Bucurestii Vechi si Noi

Mici fiind, eram atraşi de conţinutul ouălelor Kinder, dar nu aveam idee ce însemna cu adevărat fenomenul Kinder Sorpreza. Dacă abia în anul 1974 apărea această marcă, încă din 1972, jucăriile de asamblat şi ouăle de ciocolată se vindeau pe piaţă, dar separat. Ceea ce le-a reunit şi a făcut posibilă apariţia unui ou-surpriză, cu două elemente cheie, a fost ideea industriaşului elveţian Heiri Roth, care a creat primele jucării miniaturale asamblabile, astfel încât să încapă într-un ou de plastic. El a vândut patentul şi a încheiat un contract cu producătorul italian de ciocolată Ferrero, convenind împreună asupra unui nume pentru noul produs.

„De multe ori, tocmai curiozitatea m-a ajutat să-mi clarific probleme, idei, situaţii, încurajându-mă să explorez unghiuri diferite de abordare.“ Aşa îşi începe Denisia una dintre postările de pe site-ul ce-i poartă numele.

Câţi dintre voi sunteţi pesimişti? O mână, două, şapte. Ups, sunteţi deja prea mulţi. De ce sunteţi aşa, măi dragilor? Ce-aţi păţit de-aţi devenit aşa? Ştiţi că nu e tocmai bine, nu?

OK, înţeleg parţial. Când eşti pesimist te gândeşti la toate chestiile nasoale care ar putea să se întâmple, şi poţi să spui că nu te mai uimeşte nimic, poţi să spui că nu mai ai aşteptări, că eşti pregătit pentru orice. Ştiu cât de bine te simţi când ai avut dreptate şi s-a întâmplat ce-i mai rău. La urma urmei, dacă tot e rău, măcar să am plăcerea de a avea dreptate, nu? Măcar atât.

Radioul pe care îl ascultăm astăzi, în forma pe care o cunoaştem, diferă foarte mult faţă de ceea ce înaintaşii noştri încercau să inventeze şi nici măcar nu visau să conceapă în stadiul actual. Cercetări duse simultan şi în perspective diferite de către echipe împrăştiate în lumea întreagă şi schimbul de informaţii din comunitatea ştiinţifică dinainte de 1914, au făcut posibilă crearea radioului. Ca orice invenţie propriu-zisă, a fost necesară mai întâi o descoperire ştiinţifică ce să permită crearea unui astfel de dispozitiv.

Ne considerăm deștepți, nonconformiști, optimiști, creativi, prietenoși, sportivi, amuzanți şi loiali, repetându-ne asta cu orice ocazie, răspunzând cu aceste adjective de fiecare dată când suntem puși în faţa situației de a ne descrie. Răspunsurile le dăm pe moment, fără să ne gândim, „aruncând“ la întâmplare calităţi, încercând să părem cât mai pe gustul celor cu care vorbim, încercând să ne integrăm. Şi, în același timp, presupunem sau mai bine zis sperăm că felul în care ne vom prezenta noi pe noi înşine, cu mai multe calităţi decât defecte, va rămâne neschimbat de-a lungul relației dintre noi şi celelalte persoa

În România, problema culturii de orice fel a fost destul de mediatizată şi îndelung discutată de toate genurile de oameni, mai mult sau mai puţin în măsură. Se pare că la o analiză cât de cât superficială, românii noştri au parte de un nivel foarte scăzut de cultură în creieraşe. Dacă stăm să analizăm pe cei mai tineri, mai exact elevii de liceu, aflaţi că încă mai există o flacără de speranţă!

Bineînţeles că o să vă delectez cu un articol ironic, având în vedere că discutăm de sărbătorile pascale, care devin adevărate parodii. Începând cu rudele care te sufocă încă din pragul uşii sărindu-ţi la gât, şi până la clasicele ciocniri de ouă care se transformă în campionate primordiale, în care cineva trebuie să iasă câştigător şi să primească o

Probabil puţini dintre voi ştiu că în Bucureşti se află cel mai mare turn de paraşutism din România. Îl găsiţi uşor în fostul complex sportiv şi cultural „23 August“. Ajungeţi în cinci – zece minute de mers pe jos de la staţia de metrou Muncii.

Românul e român, asta e, n-ai ce să-i faci! Şi aşa se face că românul nostru este pe de-o parte amuzant, pe de altă parte nesătul. Pe vremea lui Ceauşescu, românul făcea coadă la orice, că n-avea de ales. Acum, în vremuri de libertate (cică) , românul face coadă la orice, căci vrea să aibă de toate şi să mai rămână şi resturi după aia.

Filme, jocuri, şi Facebook pe calculator. Bine, am înţeles, astea te ţin în casă, e o pasiune general acceptată de fiecare. Hai să mai citim şi o carte, să facem şi altceva, să pictăm, să scriem, să călcăm, să spălăm, să le zâmbim alor noştri – măcar producem gânduri bune. Statul în casă dăunează grav vederii, prea mulţi pixeli