si o licitatie cu tot felul de cadouri exotice primite de celebrul cuplu prezidential in urma vizitelor de lucru si de stat. Daca ne-am obisnuit cu bocetele unor nostalgici langa mormintele celor doi din cimitirul Ghencea, nostalgici care isi fac cruci, aduc sobor de preoti ( o culme a abertiei) intr-o incercare postuma de a le descoperi latura umana, democrat-crestina, un evenment de o cu totul alta natura a avut loc intr-unul din cluburile de fite din Capitala: o petrecere avand ca tematica regimul comunist si, dat fiind speranta patronului de a face un profit cat mai mare, aducand in local, la clubareala, fosti pionieri ai Patriei.

Despre un alt subiect minor. Sunt fascinat de diverse aspecte ale afişării în plan simbolic şi public a puterii. Unul dintre acestea este mănunchiul de chei.

În week-end-ul ce a trecut a avut loc în micul oraş subcarpatic unde locuim o spectaculoasă manifestare intitulată Serbările Toamnei, ediţia a doua. Trec peste această manie a fiecărui orăşel şi cătun de a-şi organiza serbări, festivaluri, baluri, beţii şi alte chermeze din banii publici, mai ales acum în timp de recesiune economică, trec peste şmecheria primarilor care îşi fac reclamă pe banii concetăţenilor săi punându-l pe ţambalagiul-şef (prezentatorul) să ţipe „şi acuuum, la final, să muuuulţumim domnului primar că a organizat această petrecere, aplauze vă rog” ca şi cum primarul o face din şi pe banii lui şi vreau să ajung la încercarea mişcării scriitoriceşti din oraş, destul de bine reprezentată de a oferi un mic stand cu cărţi care puteau fi achiziţionate în schimbul unor sume de bani infime.

Conceptul de vecinătate este un alt aspect care dă bătăi de cap românilor. La şcoală ni se inoculează ideea ce poporul nostru ar fi unul esenţialmente ospitalier. Este greu de precizat cu exactitate dacă am fost şi cu atât mai dificil de spus dacă mai suntem ospitalieri. Poate că eram pentru că am fost un popor rural, mioritic, o explicaţie logică şi analizată de alţi scriitori şi istorici mai bine. Cert este că în acest prezent nămolos românul nu convieţuieşte foarte bine cu vecinul său.

Mă întreb de ce mass-media românească merită atât de multă atenţie, de ce analiza tendinţelor ei poate răspunde mai bine decât orice raport, mai mult sau mai puţin ştiinţific, care ar răspunde la eterna întrebare legată de starea naţiunii. Această dilemă se aplică tuturor popoarelor din lume (poate mai puţin celor din Africa Subsahariană) care, de bine, de rău, au intrat într-o altă era comunicaţională, o altă etapă de interconectare atât la fluxurile informaţionale universale cât şi la una de formare a unei

Am mers la mare şi mă fâţâi zilnic pe DN1 dar demult nu am mai văzut câmpuri atât de cultivate, să fie oare si vina subvenţiilor pe hectar ? Aceste câmpuri dau o palma teoriei că toată ţara e o pârloagă. Poate este una umana, dar asta-i deja o alta discuţie. Impresia mi-a fost confirmată de o ştire de pe la televizor, una din puţinele ştiri serioase care-şi mai fac loc la televiziunile comerciale, dacă nu se întâmplă vreo mare şi superbă calamitate am putea avea o recoltă record.