Bucurestii Vechi si Noi

Lipsa unei clădiri proprii Teatrului Naţional i-a preocupat pe conducătorii comunişti ai României atât de mult încât au făcut demersuri repetate la Moscova pentru a trimite specialişti în construcţia de edificii de cultură. Această acţiune ne este dezvaluită de o notă dată la 22 martie 1950, semnată Clujincescu, înregistrată la Biroul Politic al C.C. al P.M.R. şi transmisă către cunoştinţă în anul 1950 lui Iosif Chişinevski:

De peste opt decenii se înalță semeață pe vârful Caraiman, fiind binecunoscută oricui a trecut măcar o dată prin stațiunile montane ce se întind de-a lungul Văii Prahovei. Mulți dintre noi, fascinați de silueta sa monumentală, s-au oprit, preț de o clipă, spre a-o privi mai bine. Alții, s-au mulțumit doar s-o imortalizeze în grabă, de pe fereastra trenului ori a vreunuia din automobilele ce traversează zilnic orașul Bușteni, iar cei mai curajoși au admirat-o de aproape, încumetându-se să urce până pe platoul Bucegilor, cu telecabina, ori pe dificila potecă de munte ce străbate versantul abrupt al Jepilor Mici.

În şedinţa 15 octombrie 1974, cu prilejul împlinirii a 1850 ani de la ridicarea aşezării Napoca la rangul de municipiu, Comitetul Executiv al C.C. al P.C.R. aproba adăugarea la denumirea municipiului Cluj „străvechea denumire Napoca”, urmând a se numi municipiul Cluj-Napoca.

Aproape întotdeauna adepții unei vechi credințe populare, adânc inoculate în mentalul colectiv, privesc numărul 13 ca un simbol al ghinionului, iar cea de-a 13-a zi a fiecărei luni adesea e considerată ca un moment aducător de lucruri rele.

Şi totuși, uneori poate că în această superstiție există un sâmbure de adevăr, căci în asemenea zile nefaste s-au întâmplat o parte din accidentele ce au îndoliat, din când în când, vreunul din cei peste 130 de ani de existență ai Căilor Ferate Române.

În timpul Primului Război Mondial (1916 – 1918), trupele germane de ocupație au reconstruit, cu elemente metalice, două poduri feroviare situate pe calea ferată Ploiești – Predeal, între stațiile Posada și Valea Largă, ce fuseseră dinamitate în timpul retragerii armatei române

Autor: Andrei Berinde Bucureșteanul, ori turistul străin, dornic de o plimbare pe micile străduțe ce urcă pe Dealul Filaretului va descoperi, pe o latură a pieței ce se întinde pe platoul din vârful colinei, o clădire pe-al cărei frontispiciu, litere de culoare maro, ce amintesc de firmele magazinelor din anii „Epocii de Aur”, compun două [...]

Atunci cand vine vorba despre Bucuresti si istoria lui cam toata lumea se opreste pe la anii 1940-45. Tot ce urmeaza acestei perioade este privit de majoritatea specialistilor ori ca o aberatie, ori ca un interval de timp ce mai bine ar fi dat uitarii. Da, sunt constient de faptul ca s-ar putea sa generalizez un pic prea mult, dar in mare cam acesta este “feeling-ul”. Ceea ce e pacat

Cred c-am mai pomenit de subiectul ăsta – aşa, în treacăt. Acuma e momentul să intru în detalii.

Primăvara e vremea minunată din an cînd se trezesc martirii civismului.

În primul rînd apar ăia de la bloc. Nu mă-nţelegeţi greşit! E frumos cînd vezi oameni făcînd curat în faţa blocului, tăind crăcile uscate, strîngînd chiştoacele. E urît cînd din asta iese un subotnic, cînd cîte un căprar frustat bate pe la toate uşile, susţinînd că toată lumea trebuie să iasă afară la curăţenie. Nu – nu toată lumea trebuie să iasă afară la curăţenie. Căprarul blocului face rost de o găleată cu var şi – dupe ce termină cu pomii – îşi dă seama că poate să spoiască

Vă propun un mic exerciţiu de imaginaţie. Să presupunem că în campania electorală pentru alegerile locale vor avea loc discuţii, dezbateri şi prezentări de strategii şi viziuni. În cazul acesta ireal toţi candidatii vor avea o viziune. Ei vor fi pregătiţi să ne cucereasca nu doar prin tactici de marketing politic ci prin prezentarea unei viziuni clar stabilite. O viziune pentru Bucureşti.

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!

Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut. Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu, dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte. De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale?