Bucurestii Vechi si Noi » Comoara Hestugmitilor

Aufhebung

Sebastian Grama — Sat, 09 Jun 2012 21:51:52 +0000

Dată fiind apariţia, în revista “Bucureştii vechi şi noi”, a unor pasionante articole cu iz pronunţat electoral, indiferent de direcţie, rubrica intitulată “Comoara Hestugmiţilor” îşi încheie drumul început încă de la naşterea publicaţiei. Vom reveni cu drag în momentul în care amintitele articole ne vor scuti de incomoda lor vecinătate.

Nu regretăm gestul, ci doar circumstanţele care l-au făcut necesar.

Mulţumim cititorilor noştri pentru consecvenţă şi ne dorim sincer o cât mai grabnică reîntâlnire.

Toate cele bune!

Ora deschiderii

Sebastian Grama — Sat, 09 Jun 2012 10:02:47 +0000

Totul se poate rezolva dimineaţa, când vii acasă. Blocurile se inseninează vag, aprinzi încă o ţigară (ai păstrat 5). Până şi câinii sunt mahmuri. Însă aerul joacă virginitatea – şi te prefaci că nu simţi înrudirea: vina ta obosită, cu siguranţă, doarme de vreo 40 de minute (ai condus-o la taxi). De ce ai căuta să pui la un loc întâmplările dinainte? Pieţele, maşinile parcate, copacii – ca dovadă – se descreţesc, împrumută ceva din prospeţimea unei aglomerate amnezii. Cuvântul “mâine” (Shakespeare a observat) nu are niciodată un sens clar: depinde în chip decisiv de alcool şi de perspectivă. Cam 10 metri până la scară. Lumea e un sunet abia dacă insinuat.

De campanie

Sebastian Grama — Sat, 02 Jun 2012 09:00:55 +0000

Apartamentul tău din Militari se va dovedi a fi o vilă cu 9 camere în Primăverii, dugheana unde vinzi biscuiţi şi apă minerală se va dovedi a fi sediul unei firme de publicitate (în Cotroceni), de la Eroilor (pe tronsonul 1) te va lua un Maserati, copilul tău va primi mai multe F.B.-uri la matematică decât cel al proştilor din blocul de lângă şcoală, adică din blocul în faţa căruia micuţul va fi aşteptat zilnic de un 4X4 condus de bona lui cu studii în California (90-60-90), te va suna de pe telefonul lui mobil cu memorie de un milion de terrabiţi şi ecran de 4 metri pătraţi, dar tu vei scurta cu dragoste convorbirea fiindcă tocmai îţi luai soţia (90-60-90) de la Hilton, pijamaua ta cumpărată din Moghioroş va fi de fapt executată pe comandă la Paris, dinţii tăi vor fi oricum mai albi decât ai vedetelor de la Hollywood, chiar dacă îi vei spăla cu căcat, muzica din boxele tale va bubui cel mai tare, vei fi ministru, senator, patriarh, director, sex-simbol, campion mondial, rabin şef, academician şi patron, vei avea cel mai mare televizor (iMAX), cea mai deasă perie de haine, la cină îţi vor cânta cei mai buni lăutari (pe Stradivarius), de Revelion vei pocni petarde atomice, vei primi câteva premii Nobel, toate Oscarurile, Pullitzer, Herder, UNITER, Palme d’Or, Leul (şi Ursul) de Aur, Goncourt, Micii Constructori, Molière, César etc., vei intra în Cartea Recordurilor pentru că ai mâncat cea mai mare vată de zahăr (26 km cubi), îţi vei petrece toate vacanţele în Turcia (la 7 stele ol inclusiv), plaja ta va avea nisipul cel mai fin, apa ta va fi cea mai albastră, piscina ta va fi cea mai curată şi cea mai adâncă (astfel încât izvoarele Paradisului şi Groapa Marianelor vor părea ceva mizer şi superficial), subalternii tăi vor fi răbdători şi credincioşi ca Penelopa, vicleni ca soţul ei (cum naiba îl chema), puternici ca Herakles, înţelepţi ca Aristotel (pentru a nu aminti decât tata, mama fiind Leonardo), vei fi mai cunoscut decât Google, mai ştiutor decât Wikipedia, mai James decât Joyce, mai sănătos decât penicilina, mai turist decât japonezii şi nemţii la un loc, mai mântuit decât sfinţii şi mai brav decât Ahile. După care vei muri ca un dobitoc.

Prin urmare – spre binele tău – VOTEAZĂ-NE!

Mecanică fină

Sebastian Grama — Sun, 27 May 2012 19:39:38 +0000

Oraşul poate să pară ceva uluitor de fragil. Este imaginea rezultată în cel de-al doilea timp al apropierii. Mai întâi, s-ar fi spus că masivitatea lui meticuloasă, că labirinturile solid ancorate în logica pieţelor şi enorma indiferenţă publică a orelor de vârf îl califică drept o maşinărie feroce, compusă din piatră, oţel şi carne agitată. Ai presanta certitudine că nimeni şi nimic nu va mişca, nu va deregla bestia hibridă care înghite orice, oricum, în virtutea unui metabolism de o eficienţă atroce. Apoi, însă, un eveniment infinitesimal îţi dovedeşte că monstrul, în fapt, era un copil sfios, tăinuindu-şi fireasca slăbiciune după cartonul unei măşti de zmeu.

Vine o seară de septembrie (sau de octombrie), o nesemnificativă ploaie făcând să lucească oblu Centrul Vechi, o plimbare pe cine ştie ce stradă aplecată – şi mitul se dizolvă. Barbarul cu suflet de metal s-a topit. Şi s-a topit în uimirea unui sărut, când ţi-ai cedat vinei de a o dori pe cea care (în ascuns) te dorea. În acea clipă, străzile singuratice învie, angrenajul diabolic al arterelor nepăsătoare se revelează a fi pretexte puerile dedicate unor buze alcătuite din secret şi împlinire. N-a mai rămas nimic din Frankenstein.

Dar timpul trei (cel mai grăbit) se instalează. Fericirea începe să curgă în obsesie, obsesia în coşmar. Identifici, metru cu metru, cub de cub de pavaj, clipă de clipă, atracţia goală. Ea te-a folosit. Aparatul, acum, eşti tu. Însă n-ai păstrat mai nimic din graţia inumană a originalului: eşti un articol (poate hotărât) printre altele, un truc electrocasnic într-o bucătărie universală (adică minerală – ca moartea). Copilul mitoman era solul pervers al unei reţele inextricabile. Şi fiecare pas devine repetiţie, vid ecou ritualic al unui urlet care seamănă tot mai mult cu tăcerea. Dispari în hiatul dintre blocuri, zile şi promisiuni, oraşul te-a învins. De peste tot îţi cântă ore confiate, nu există limbaj potrivit pentru asta, îţi bântui enumerările de parcă te-ar aştepta cineva (sau ceva) undeva. Plasa era mult mai puternică decât maşinăria, dar e întotdeauna prea târziu atunci când îi constaţi prezenţa. Te zbaţi între tine şi tine, voal, insectă prinsă în pahar, aşteptându-ţi trecutul.

Falansterul

Sebastian Grama — Sun, 20 May 2012 10:13:39 +0000

Dădeam să traversez la Ştirbei Vodă, când un Ferrari 458 Spider galben era gata să mă strivească. O frână de cam 20 de metri m-a salvat. Am rămas o clipă locului, încercând să realizez prin ce trecusem. Până să reuşesc, din maşină a ieşit o bătrânică. Era în capot mov cu flori albastre şi în pâslari. M-a verificat să fiu întreg, după care, scoţând o icoană pe sticlă din sân, m-a înjurat aproape cu dragoste şi a făcut stânga împrejur. S-a răzgândit şi a revenit către mine. “Tu ai citit Leibniz, nepoate?”. Mi-era cunoscut acel nume, însă m-am temut să răspund ferm; “Întrucâtva, doamnă”, am zis. – Mi se pare un adevăr de raţiune că unii ca dumneata merg aşa pe stradă, fără să se asigure, parcă special ca să ne bage în puşcărie!, s-a revoltat; ca şi cum nu suntem deja vai de capul nostru! Aici avea dreptate, ştiam situaţia pensionarilor, samavolniciile guvernelor, măgăria funcţionarilor publici, sadismul capitalist, criza. “Mă scuzaţi”, am fost gata să lăcrimez. (Deodată, ruinele din jur mi se păreau mai triste, îmi aduceau aminte oarecum de anii debutului meu în carieră). Bătrâna mi-a explicat pe larg totul, mai ales în condiţiile în care lumea se prăbuşeşte văzând cu ochii – de pildă ca să lărgească spaţiile carosabile – , chinezii nu mai au soluţii pentru a stopa creşterea populaţiei (ceea ce ridică o tot mai gravă problemă de Lebensraum), se alege praful de pătura de ozon, a murit Michael Jackson şi vin alegerile. Am poftit-o pe bordură, fiindcă ne blestema un taximetrist. “Hai să presupunem că tu ai avea o meserie”, a continuat. I-am spus că sunt arhitect. “Vezi, hai să presupunem că ai avea o meserie. Ce-ai face?”. A trebuit să mărturisesc umil că tocmai lucram la un bloc de birouri de plastic, având în vârf o statuie de 56 de picioare şi reprezentând un şef de firmă care sparge o vitrină cu ajutorul unei pisici utilizate ca buzdugan cu lanţ. “Poftim, uite ce mentalitate aveţi voi, tinerii! În loc să te faci doctor, ofiţer, dansator, contabil!…”. O dezamăgeam crunt. Am aflat că noi, puştimea sub 50 de ani, suntem pierduţi – din propria noastră vină. – Mai puneţi mâna pe carte, la muncă! S-a urcat în maşină şi a demarat cu 80 km/h. Începuse, discret, să plouă.

KM 0

Sebastian Grama — Sun, 06 May 2012 11:12:22 +0000

Karl Marx nu a existat. El este un personaj fictiv prezentat ca real de un grup de economişti şi de filosofi. Printre aceştia se afla şi Engels. Vorbim despre oameni organizaţi precum cei din grupurile de cercetare sau din Tlön, Uqbar, Orbis Tertius, C.I.A. ş.a.m.d. Înfăţişarea personajului în cauză a fost elaborată pornind de la diverse elemente împrumutate unor figuri indubitabil istorice – ca Leonardo da Vinci ori Moş Crăciun. Se pare că intenţia iniţială fusese aceea de a-i atribui descoperirea penicilinei, dar Schopenhauer deja alcătuise portretul unui savant pe care îl botezase “Alexander Fleming”. În 1906, Frege a propus Consfătuirii Secrete Anuale a Inventatorilor lui Marx întocmirea şi publicarea unor documente din care să reiasă că apocriful geniu ar fi demonstrat în sfârşit Marea Teoremă a lui Fermat. Confraţii, în majoritate, au fost entuziasmaţi, dar istoria avea să decidă altfel. (În 1993, când nu mai exista nimeni cu adevărat interesat de subiect, Andrew Wiles a publicat o combinaţie între notiţele lui Frege şi cele ale altor matematicieni, crezând că demonstraţia obţinută astfel va amuţi lumea. Copiase greşit câteva pagini. Când a realizat eroarea, s-a reaplecat asupra chestiunii şi, în septembrie 1994, a dezvăluit o corectă versiune definitivă). Problema este că, fiind prezent la Consfătuirea în cadrul căreia Frege venise cu ideea consacrării lui Marx drept biruitor al celei mai mari enigme din istoria matematicilor, V.I. Lenin s-a gândit la altceva. În consecinţă, fără a mai consulta pe nimeni, a reuşit, în 1917, să lege pentru totdeauna, în ochii necunoscătorilor, numele lui Marx de povestea cu proletariatul. Între timp, adică în 1913, Consfătuirea Secretă Anuală decisese cu entuziasm, în urma unei propuneri conjugate a lui Freud, Kafka şi Trakl (aşa-numitul “Cerc de la Viena, Praga şi Salzburg”), să realizeze un formidabil succes comercial anunţând public aşezarea lui Marx în fruntea unui detaşament al marxienilor mici şi verzi care plănuiau să invadeze planeta. Fireşte, proiectul a căzut – mai ales din pricina faptului că, după 1917, marxienii impuşi de către Lenin erau departe de a fi mici şi verzi, ei arătându-se, dimpotrivă, mari şi roşii. Membrii Consfătuirii s-au arătat foarte nemulţumiţi: în asemenea măsură, încât (la sugestia lui H.G. Wells), la 21 ianuarie 1924, au reuşit să-l asasineze.

Notă finală: În 1936, Martin Heidegger, pentru scurtă vreme admis ca participant la Consfătuire, a adus câteva contribuţii la scrierea operelor atribuite lui Marx. Amintim, dintre acestea, o faimoasă frază adăugată în chiar volumul întâi al Capitalului: “La prima vedere o marfă pare un lucru simplu, banal. Analiza ei arată însă că marfa este un lucru foarte complicat, plin de subtilităţi metafizice şi de ciudăţenii teologice” (Cartea întâi, Secţiunea întâi – “Marfa şi banii”, 1, 3, D, 4).

Caltadâc (II)

Sebastian Grama — Sun, 29 Apr 2012 20:57:02 +0000

În jurul anului 1826, când cartierul Militari se afla printre cele mai importante centre de cultură din Europa, un membru al familiei de vechi boieri Hestugmeanu i-a trimis lui Hegel o scrisoare în care încerca să-i explice sensul cuvântului “frasin”. Învăţatul se chema Hache şi studiase fizica la Parma, dar se întorsese pe meleagurile strămoşeşti, la conacul de lângă Ciorogârla. În scrisoarea sa, observa că limba română, care, pe atunci, înţelegea prin frasin (cităm) “un arbore cu tulpina dreaptă, cilindrică, având coroana rară, frunze compuse, flori unisexuate lipsite de corolă şi fructe alungite, cu lemnul elastic, folosit în industrie (Fraxinus excelsior)”, eliminase din uz alte sensuri, mult mai adânci, ale nobilei “vorve”. Conform unor lucrări pe care şi le procurase, pe drumul de întoarcere către Militari, din Bagdad şi din Persepolis, rădăcina sanscrită “PHR” îl înrudea nu numai cu “PRedică”, “PictuRă” şi “PeRgament”, ci chiar cu familia PoRtinari (a Beatricei lui Dante), cu PHaidRos (al lui Platon) şi cu “FRecţie” (cuvânt cu amplă carieră filosofică între Aulus Gellius şi Isidor din Sevilla (şi până la Vali Sterian). Hache Hestugmeanu deducea etimologic de ce Beatrice se afla în PaRadis. Hegel, într-o scrisoare pe care n-a mai apucat să i-o trimită (junele boier decedând în urma unui accident de nataţie în râul Sabar – numit şi Răstoaca – , important afluent al râului Argeş), considera că termenul german “Vorstellung” (pronunţat “FoRştelung”, adică “PHoRştelung”) este şi el în complicitate cu “PHR” de la “frasin”. Pentru că reprezentarea astfel înţeleasă nu comportă coroană, deşi are lemn elastic, frunze compuse şi fructe alungite. Marele filosof german trăgea concluzia că este nevoie de “Darstellung”, care se pronunţă “DArşTEluNg”, având în alcătuire “DATEN”, ceea ce este o anagramă perfectă de la “DANTE”, care a scris despre Beatrice PoRtinari.

PRimăria Capitalei va dezveli în curând un monument înfăţişându-l pe Hache Hestugmeanu gol-puşcă, înfipt în mâlul Sabarului, cu Fenomenologia spiritului în braţe. Monumentul va fi amplasat pe ecranul unui laptop din Militari. FRunze, FRucte şi FRiedrich (Georg Wilhelm) îl vor aplauda.

Dezamăgire

Sebastian Grama — Sat, 21 Apr 2012 09:12:51 +0000

Primim la redacţie următoarele rânduri:

“Sunt trist. M-am gândit cum ar fi dacă aş prinde Peştişorul Pirat. Peştişorul Pirat este acela care, în locul celor trei dorinţe împlinite din varianta clasică, îţi oferă puterea de a sparge trei parole. Cum, de multă vreme, caut o manieră de a-mi distruge prietenii, mi-a surâs ideea. Câteva minute. Apoi am reflectat şi totul s-a dovedit gri.

Ce să aflu? Îmi doream o informaţie cu adevărat devastatoare. Nu mă interesa o mică furtună cu 7 valuri în foi centrale. Nu. Voiam ceva metafizic, o monstruozitate absolută, ceva închizând imediat victimei porţile societăţii, ale Paradisului şi ale memoriei suportabile, ceva eliminând complet şi definitiv un om. Sunt însă convins că nu am de unde scoate aşa ceva de la cunoscuţii mei. Spun «cunoscuţi», prin urmare incluzând aici adversarii, ba chiar şi persoanele indiferente. Numai găinării. Unul şi-o fi înşelat soţia; un altul o fi comis un plagiat. Or fi şi delapidatori, hoţi, proşti, derbedei, curve, mincinoşi, bârfitori. M-aş fi simţit un pic mai bine dacă aveam pe listă un criminal, un incestuos, o canalie de mare anvergură. Însă nici atunci nu m-aş fi socotit un răsfăţat.

Am putea crede că totul se reduce la mediocritatea, eventual la nulitatea unei epoci. Că azi, adică, nici mârşăvia nu mai este ce-a fost. Ca strategie de împăcare cu soarta, genul acesta de consideraţiuni funcţionează. Dar pesimismul meu nu este unul istoric: este unul privind însăşi condiţia ontologică a omenirii.

Să presupunem că aveam în agenda telefonului (sau în cea din e-mail) nume ca Stalin, Hitler, Timur Lenk, Nero, Iuda Iscarioteanul… Şi? Mare şmecherie. Să ucizi ori să trimiţi la moarte câteva milioane de amărâţi, să ridici o piramidă de cranii, să arzi o cetate şi să-ţi hăcuieşti mama, să-l vinzi pe Fiul lui Dumnezeu. Mici huligani. Impostori. Nici dacă eram coleg de birou cu Satan nu m-aş fi declarat mulţumit. Fiecare dintre mărunţii infractori de mai sus a fost, la timpul său, dat în gât. Şi? Există încă, bine-merci, stalinişti, hitlerişti, satanişti. Nu spun că asemenea grupuri de admiratori sunt un model de normalitate, însă existenţa lor dovedeşte că delictele fiecăruia n-au fost în măsură să-i radieze pur şi simplu din schemă, să-i dezintegreze. La fel ca nişte funcţionari care au uitat să treacă în registru o sumă, au avut parte de scandalul lor, după care, iată, au început să fie «resocializaţi». De acord, sunt cum sunt, dar sunt. Eu visam la ceva superior, la ceva apt a extirpa realmente o prezenţă din timp şi din cosmos.

Dat fiind că nu întrevăd posibilitatea de a găsi o vină demnă de acest nume şi îndeplinind aceste exigenţe, prietenii mei pot sta liniştiţi. Matrapazlâcurile lor sunt uneori comice, aproape mereu înduioşătoare. Iar cu Peştişorul Pirat aş proceda cum procedează pescarii sportivi. L-aş cântări, mi-aş face poză cu el şi l-aş arunca înapoi în apă”.

Fir întins!

Feerie pentru mâine

Sebastian Grama — Sat, 14 Apr 2012 09:50:30 +0000

Bing! Poof!… Lucrurile nu par că se rezolvă!… Ba chiar dimpotrivă!… Din rău în mai rău!… Pe cuvânt! M-au luat!… Şi de data asta nu mai văd ieşirea! Cunoaşteţi Piaţa Moghioroş. În ’89, când se trăgea pe deasupra, din blocul enorm înspre ceasul din mijlocul intersecţiei şi invers, mai mergea!… Băgaseră pateu de ficat în curtea interioară, stăteam frumos la coadă!… Mai cădea câte unul, era dat la o parte şi refăceam rândul!… Pateu!… Şi portocale!… Înţelegeai, unii abia dacă le văzuseră!… Dar azi, vă rog?… Tinerii abia dacă au văzut altceva!… Merele sunt pe locul doi! şapte!… o sută!… Portocale! Atât!… Şi ananas!… Banane! Dar nu mere!… Şansa e că vrem să ne batem!… Uite, pe mine m-au tras înăuntru!… Chiar acum!… Două babe!… Trei!… În vârtej!… Că ele au luptat, îmi spun. Da!… Cu arma!… Şi în consecinţă au dreptul la banane!… La carne!… hârtie igienică! lanţuri de veceu! Papuci!… totul!… Vor la măcelărie! Sunt câte opt la intrare! La galantar! Peste tot!… şi domni la cravată! şi ei au luptat! Vor capac! şi picioare! Neapărat!… Ceafă!… Totul!… Câţiva cerşetori vor şi ei! N-ai cum să nu le dai! Nu azi! În asemenea zile nu se refuză!… Pac!… Nici în altele!… Bang! Se lovesc între ei! Pentru loc!… Eu nu-i mai văd, am ajuns în faţa copanelor! Nu vreau copane!.. Vreau ceva?… Nu mai ştiu!… Iată copanele! Multe! La casolete! Vărsate! Plin! Mulţimea ia tot!… Vin gunoierii! Bani! şpagă! firfirici!… Le trebuie!… Şi ei vor copane!… Doar n-au cărat prezervative de la Crăciun până acum pe degeaba!… Şi coji de roşii! De cartofi! Sticle băute! V-aţi gândit la ei, la munca lor atunci când vă porceaţi în case, la căldurică, la televizor, la meci, cu paharul?… Acum plătiţi! Trei lei! Taxă! Pentru ouă!… se cumpără ouă de la birt! Motru! La halbă!… Ouă la halbă!… Gunoierii nu sunt pretenţioşi!… Vor numai să trăiască!… Pentru a vă servi!… Ei nu aleg!… Nu-şi permit! Ei sunt poporul!, acceptă salată stresată! Ridichi!… Borş! Miel isteric!… Asasinat inconfortabil!… Contra normelor!… Cu brişca în beregată!, zang!… Va trebui să ne ruşinăm! Ei au frecat hârdaiele cu tampoane pe când noi le cântam la ureche mieilor să se omoare singuri!… Bio!… Să se îmbete ca porcii, să moară liniştiţi, direct în farfurie!… Ca porcii, zic, de Crăciun!… Ăia se băgau de plăcere la cuptor!… Îşi rupeau felii din cur şi le vârau zâmbitori în sarmale! Din rect! Direct!… Pof!… poftă bună!… Şi gunoierii se dau la o parte!… Vine falanga pensionarilor!… Cer compensate! Mii! La coadă, civilizat!… roşii compensate! Pătrunjel pe reţetă! cinci mii de legături!… şi păstârnac! Tot păstârnacul!… şi leurdă! Lămâi, spanac, ardei, ventuze pentru chiuvetă, oţet!… Vlan!… Au cărucioare! Sunt înarmaţi! Baricade!… Pun cărucioarele între şirurile tarabelor, gata!, pe-aici nu se trece!… Asta e rezistenţă!… Demnitate!… Privesc o ţelină! din stânga! Dreapta!… şi de sus! în trei dimensiuni!… Cine ar lua o ţelină în două?… şi pe deasupra după 35 de ani de muncă?… şi-au plătit contribuţiile pentru încă o dimensiune!, a lor e!… şi nu renunţă!…. medicul de familie a notat, nu se consumă ţelină decât în relief!… Acum verifică! relieful!… Nu-i păcălim!… şi brânza!… Urda!… brânzica de vaci!… de casă!… caşcavalul!… de capră! oaie! Bivoliţă! Menajerie!… avem cuburi!… cuburi de sticlă! tablă! înăuntru se află brânza! Toţi înăuntru!… Compensate!… Urlă! Smântână pe reţetă!… un cazan!… două!… Acolo sunt ca salamul!, toţi de Sibiu!… şi toate!… Şi Elena!.. Elena care n-a fost la Paris!… la Troia!… Elena de la brânză!… de Sibiu!…. falanga o vizează!… Una mai nouă, pentru Gicu, are diabet!, fără sare!… şi una pentru mine!… veche!… de batal!… un kil!… Bang!… Elena vine cu două roabe!… Cu Sulamita şi cu Salomeea!… Greşit!… Prinţese!, tradiţie!, lactate!… Se uită prin ei, puhoiul e diafan, priveşte măcelaria de vizavi, peste scări!… cinci putini compensate!… Uite o roabă, gata, şapte!… Se pricepe!…. Ha!, brânză bună!… dublu compensată!… şi o palincă!… de bivoliţă!… pe frânghie!… Fără teamă!… O doamnă gustă. Vrea din asta. Bună!… Gustaţi-o p-aia!… Da! Vreau 16 grame!… Nu merge! N-am rest!… Luaţi trei butoaie şi gata!… Şmaf! Asta e!… Afară, cinci orbi cântă! Milă! Datină! Mărunţiş!… Oricât! Să fie!… Vrem!… Că Paradisul ne aşteaptă!… Noi suntem cei din urmă!… Cei mai din urmă!… Adică primii! Dumnezeu!… Ne daţi ori nu ne daţi!… Ne daţi!… că dacă nu vă dăm!… cu cârjele! Bastoanele!… Jang!… Vă dăm cu Europa!… Cu Biblia şi proiectele!… pe fonduri structurale!… Unul se pişă pe ăla cu ziarele!… Toată lumea se pişă pe ăla cu ziarele!… Online!… ba nu!… Mai are două mătuşi care iau integrame!… Nu s-a trezit!… Nu s-a trezit nici când Elena, urcată pe tejghea, s-a pus pe ordine la gealaţi, băgaţi-i cocoloaşele pe gât!… Cinci milioane!… 500 RON!… de brânză! De Sibiu!… Mă fură în zi de Sărbătoare, mă fură, eu sunt credincioasă, am postit, crăpa-le-ar gingia!… Piraţi!… Eu sunt o pură!… Am icoane peste butoaie!… Fără zer!… Nu trage de cântar!… Ţiganii trag!… Elena e o pură!… Nu trage!… Băieţii închid uşile!… M-au prins afară!… Îmi doream brânză!… Voiam brânzică!… Un vagon!… şase!… O bolgie de oi căcându-se telemea pentru populaţie!… Dar populaţia mă împinge mai încolo!… şi mai încolo!… ajung sub mandarine!… Dulci!… Foarte dulci!… Fără de sâmburi!… Fără nimic! şi fără mandarine!… cu pumni, picioare-n cap!, să ne dea şi nouă, să ne dea şi nouă!… de Sfintele Sărbători, futu-i în gură!, mandarine compensate!… 150 la sută!…. Să ne dea bani că le admitem, aşa turceşti cum sunt!… greceşti!… de la jidani!… Huo!… Dă mandarina!… Hai sictir!… Poate-ţi ofer o nucă!…. de cocos!… în meclă!… Muie!… Păgânilor!… chemaţi poliţia!… Ce face?, se nedumereşte unul. Chemaţi poliţia!… încredere şi siguranţă!…. Poliţia!… Care poliţie?…. Doi porci ocrotesc în parcare ţiganii, ultimii fraieri!… Îşi vântură guşile cu şapca!… Să intervină?…. Măcar elita!… Elita e la Răzoare, păzeşte uaşării!… Sub atenta supraveghere a ălora de la privaţi, băieţi cu 4X4, la uniformă!… Că-n Centru e Ministrul, cine să aibă grijă de ciorile de la parcări?, întreabă careva… Pe Doamnei, pe Quinet, la Revoluţiei?… Ce-i Moghioroş?… Ai treabă-n Centru?… Fugi!… Noi suntem de aici!… Vrem gulii!… mărar!… noi suntem ăia cu morcovii!, dorim cartofi!…. trei kile!… patru!… albi!… roşii!… cartofii au ceva din MRSO!… că-s albi şi roşii!… cartofii menşevici contra piureul comunist!… cârnatule, se vede că ai turnat la Securitate!… mi-ai luat cartoful!… mori!, javră de KGB!… De CIA!… parcă nu te-am văzut cum luai trei pungi de gunoi pe şest când a venit în scară administratorul!…. Mână în mână!…. Aţi rămas!… Tot voi!… Şi pungile ni le furaţi! Poliţia!… Da, cheamă-i pe ai tăi, lingăule!, dar lasă dovleceii!, lasă-i!, cine a fost primul?!… Spuneţi şi dumneavoastră, doamnă!… Să vă ia dracu!… Doamne iartă-mă!… că am postit!… Pe cine?… Poftim? Pe cine aţi poştit?… Căcat cu perje!… Cu pere? Unde pere?… Cu perje!… Cum?, verze?… Am varză pe reţetă!…. Ca cartofii, albă şi roşie!… de toate!… pentru mine!… merit!… caghebistule!, se vede că eşti protestant!… Cinci verze, domniţă!, am reţetă!… Lămâi!… o basculantă!… O ambulanţă!… bagă sirena!… din plin!… aici!… ia doisprezece clienţi de la salam!, de la Sibiu!… Elena e călare pe încă trei, le bagă-n carotide urdă!… caş!… telemea!… jigodii!… eu mă rog la Maica Domnului şi voi nu luaţi un tren de brânză!… Fir-aţi ai dracului!… nu mai există credinţă!… iaurt!… eu merg la biserică, iar voi cică juma’ de kil!… (E revoltată). Juma’ de kil!… Eu am citit în Biblie, un Cosmos de brânză pentru fiecare!, de la mine!, zang!, mântuire sigură!… şi-i toarnă jintiţă-n trahee!… smântână la faringe!… băga-mi-aş telemeaua-n esofagii voştri!… Elena din Sibiu are nevoie de Homerul ei!… De Priam şi de Menelau!… Priam, nu Priap!… Sau Priap?… Ce mă-ta mai gândeşti acolo, ia brânză!, mă interpelează! Mi-e ruşine! Habar n-am dacă vreau nişte brânză!… Şi nici de ce am nimerit aici!… Sunt un gunoi!… Vin gunoierii şi cer bani pe mine!… Vin bodyguarzii!… Arabii de vizavi!… Ucrainienii!… Două poliţiste!… Şi turcii!… Băiatul femeii-facocer de la scara 4 îi pune pe mufă un cofraj de ouă bătrânului care n-a vrut banane!… Şi totul curge!… Curge!… Pe străzile adiacente, sunt medici care aşteaptă!… au reţete!.. Pentru gulii!… Şi kiwi compensat! Ficaţi de curcan!… pulpă de vită!… pe tub!… în vene!… drob!… ceapă verde!… splină!… mango!… urzici!… lumânări!… Ceaţă!… Două femei frumoase… O mincinoasă şi o curvă… măsline… murături… mezeluri… un mort… şi pâine, multă pâine!… Covrigi!… Pe un tomberon, observ un tânăr cu plete şi cu barbă. E tăcut. N-ai cum ajunge la el. Sunt coline de sacoşe, părţi de stomac în putrefacţie, nişte vinete în celofan şi o dugheană cu adidaşi între noi. Pare nefericit. Eu vreau acasă.

Hm

Sebastian Grama — Sat, 07 Apr 2012 09:32:27 +0000

Problema cu moartea este că nu prea ştii cum vine treaba atunci. Teoretic, nu poate fi prea complicat. Au reuşit-o Leonardo şi Hegel, Aristotel şi Napoleon, aşa e, însă nici cretinului de la 6 nu pare să-i fi ieşit rău. Dacă stăm să ne gândim, mulţi imbecili sunt, azi, în măsură a evalua dreptatea Bibliei şi adevărurile din Phaidon mai bine decât orice teolog, înţelept ori cercetător: sunt pur şi simplu morţi, ceea ce înseamnă că au verificat. La urma urmelor, doar ce-i în mână nu-i minciună, chiar dacă mâna s-a făcut substanţă spirituală ori a putrezit şi au mâncat-o viermii (ori se găseşte sub formă de granule într-un borcan de pe la Crematoriu). În fine, dacă aş afla că evenimentul este suportabil, aş dori să mor de două ori. Nu din foame de cunoaştere sau din pasiune pentru senzaţiile extreme, ci fiindcă nu mă pot hotărî cum să procedez înaintea sfârşitului. Am o alternativă tare incomodă: fie să-i porcăiesc pe toţi dobitocii care mi-au trecut prin existenţă, fie să regret şi să iert fiecare după-amiază liniştită, fir de iarbă, femeie cu şolduri ondulate şi picătură de Mare. (Aş putea să mă abţin, cumva precum scepticii vechi, de la orice alegere, însă mi-e teamă că aş complica şi mai tare schema, neizbutind altceva decât să o transform în trilemă).

Rămâne de văzut.