Bucurestii Vechi si Noi

Printre cei care trecuseră pragul casei din Piața Romană nr.7, încă de acum aproape jumătate de secol, se afla și domnul Haralambie Pop Vasile. Pe atunci se număra printre numeroșii amici ai amfitrionului de la etajul casei. Fiind foarte tânăr și săritor din fire, a fost rugat într-o zi să ajute la zugrăvirea unei anticamere [...]

Doamna Andora, o femeie plăcută și cu idei, acum la maturitate deplină, se gândea la cvinta regală de bărbați iluștri, care-i coloraseră viața.

De altfel, sintagma nu este nouă, de la celebrul film “Hiroshima, mon amour” în regia lui Alain Resnais, după un scenariu de Marguerite Duras, la extinderi contemporane de genul “ Mihaela, dragostea mea “, în regia insitutelor de sondaje , după un scenariu manageriat de serviciile secrete şi până la prezenta abordare “bostaniană”, în regie şi scenariu elaborate de propriu-mi etaj superior, strada, care a evoluat şi a involuat în procentaje inegale, poate fi lesne alintată cu apelativul “dragostea mea” !

Domnul căpitan Istrate lucra cât e ziua de lungă, la tot felul de schițe, ba și machete care mai de care mai trăznite.

Amfiteatrul A7, marele amfiteatru era ca deobicei plin de studenți. Profesorul Atanase Cernobâl era aproape de pensionare așa că nu avea mari emoții, era un curs de rutină iar radiațiile pe care le prezentase și în cursurile anterioare nu-i ridicaseră probleme de nici un fel.

Am pornit în interpretarea mea cu privire la aşa-numita ruptură dintre generaţii din spaţiul urban bucureştean de la o idee interesantă, ivită parcă de nicăieri. Cotrobăiam pe NET ca de obicei pentru a-mi clarifica şi solidifica opinia despre subiectul avut în discuţie, la care mă gândeam de mai mult timp. Prin urmare, sub titulatura Conflictul dintre generaţii, pe un site oarecare (nu cred că are importanţă prea mare) găsesc următoarea formulare: războiul celor câţiva ani de adolescenţă, din cenuşa căruia se ridică de fiecare dată înfloritoare generaţia următoare, este acum un război al lumilor: lumea comunistă, care i-a crescut şi i-a învăţat „de bine“ pe părinţi, şi lumea capitalistă, care i-a crescut şi i-a învăţat „cu binele“ pe copii. Opinie destul de interesantă… şi vom vedea de ce.

Eșecul sistemelor de tip comunist a arătat că foarte puțini oameni creează valoare pentru ceilalți doar din motivație intrinsecă. Mai degrabă fiecare om se îndreaptă spre un domeniu plătit cât mai bine, mai ales când se pornește de la o stare în care abia îți asiguri nevoile de bază. La oameni care au cam tot ce le trebuie mai poți concepe că lasă un job bine plătit pentru altul în care este plătit la jumătate, dar care îl face să se simtă mai împlinit profesional. Deși … chiar salariul reprezintă pentru mulți oameni, simbolic, o măsură a realizării profesionale.

Domnul profesor H.P.Gong se pregătise mult pentru această expunere, probabil că toată viața.

… cu toţii avem cîte o părere despre mobilele noastre; şi e normal, fiindcă am ajuns să nu putem trăi fără ele. În cei aproape 15 ani de cînd folosim telefonia mobilă am asistat la progrese nebănuite; odinioară tot ce doream era un telefon care să nu se descarce după fiecare convorbire; apoi ne doream jocuri, apoi sonerii polifonice, apoi ecran color, apoi cameră foto… acum nici nu mai ştim ce vrem.

Bătrânul domn Omidu M. se culcă obosit după ce toată ziua care trecuse se ostenise cu niscaiva trebi, ca un om care are curte.