Nu te certa niciodata cu un prost, ca te aduce la nivelul lui si te bate cu experienta !
Scrisoare deschisa catre onorabilul
Nu te certa niciodata cu un prost, ca te aduce la nivelul lui si te bate cu experienta !
Scrisoare deschisa catre onorabilul
26/02/2012
0 comentarii
“«Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele.» Acum, această rânduială s-a întors pe dos: oamenii îşi răstignesc trupul, dar nu împreună cu patimile şi poftele, ci prin patimi şi pofte. Cum îşi mai chinuiesc ei trupul, în ziua de azi, prin îmbuibare, beţie, fapte de desfrânare, danţuri şi petreceri! Nici stăpânul cel mai lipsit de omenie nu-şi chinuieşte astfel vita leneşă. Dacă ar fi să dăm trupului nostru libertate şi minte, primele sale cuvinte ar fi îndreptate împotriva stăpânului său, sufletul, pentru faptul că acesta se amestecă în chip nelegiuit în treburile lui, umplându-l de patimi care-i sunt străine şi, împlinindu-şi-le în el, îl chinuieşte
22/02/2012
0 comentarii
“«Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu tânguire; şi să sfâşiaţi inimile voastre, iar nu hainele voastre; şi să vă întoarceţi la Domnul Dumnezeul vostru, că milostiv şi îndurat este. Trâmbiţaţi cu trâmbiţă, sfinţiţi post, vestiţi adunare sărbătorească… să iasă mirele din aşternutul său şi mireasa din cămara sa… să plângă preoţii, slujitorii Domnului, şi să spună
21/02/2012
0 comentarii
“Dumnezeu a dat, Dumnezeu s-o ia”-auzită de la un taximetrist ieri. Despre deszăpezire şi nesimţire.
21/02/2012
0 comentarii
Retarget, cam toată lumea știe ce face și cum funcționează, dar aici este și un studiu de caz, pentru a putea explica mai bine. Acuma vine AntiTarget: și anume: determina potențialul tău client unic, căruia i se va afișa reclama ta.
21/02/2012
3 comentarii
Aceştia însă defaimă cele ce nu cunosc, iar cele ce, – ca dobitoacele necuvântătoare, – ştiu din fire, într-acestea îşi găsesc pieirea
21/02/2012
0 comentarii
“Ce înseamnă «a umbla întru adevăr»? Înseamnă că, după ce ai primit adevărul în inimă, să-ţi păstrezi gândurile şi simţirile aşa cum o cere adevărul. De pildă, faptul că Dumnezeu pretutindenea este şi vede toate este un adevăr: cel care va primi acest adevăr în inimă şi se va purta, atât la vedere cât şi lăuntric, ca şi cum dinaintea lui ar fi Dumnezeu însuşi şi ar vedea totul înăuntrul lui, acela va şi umbla întru acest adevăr.
19/02/2012
0 comentarii
1. Fruntasul Popescu va fi pedepsit cu 5 zile de arest pe motiv ca a fost gasit cu o persoana de sex feminin la gardul unitatii în loc sa fie în pat…
2. Sergentul Popescu va fi pedepsit cu 5 zile de arest pe motiv ca imitând vocea locotenentului Ionescu a urlat ca un bou…
3. Instructia domnului medic militar Ionescu, cu tema “Cum ramân sanatos” se amâna pe motiv de boala…
4. Bagati la tartacuta, regulamentul nu poate fi încalcat absolut niciodata, cu exceptia situatiilor prevazute
19/02/2012
0 comentarii
AVOCATUL : Aceasta astenie grava va afecteaza memoria ?
MARTORUL : Da
AVOCATUL : In ce fel va afecteaza memoria ?
MARTORUL : Uit
AVOCATUL : Uitati ? Ne puteti da un exemplu de ceva pe care l-ati uitat ?
AVOCATUL : Doctore, e adevarat ca daca o persoana moare in somn, el nu-si va
da seama de treaba asta pana a doua zi dimineata ?
19/02/2012
0 comentarii
“Înfricoşata judecată! Judecătorul vine pe nori, înconjurat de mulţime nenumărată de cereşti şi netrupeşti puteri. Trâmbiţele dau glas în toate colţurile pământului şi scoală pe cei morţi. Cei înviaţi se îndreaptă cete-cete spre locul hotărât, spre scaunul Judecătorului, simţind deja, dinainte, care va fi hotărârea ce le va răsuna în urechi: căci faptele fiecăruia apar scrise pe fruntea fiinţei lor şi însuşi felul cum vor arăta va fi pe potriva faptelor şi obiceiurilor lor. Despărţirea celor de-a stânga de cei de-a dreapta se va face de la sine. În cele din urmă, totul este hotărât.

26/02/2012
0 comentarii