Bucurestii Vechi si Noi

Un proiect frumos în care bucureşteni prin naştere sau prin adopţie îşi exprimă experienţele frumoase trăite în oraşul de pe Dâmboviţa. Acest oraş efervescent se regăseşte în trăirile oamenilor care dau spaţiului public intimitatea istoriilor personale.

În Parcul Carol putem să contemplăm, pe lângă altele, două socluri şi anume: vechiul soclu al statuii doctorului C.I. Istrati care susţine acum proiectul SPAM „Soclul Infinitului” şi, dacă ne deplasăm în capătul celălalt al parcului, îl putem vedea pe cel nou, pe care a fost mutată statuia.

… se risipeşte, încet, fumul de deasupra ţării noastre: în sfîrşit, se poate vedea România din satelit – pen’că se gătară zilele libere. Ne-au cam ajuns, poate; şi poate şi mîncarea ne-a ajuns – deşi de asta nu-s prea sigur niciodată.
Ţara noastră a fost zgîlţîită serios, înainte de vacanţă, de vestea apocaliptică că n-o să mai putem cumpăra mici. Era cît pe ce să ne cadă nădragii de îngrijorare – am fi rămas cu grătarele goale!!

Bucureştenii au stat în capitală de 1 Mai, însă nu s-au înghesuit la mici şi bere. Pe lângă mediatizatele evenimente precum inagurarea unei plaje în Parcul Lumea Copiilor şi startul plimbărilor cu trenuleţul în acelaşi parc sau reluarea traseului cu autobuzul turistic etajat, au existat activităţi interesante.

…nu-i uşor să ajungi şi să fii arhitect – şi-i cam urît din partea mea să pun vina pentru haos şi urîţenie urbană poate mai mult în cîrca arhitecţilor, decît în cea a primarilor.
Dar cine-s eu, întîi de toate? Un cetăţean, un om care merge pe stradă şi vede, care reacţioneză la ce simte.
Ştim azi care sînt doctorii la care să ne ducem. Ştim care e priceput, ştim care e bun cu bolnavii, ştim cît cere profesorul care taie şi rezidentul care se uită – ştim multe. Ştim azi şi care-s avocaţii cărora trebuie să le dăm bani ca să ne cîştige procesele; ştim la cine să ne facem ţoale; ştim ce meseriaş să chemăm cînd ne curge caloriferul şi la ce atelier să ne schimbăm uleiul la maşină.
Dar ştim, nene, la ce arhitect să mergem cînd vrem să ne facem o căsuţă bună şi frumoasă?
Dragii mei, ştiu bine că nu vă convine cînd vă bag în aceiaşi oală – dar, din punctul meu de vedere, sînteţi în aceiaşi oală.
Cine este, arhitectul: cum îl vedem noi? Nu e – în primul rînd – şmecherul care-ţi aranjează autorizaţii, care-ţi găseşte scurtături birocratice, care-ţi face un etaj în plus, care-şi pune ştampila pe proiectul luat de pe net?
Dragii mei, dacă aşa arătaţi, e vina noastră că aşa vă vedem?
Vă daţi unii pe alţii afară din organizaţiile voastre cînd desenaţi vreo casă care se dărîmă pe ea? Vă sancţionaţi, vă luaţi ştampilele?
Ziceţi că Bucureştiul e un coşmar, dar v-aţi trezit vreodată din acest coşmar, strigînd: ajunge – gata! Să boicotăm cu toţii proiectele administraţiei! Să nu acceptăm să fim arhitecţi-şefi! Să nu colaborăm cu primăria!
Bucureştiul făcut de voi e o caricatură de oraş! Cheia de boltă a celui mai important proiect public de dezvoltare a centrului nostru, de pildă, e o potecă urbană care duce de la cîrciuma voastră la clădirea celui care-a făcut proiectul – da; cam aşa se vede.
Şi, dacă aşa se vede, înseamnă că aşa e – dragii mei.
Nu ştiu ce vreau de la voi; de fapt, nici voi nu ştiţi ce vreţi – ştim doar cu toţii că nu prea merge.

Am scris nu demult că, într-o anumită etapă a existat cu certitudine un alt plan de modernizare urbană a zonei centrale a Bucureştiului. Şi, de fapt, ştiind cum se lucra atunci, aproape sigur, că au existat în timp, mai multe variante. La urma urmei, era ceva firesc. Oraşul nu putea rămâne îngheţat pe vecie în vechile tipare.

Repet, cu această ocazie, părerea mea: oraşul trebuie să fie împărţit pe sectoare teritoriale, pentru a fi mai bine administrat, dar aş modifica legea electorală în sensul că cel care câştigă primaria generala să-şi pună propria echipă la sectoare. Deci, fără primari aleşi la sectoare. Numiţi, cu posiblitatea de demitere, de către primarul general. Astfel, n-ar mai exista probleme că ala e de la PNL, ălalalt de la PC sau PSD etc.
N-ai făcut ce-ai promis? Ia-ţi, nenicule, catrafusele şi echipa şi lasă-i pe alţii.

Hala Matache a repus faţă în faţă pe cei ce vor să salveze cu orice preţ acest oraş cu cei ce vor sa salveze oraşul dar în folosul tuturor. De multe ori am impresia că cei dintâi traiesc în localităţi diferite, singura legatură între acestea fiind grija pentru prezervarea capitalei, lucru lăudabil în esenţa lui. Una este oraşul de acum 3, 4, 5 decenii sau chiar de acum un secol. E oraşul din pozele alb-negru, oraşul povestit de părinţi sau bunici, oraşul pe care foarte mulţi nu l-au văzut niciodată pe viu, pe care nu l-au străbatut la pas sau cu ITB-ul. E oraşul liniştit, cu străduţe pietruite şi înecate în verdeaţă, cu maşini puţine şi cu oameni şi mai puţini. E oraşul mai curat şi mai aerisit, mai molcom şi fără stridenţe. E oraşul ce-ţi zâmbeşte strengăreşte din pozele lui Oerlemans sau Lăcriţeanu – poze ce ascund însă adevăratul oraş de atunci, cu gropi, cu bulevadre pietruite şi ceva mai mari ca o stradă obişnuită, cu circulaţie rarefiată fiindcă nu toţi aveau maşină şi lumea era la muncă, cu mirosuri ce nu erau întotdeauna de liliac, cu c

Bucureştiul se schimbă mereu sub ochii noştri – şi i se schimbă şi legendele, şi toponimia. Mă întreb cum va vedea şi va înţelege oraşul cineva care s-a mutat aici anul trecut.
Mă întreb cum să-l trimit să caute blocul Connex; cînd Connex nu mai e în acest bloc încă de pe vremea cînd Connex nici măcar nu devenise Vodafone. Şi acuşica o să apară o generaţie care n-o să ştie nici măcar ce era Connex.
Atîtea alte nume ne vor fi necunoscute în curînd. Lira, Junior, Dioda… Bucureştiul de azi are alte repere; ştim de Afi – nu mai ştim de Ho şi Min.
Dar de fapt, cît din Bucureşti cunoaştem? Cîţi am fost înăuntru, în Ateneu – de pildă?
Cît va dura pînă cînd vom întîlni bucureşteanul care nu a intrat niciodată în Gara de Nord?… pentru că nu s-a suit niciodată într-un tren, pentru că n-a fost trimis niciodată

Vă tot spun că o strategie este absolut necesară pentru un oraş, chiar dacă oraşul este Bucureşti şi se găseşte în România. La un moment dat s-a făcut o astfel de strategie pentru transportul în Bucureşti, minunatul şi puternic implementatul Masterplan general pentru transport urban, întocmit în 2007 şi ulterior aprobat.

Documentul respectiv, act de mare angajament al primăriei, avea unul dintre orizonturile de realizare anul 2013. Deci anul acesta vom vedea roadele implementării strategiei. Anul acesta vom simţi cu adevărat eficienţa administraţiei. Pentru că nu vreau să trag eu o concluzie idioată, am să copiez exact acele proiecte care aveau finalitate în acest an. Lista aceasta este copiată fidelă din masterplan. Eu nu am făcut decât să marchez proiectele nefinalizate. Doar cele nefinalizate.