Bucurestii Vechi si Noi

Ura se trăieşte. La ce bun conceperea ei sub specie teoretică? De ce să o conceptualizăm? Nu e de ajuns că se dovedeşte frecvent un sentiment negativ, înăbuşitor, dezumanizant?

Oraşul se schimbă odată cu noi. Imaginea sa a evoluat pe măsura trăsăturilor noastre sufleteşti a cărui vitrină este fizionomia. Înfăţişările oraşului se modifică odată cu chipul nostru ca urmare a unui foarte interesant mimetism. Deoarece formăm un singur organism viu, care trăieşte şi moare.

Pe vremea când strada Covaci de azi se numea Strada Nouă, arteră abia trasată şi în curs de modernizare la mijlocul secolului al XIX-lea, Bucureştiul devenise focarul pregătirilor de schimbare revoluţionară, chiar şi din perspective culinare.

În ultima vreme se tot discută de necesitatea unor proiecte culturale şi edilitar-urbanistice pentru a face din capitala noastră o metropolă civilizată. O problema a fost dezbătută şi în 1934 de către primarul Bucureştilor de atunci, Dem.I.Dobrescu, în lucrarea Viitorul Bucureştilor(Tribuna Edilitară, 1934). Dar şi de către alţii înaintea lui precum Barbu Delavrancea sau Pake Protopopescu. Problema reală nu este neapărat a proiectelor edilitare, care se pot finaliza şi cu sprijinul comunitar european, cât mai ales a factorului uman autohton. Aşadar, „are sau poate să aibă populaţia capitalei noastre sufletul cuvenit pentru a hrăni civilizaţia unei metropole?”

Evul mediu a supravieţuit în modernitate printr-o extensie cotidiană, transformată după uzanţele noilor timpuri: echitaţia. Plimbarea ecvestră a trăit şi în oraşele României, până târziu în interbelic, dar perioada de glorie s-a consumat undeva între 1870-1920.

Odată cu războiul Crimeei(1853-1856), când Valahia era ocupată de trupe austriece, care le-a înlocuit pe cele ruseşti, în prăfuitul târg al Bucureştilor, a sosit un neamţ încrezător în destinul său: Johan Milker.

Cine şi-ar putea închipui astăzi că „cel mai mare salon din ţară” de frizerie a fost Calea Văcăreşti, al cărui traseu a fost din nefericire sistematizat în urmă cu douăzeci de ani, iar locul scurtei noastre povestiri a dispărut cu acel prilej?

A fost o vreme când balta Cişmigiului, în vremuri ploioase, creştea într-atât de mult încât ameninţa biserica Sărindarului, aflată pe locul de astăzi al Cercului Militar. După amenajarea parcului la mijlocul secolului al XIX-lea,  apar şi primii locuitori în preajmă. Astfel, străvechea uliţă a Brezoianului, care traversa de la sud la nord mahalaua omonimă, este pentru prima oară pietruită.

Cea mai veche societate de asigurari din vechea Romanie a fost Dacia-România. Ea s-a născut ca rezultat al fuziunii din anul în 1881 a societăţilor «Dacia» cu «România». Prima a fost creată în 1871 având un capital de 3.000.000 de franci, iar cea de-a doua în 1873, având un capital de 2.000.000 de franci

Produsele Ford au pătruns în Romania cu mult înaintea investiţiilor directe. Moda automobilului în oraşele vechiului regat a fost la început destul de firavă. Maşinăriile complicate, dificil de întreţinut şi costisitoare păreau a fi  mai greu de stăpânit decât o trăsură cu cai.