Bucurestii Vechi si Noi

De-a lungul existenţei sale, Bucureştii şi-au schimbat continuu şi radical înfăţişarea. Din pricini determinate de catastrofe naturale, asedii, incendii, ocupaţii militare, precum şi de atitudinea anti-istorică a locuitorilor care preferă uitarea vestigiilor ce amintesc de cine ştie ce dezastru ori nenorocire personală. Această atitudine, omenească în formă, dar maladivă în fond, explică neplăcerea provocată iubitorilor Capitalei de absenţa martorilor de cărămidă sau piatră din trecut. Când a venit moda europenizării, o paradigmă insuficient comentată de filozofii istoriei, ea a stat la temelia entuziasmului înnoirii, ceea ce, din păcate, a însemnat demolarea conacului boieresc pentru construirea palatului în stil eclectic,

Pe Calea Victoriei, in capatul Strazii Franceze, fosta Ulita a Islicarilor, fosta Strada Carol I, este o casa aflata de cativa ani in reparatie si consolidare, acoperita cu un afis urias. Iata povestea ei.

  Privind aceste imagini de la 1900, pare greu de crezut ca suntem pe Calea Victoriei. Niciuna din cladiri nu mai exista. Imobilul cu un singur etaj din dreapta (foto A si B) era casa lui Niculae Neculescu,  bogat proprietar din Ramnicu Sarat, care stapanea si alte locuri si case in Bucuresti.   In acei [...]

Intr-o fotografie facuta in 1856 de la fereastra vechiului Teatru National de L.Angerer se vede in prim plan (stanga) casa lui Iancu Ghica, avand fatada la Podul Mogosoaiei, construita la inceputul veacului al XIX-lea (in aceasta casa s-a nascut la 1816 marele om politic si diplomatul Ion Ghica). Alaturi este grajdul consulatului austriac. [ Dupa nici 30 de ani pe locul Casei Ghica se va construi Hotelul Continental ].

Pe locul blocului caruia lumea ii spune “Romarta”, dupa numele magazinului care a fost multi ani la parter, a fost o veche casa cu etaj mentionata inainte de 1850.

De ce actuala Piaţǎ a Naţiunilor Unite s-a numit timp de câteva decenii Piaţa Senatului? A fost vreodatǎ aici Senatul României ? Nicidecum. Este vorba doar de un proiect niciodatǎ dus pânǎ la capǎt.

Coborâre în timp. La 1711, marele spǎtar Toma Cantacuzino îl trǎda pe Constantin Vodǎ Brâncoveanu în lupta de la Stǎnileşti, trecând la ruşi. Înalta Poartǎ l-a considerat pe domnitor solidar cu fapta marelui spǎtar, chiar în vremea când Brâncoveanu ducea o politicǎ externǎ foarte “lunecoasǎ”. Acesta va fi începutul sfârşitului marelui domn, în ciuda pungilor de galbeni care curgeau mai departe spre Constantinopol
Pentru trǎdarea sa, Brâncoveanu îi confiscǎ lui Toma averile, între ele şi frumosul palat ridicat de el în 1708 lângǎ Dâmboviţa, şi îl dǎruieşte fiilor sǎi: o vreme se va numi “palatul coconilor”.