Despre prostitutie

24 februarie 2010 Bucurestii Vechi Si Noi Altcevale

Prostituţia între sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea : de la plăcere la sifilis şi înapoi.

Mi-am îndreptat de curând atenţia asupra statului pe care prostitata îl avea în societatea românească din timpul Regatului. Pentru că ştiam că România, ca toate statele moderne, era tributară modelului social burghez ce proslăvea ordinea publică şi atribuia fiecăruia un rol specific menit să faciliteze progresul – crezul acestei lumi temeinic încremenite în normele sale – am vrut să văd ce schimbări a adus primul război mondial în privinţa locului în societate a prostituatei. Şi, surpriză, n-am găsit nimic schimbat, de parcă aceeaşi generaţie trăise şi la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi în perioada interbelică.

Afirmaţia conform căreia se dorea ca totul să fie organizat nu este gratuită: chiar şi prostituatele trebuiau să se înscrie pe liste şi să se supună rigorilor sistemului prin încadrarea într-o casă de toleranţă, supunerea la controale ginecologice – numite sec „de igienă” etc.  Insă încadrarea aceasta se dezvoltă şi în planul imaginar, imaginea prostituatei oscilând între figura minorei traficate (sic!) şi cea a responsabilei pentru răul poporului. Căci înaintaşii noştrii erau siguri că răspândirea bolilor „veneriene” se datora exclusiv insuficienţei măsurilor de supraveghere a prostituţeiei, cel puţin aşa susţinea într-un memoriu privind „organizaţia sanitară a ţării şi periclitarea permanentă a sănătăţii publice” un anume Ion Brutărescu, doctor într-un spital din Brăila şi membru în Parlament în anul 1897.

Prostituata putea lua mai multe înfăţişări, Dominic Stanca şi Aurel Voina urmând tipologia descrisă de francezul  A. Flexner. (Dominic Stanca, Aurel Voina, Prostituţia şi boalele venerice, Cluj, Tipografia Dr. S. Borneniesa, 1922). Astfel, pe lângă prostituata clasică care câştigă bani pentru sex pe trotuar sau într-o casă de toleranţă şi pe lângă acea femeie care, spun românii, este prostituată din punct de vedere moral atunci când „se face culpabilă de promiscuitate în raporturile sale sexuale” – din păcate nimeni nu ne spune ce presupune acest comportament promiscuu – mai putem întâlni şi categoria semi-prostituatelor.  Acestea sunt acele femei care se prostituează fără a-şi întrerupe activitatea onorabilă, acelea care se prostituează „sub masca altor ocupaţiuni”, acelea care se rezervă unui grup mic de prieteni, care le întreţin în comun pentru că nu o pot face singuri, în sfârşit, acelea care cedează din când în când altora pentru anumite favoruri. Şi pentru că am pomenit de activităţi onorabile, aceşti sociologi înainte de vreme au fost curioşi să afle ce ocupaţii aveau prostituatele de ocazie. Astfel, la Paris ca şi la Munchen sau la Viena, cele mai predispuse prostituţiei  erau casieriţele din localurile publice, chelneriţele şi cameristele de hoteluri, servitoatrele, guvernantele, croitoresele, modistele, modelele,manicuristele, spălătoresele, coristele,  lucrătoarele din fabrici şi uzine şi vânzătoarele de  flori. Altfel spus, mare parte a ocupaţiilor ce aduceau femeia în spaţiul public o expuneau pericolului reprezentat de tentaţia promiscuităţii şi a rotunjirii venitului lunar pe căi facile. Cât despre motivele care le determinau pe cele mai multe să o apuce pe acest drum, cel mai adesea era invocată mizeria. Însă unii cercetători puneau sub semnul îndoielii sinceritatea acestui argument, atrăgând atenţia asupra faptului că multe femei aveau o origine bună şi că de cele mai multe ori prostituatele căutau o modalitate de a benificia de un regim tolerant din partea autorităţilor. Alte motive amintite erau eşecul în dragoste – odată părăsite, unele femei nu aveau altă cale de a se întreţine, lipsa sprijinului familial, singurătatea în faţa căreia se regăseau unele femei odată ajunse într-un oraş mare, episoadele de violenţă suportate din partea stăpânilor urmate de concediere, necesitatea susţinerii financiare a familiei etc.

În anul 1922 încă, autorii studiului Prostituţia şi boalele venerice considerau că originea prostituţiei era legată de sacerdoţiu. Ea ar fi făcut parte din acele funcţii religioase îndeplinite de cele mai alese femei. Această perspectivă este bineînţeles legată de opoziţia dintre apartenenţa la o religie monoteistă ce implantează un cod moral care normează practicile sociale şi exotismul religiilor politeiste care aveau, în imaginarul creştin, o neîndoielnică tendinţă spre promiscuitate şi libertinaj. Ori, chiar şi în cadrul societăţii creştine, prostituţia a rămas îndelung tolerată, până la apariţia unui flagel care ameninţa ordinea socială. Sifilisul şi alte boli venerice, printre care aproape la fel de temută era blenoragia, au conferit curtezanelor poporului o figură malefică investită cu capacitatea de a invada intimitatea căminului familial datorită bolii pe care o transmiţea. Discursul de condamnare al prostituţiei pare aşadar să nu-şi aibe originea în morală, ci mai degrabă în miza pe care o avea în domeniul sănătăţii. Nu poate fi însă negat faptul că teza morală a devenit un adjuvant al acestui discurs, astfel că autorităţile construiesc noi şi noi argumente pentru a condamna această practică.

Pentru a înţelege mai bine ce însemna sifilisul pentru epoca modernă, îmi îndrept atenţia spre memoriul doctorului Ion Butărescu. Conform acestuia, 77% din copiii persoanelor atinse de sifilis mureau în primul an de viaţă. Însă, de multe ori, specifică acelaşi bineintenţionat autor,  sarcina nici nu ajungea la termen, mai ales dacă mama era cea bolnavă. Iar mecanismul de transmitere era foarte parşiv: nu doar copiii erau atinşi, dar şi soţii puteau transmite boala soţiilor fără să ştie că o au, şi mai mult, chiar doicile ar fi putut contracta boala atunci când alăptau bebeluşii bolnavi. E necesară însă aici o lectură printre rânduri: în general, doar familiile înstărite îşi puteau permite doici care să alăpteze copiii, prin urmare, la fel de expuşi pericolului erau şi bărbaţii bogaţi, de familie bună, care-şi satisfăceau anumite plăceri cu prostituatele atunci când codul social le interzicea astfel de porniri faţă de gingaşele lor soţii. Iar acestea din urmă erau la rândul lor infectate atunci când trebuiau să-şi îndeplinească rolul de soţii.

Este interesant însă cum societatea a desemnat prostituata ca fiind demonul din care izvorăşte tot răul. Ion Butărescu declama că „sifilisul afectează pe toată lumea, dar izbucneşte întotdeauna din celula cea mai abjectă a prostituatei”, iar Dominic Stanca şi Aurel Voina considerau că „izvorul principal, direct sau indirect, al bolilor venerice, este prostituţia”. Mai mult, existau voci care le blamau nu doar pe damele publice, ci şi pe slujnice. Dar, amintiţi-vă, slujnicile făceau parte din acele categorii defavorizate care cădeau uşor în capcana tentaţiei… Prin urmare, a lua măsuri împotriva prostituţiei însemna, nici mai mult nici mai puţin decât a proteja „femeia onestă şi copilul din leagăn”. Căci, este evident, prostituţia, prin monopolul ce îl deţinea asupra răspândirii sifilisului, ameninţa însăşi reproducerea societăţii burgheze, atât de ordonate şi de oneste. Iar o parte din măsurile eficiente, în viziunea autorilor, în lupta împotriva propagării acestei maladii, includeau sechestrarea bolnavelor în spitale pe timp îndelungat  – ce putea depăşi lejer un an – şi chiar interzicerea căsătoriei în cazul bărbaţilor bolnavi. În numele binelui general, vaşnicii apărători ai  sănătăţii publice nu pregetau să limiteze libertatea individuală a unora dintre membrii societăţii.

 Parcă pentru a da o măsură a nenorocirii pe care o provocau prostituatele, Butărescu încearcă chiar să-şi convingă auditoriul că femeile sunt delicvente iar bărbaţii sunt victimile lor. În aceeaşi ordine de idei, urmaşii săi de după primul război mondial ofereau exemplul prostituatelor care, adevărat pericol public şi responsabil, îşi provocau clienţii – provocarea fiind „laţul cu care se prind victimile masculine”. Ba mai mult, ele dădeau târcoale instituţiilor educaţionale şi îi ademeneeau pe liceenii naivi care nu realizau pericolul satisfacerii curiozităţii lor. Prostituata este, aşadar, un personaj malefic ce subminează puterea de dominaţie a bărbatului, inversând astfel raporturile de putere, fapt ce duce la dezechilibrul social. Aici argumentul moral intervine în forţă: Butărescu citează un medic elveţian, Jeanferry, care o condamnă pe prostituată pentru că în loc să se abandoneze bărbatului – aşa cum o face orice soţie onestă – ea i se vinde lui. Prostituţia este transformată astfel într-un produs artificial, prin urmare anormal. Aceleaşi convenţii persistă şi ani mai târziu, când unii psihologi afirmau că „ a face gestul de reproducere fără iubire e o monstruozitate” (Ischl Wall, ap. Stanca şi Voina).  Iar alte voci contemporane continuau în acelaşi tempo, descriind prostituţia ca pe „un fel de masturbare compensatorie şi nu o împreunare normală” (Forel, ap. Stanca şi Voina). Ceea ce conferă prostituţiei această imagine malefică este tocmai desconspirarea controlului societăţii asupra comportamentului membrilor săi şi negarea a ceea ce era considerat a fi scopul normal al apetitului sexual – reproducerea.

Cu aceste remarci privind comportamentul normal din sfera sexualităţii şi eludarea lui de către prostituate ne apropriem vertiginos de plasarea acestora la marginea umanului. Tot din partea psihologilor a venit şi lovitura finală: anumite studii psihologice ajunseseră la concluzia că toate prostituatele erau degenerate şi că, mai mult, exista un număr însemnat de prostituate din naştere! Victimile acestui determinism biologic – care este de fapt un construct socio-cultural – purtau amprenta unei serii de caracteristici ce permiteau identificarea fără nicio marjă de eroare a prostituatei. Lipsa sentimentului de familie, răutatea, gelozia, dorinţa de răzbunare, înclinaţia spre băutură, lipsa ruşinii şi tendinţele criminale compuneau harta morală a prostituatei.  Explicaţia oferită de psihologi făcea şi ea apel la acelaşi determinism biologic: de fapt, creierul femeii era mai mult dominat de imagini sexuale şi, odată supusă aberaţiilor sexuale, femeia ajungea obsedată de desfrâu. Acest proces psihologic era, potrivit aceloraşi cercetători, greu de inversat, fiind foarte dificil ca femeia să fie readusă la conştiinţa „adevăratului rol social” – acela al soţiei oneste care are raporturi sexuale doar cu soţul, bazate doar pe iubire, de unde sunt excluse aberaţiile sexuale şi care are drept scop reproducerea, nu plăcerea. O altă explicaţie a fenomenului foloseşte tot argumentul slabului caracter moral: curiozitatea, lipsa de autocontrol, dorul după fast şi lux, patima pentru haine bizare şi indecente, pentru dans şi gălăgie şi mai ales lenea le împingeau pe fete pe calea prostituţiei. Ori, toate aceste defecte erau considerate în plină epocă interbelică un semn evident de degenerescenţă. Iar în cazul în care veţi argumenta că existau multe fete care corespund modelului dar care nu se prostituau, ei bine aflaţi că, potrivit distinşilor domni Stanca şi Voina, unele fete erau prostituate din punct de vedere moral încă dinainte de a fi dezvirginate, un caz celebru fiind acela al lui Madame de Pompadour (sic!).

În anul 1897, Bucureştii numărau 467 de prostituate înscrise în condică. 158 dintre acestea erau minore şi, fiind în registrele statului, contribuiau şi ele la bugetul acestuia. Pe lângă aceste prostituate cu acte în regulă existau şi aproximativ 4-5000 de clandestine sau semi-prostituate. Neîncadrate, ele nu beneficiau de niciun control sanitar organizat. De altfel, se spunea că ele se aflau la originea a 80% din îmbolnăvirile cu sifilis. Astfel, bucureştenii erau asaltaţi, la sfârşit de veac, de un adevărat contingent de demoni cu chip de femeie care încălcau normele sociale, care îi ofereau bărbatului ceea ce dorea şi nu putea cere acasă contra unui preţ mai mult sau mai puţin derizoriou, care erau de fapt adevărate cazuri patologice ce ar fi trebuit să fie închise ani buni în spitale şi sanatorii şi care contribuiau la demoralizarea statului, care provocau un dezastru economic şi care, în sfârşit, răspândeau cu bună ştiinţă boli incurabile şi ruşinoase. Interesant este faptul că, în calitatea sa de director judeţean în domeniul sănătăţii publice, Ion Butărescu recunoaşte că de cele mai multe ori prostituatele instituţionalizate sunt contaminate chiar de doctorii care vizitează aproximativ 200 de femei în trei ore şi care, în periplul lor de la o casă de toleranţă la alta, nu apucă să-şi sterilizeze instrumentele cu care examinează. Astfel, atunci când o prostituată este deja bolnavă, timpul acordat examenului ginecologic nu-i permiteq doctorului să observe întotdeauna acest lucru, iar multe prostituate sănătoase încă primequ odată cu vizita impusă a acestui reprezentant al autorităţii şi un cadou „nepreţuit”. Cât despre prostituatele clandestine, cele asupra cărora apăsa mare parte din responsabilitatea îmbolnăvirilor clienţilor, ei bine, acestea erau oarecum protejate de acest pericol, dat fiind că, atâta timp cât nu erau descoperite, nimeni nu le impunea niciun examen. Pe de altă parte, nimic nu le proteja în faţa clienţilor.

Şi pentru a demonstra că figura demonică fascina populaţia masculină a secolului trecut, trebuie spus că tinerii care căpătau aceste boli ruşinoase erau foarte mândri de prestaţia lor şi nu se abţineau de la noi şi noi cuceriri demne de porecla lor de Don-Juani, în ciuda conştientizării faptului că transmit mai departe această boală. Mai mult, existau cluburi în care singura condiţie de intrare era să fii sifilitic…

Din fericire pentru noi, medicina a găsit leac pentru sifilis, iar statul a găsit leac pentru comportamentele deşucheate care părăseau sfera dormitorului, punându-l pe bărbat în condiţia umilitoare de a plăti pentru o clipă de plăcere. Statul a decis să scoată prostituţia în afara legii, iar eu nu vă mai pot spune cam câte prostituate sunt azi în Bucureşti…

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign