Bucurestii Vechi si Noi

Tratatul de pace a fost semnat pe 16/28 mai 1812 la Bucureşti, în hanul agentului rus MANUC BEI. Tratatul avea 16 articole publice şi două articole secrete. Prin articolele 4 şi 5, Imperiul Otoman ceda Imperiului Rus un teritoriu de 45.630 km², cu 482.630 de locuitori, 5 cetăţi, 17 oraşe şi 695 de sate, (conform cu recensământul ordonat de autorităţile ţariste în 1817). Au trecut în componenţa Imperiului Rus ţinuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpuşna, Greceni, Hotărniceni, Codru, Tighina, Cârligătura, Fălciu, partea răsăriteană a ţinutului Iaşilor şi Bugeacul.

Inițial numele Basarabia a fost dat Țării Românești, datorită dinastiei întemeietoare a acestui voievodat, familia Basarabilor. Aceștia, în luptele lor împotriva Tătarilor între 1328 și 1342, au luat în stăpânire stepa cuprinsă între Carpații Vrancei – Dunăre – Marea Neagră și o linie mergând de la confluența Trotușului cu Siretul la capul Codăești (la sud de Cetatea Albă, nu departe de gura Nistrului).

Azi se împlinesc 200 de ani de la semnarea tratatului de Pace de la Bucureşti din 16 mai 1812 prin care Imperiul Rus a ocupat Basarabia. Ce ar mai fi de spus? Să nu ne uităm istoria. În rest să facem tot ce putem pentru a anula urmările înţelegerii dintre Napoleon şi ţarul Alexandru I care şi-au împărţit Europa aşa cum au crezut ei că este bine.

Trecuse aproape un secol de la scindarea Imperiul Roman, iar fostul colos, până nu demult atotstăâanitor, îşi consuma, sub privirile resemnate ale supuşilor, ultimele clipe de agonie. Era momentul în care, în mândra cetate a Constantinopolului, se ridica figura legendară a unuia dintre cei mai mari generali din istorie, omul care, deşi vremelnic, avea să redea Imperiului mândria şi gloria de odinioară

Această scrisoare a fost trimisă de Nichifor Crainic ucenicului său spiritual Arsenie Boca, după întâlnirea de câteva ceasuri pe care au avut-o în toamna anului 1971, în biserica din satul Drăgănescu de lângă Bucureşti, pe care părintele începuse să o picteze. După mai multe convorbiri avute în Bucureşti, Nichifor Crainic a venit să pecetluiască, cu iubirea şi competenţa cu care scrisese Nostalgia Paradisului, valoarea picturii ucenicului său, ajuns părinte duhovnicesc de statură filocalică.

Stema din anul 1867 avea inscrisa deviza Regelui Carol I nu in latina ci in romana.

„Bătălia de 9 mai” se poartă la Chişinău. În Bucureşti de acest 9 mai nici măcar Ziua Europei nu este băgată în seamă, bucureştenii sunt preocupaţi de campania electorală a lui Oprescu manifestată sub forma unei finale de fotbal. La Chişinău 9 mai este ziua în care se pune întrebarea cheie: ce au făcut sovieticii în 1945? Au eliberat sau au ocupat?

La o zi după ce România şi-a declarat independenţa, New York Times scria pe 10 mai 1877 că prinţul Carol de la Bucureşti „şi-a exprimat încredere că Rusia nu are vreun gând de anexare” (detalii aici). Să ne fie învăţătură de minte: în 1877 România era aliată cu Rusia şi se temea că va fi anexată.

De acum înainte vor începe să curgă masiv plângerile internaţionale împotriva românilor care îi discriminează pe ungurii din România. Câtă vreme UDMR s-a aflat la guvernare era mai greu să spui că ungurii îi discriminează pe unguri în România. Însă de cum a ieşit UDMR din guvern, gata, începe distracţia.

Ştim cu toţii că în Bucureşti s-au dărâmat multe edificii cu valoare arhitectonică în timpul comunismului, însă de nimic nu-mi pare aşa de rău ca atunci când mă gândesc la statuia de odinioară a lui Ion C. Brătianu din Piaţa Universităţii. Iar asta nu neapărat pentru că era statuia unui Brătianu, putea să fi fost şi a lui Petre P. Carp, ci pentru că era un monument realmente deosebit, impozant şi cu care Piaţa Universităţii avea cu totul altă înfăţişare, mai elegantă, mai clasică, în ton cu clădirile din jur.

Interpretările date de experţii ruşi istoriei românilor sunt savuroase. Mai nou, postul de radio Vocea Rusiei a fost deranjat de declaraţia preşedintelui Nicolae Timofti că nu există limba moldovenească (la Moscova nu prea contează că Timofti nu a zis aşa ceva, dar să trecem peste). Şi în urma acestui deranj s-a găsit directorul adjunct al Institutului pentru CSI de la Moscova Igor Şişkin care să ne povestească nouă cum stă treaba cu naţiunea română. Şi zice aşa Igor Şişkin aici: