Cum poţi găsi un mesaj plin de mister

14 martie 2010 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

            Evoluţia personalităţii fiecăruia este ceva particular, viu, imprevizibil. Am aflat aceasta miercurea trecută, la ora 14,35, într-o mică alimentară de la Favorit. A spus-o un domn în trening. Prilejul îi fusese oferit de un tânăr care, după ce băuse două beri de unul singur în faţa magazinului, o ceruse pe a treia, deşi nu mai avea bani, făgăduind că o va plăti mâine. Vânzătoarea îi expusese câteva reguli ce funcţionează în economia de piaţă, apoi asamblase un fel de silogism a cărui concluzie era că, dacă n-o şterge illico presto, ea cheamă gaborii. Tânărul se înverzise, privirea îi devenise umedă (amintindu-mi de căprioara pe care a mâncat-o Labiş), căzuse în genunchi şi recitase ceva din Oedip la Colonos (în greacă). După care fugise. Domnul în trening a lansat fără întârziere cuvintele de mai sus, adăugând: “Alţii învaţă bine şi pe urmă ajunge la puşcărie, alţii la facultate. Fiu-miu e-n Canada, administrator”.

            Am cumpărat o pâine, o ciocolată mică şi 200 g de salam Victoria. Nu-mi permiteam mai mult. Sunt bine remunerat, merg adesea cu taxiul. Aşa făcusem şi cu două seri mai înainte. Fusesem la teatru, apoi la un pahar – alături de nişte amici. Veneam din centru. Ca să tranşez rapid obligatoria conversaţie cu şoferul (un tip enorm, care, în ciuda căldurii infernale din automobil, purta pe cap o monumentală căciulă făcându-l să semene cumva cu Timur Lenk), i-am spus că sunt obosit, că tocmai am încheiat o repetiţie cu Meyerhold. A fost încântat, însă m-a privit pieziş atunci când l-am informat că Meyerhold este un rus. A trebuit să plusez, dând explicaţii despre convertirea la ortodoxie care l-a transformat pe Karl Kazimir Theodor în Vsevolod Emilevici. Când am reuşit să-l conving, a bombănit ceva despre globalizare. Ajunsesem la intersecţia bulevardului Timişoara cu Vasile Milea (sinistră intersecţie, dat fiind ceea ce cunoaştem că s-a întâmplat în momentul în care Vasile Milea s-a ciocnit de problemele de la Timişoara). Taximetristul îmi vorbea despre comunitatea rusă din Israel – ceea ce părea ciudat din partea unuia cu aer de Mare Han tătar – şi despre catastrofa lingvistică produsă de impactul operei lui Hegel asupra intelectualităţii din Rusia la jumătatea secolului al XIX-lea. Françoise Thom susţinea că a fost împrejurarea determinantă în procesul de constituire a proto-limbii de lemn, care avea să devină limbă de lemn pur şi simplu o dată cu Lenin. M-a întrebat cum aş rezolva eu chestiunea redării în traducere a distincţiei dintre Vorstellung şi Darstellung. I-am mărturisit că nu este o chestiune uşoară; în consecinţă, a intrat în parcarea de la Mall Cotroceni, ca să avem timp să discutăm pe îndelete. A scos din torpedo o sticlă de single malt şi patru havane. Mi-e greu să apreciez cât am vorbit despre dialectica speculativă, însă, în clipa când omul a pomenit de Alexandre Kojève, am observat că aparatul de pe bord arăta o notă de plată de 5 milioane. Aşa s-a întâmplat că n-am mai reuşit, miercuri, să cumpăr decât 200 g de salam Victoria, în loc de 300 g, aşa cum plănuisem.

           Experienţa nu a avut urmări numai în plan practic. În plan teoretic, ea mi-a semnalat unele supărătoare lacune a căror natură, deocamdată, îmi scăpa. Dar evoluţia fiecăruia este ceva particular, viu, imprevizibil. Nu aveam cum să prevăd, bunăoară, că, joi seara, după ce ploaia s-a îndesit peste urbe, un nou set de revelaţii mă aştepta într-un gang de pe Domniţa Anastasia. Coincidenţă, tot de la teatru mă întorceam. Se pare că, pentru mine, teatrul este un soi de Damasc. Pârâul născut pe lângă bordură m-a îndemnat să intru în acel gang – spre a evita o baie nedorită. O mişcare similară a executat şi un alt pieton, iar în secvenţa numaidecât succedentă am sesizat că o maşină de lux, mare şi neagră, se blocase la intrare, blocându-ne şi pe noi. Huruitul motorului avea o componentă plăcut-apocaliptică. I-am spus-o fortuitului meu tovarăş de captivitate, iar el a răspuns: “E cazul. Ἀποκάλυψις…”. Abia atunci am observat că era însuşi regizorul spectacolului pe care tocmai îl văzusem. (Ori cumnatul său. Ori un prieten al fratelui său. Ori un alt frate. Am decis că-l voi numi Vărul. Adică nu. Semănau perfect. Aceiaşi ochi paradoxali, mijiţi porciniu şi totuşi ca de gâscă halogenă. Aceleaşi buze absente. Acelaşi păr tuns perie, aceleaşi mici riduri în laturile arcadelor. Aproape gemeni). Eram gata să leşin. El a intuit momentul şi s-a urcat imediat pe o ladă de scule; una părăsită. Lada părea un podium; ba nu, părea un soclu. Şoferul maşinii de lux a venit şi el să audă conversaţia. Motorul fusese lăsat să meargă. Am aflat că esenţială este concepţia, viziunea. Referinţa este un construct, o zaveră, un curcubeu într-un pahar cu apă tulbure, un bluff, Aristotel şi Frege bat câmpii. Roscelinus!… (Devenea célinian!…) Roscelinus era baza!… Nu Aristotel!… Păi nu!… Şi nici Frege!… Célinian!… Clar!… Conceptul!… Nu altceva, conceptul şi doar conceptul, fără şmecherii!… Oh, da!… Imaginea!… Simplul individ, exact!, urla ca să acopere motorul, da, simplul individ este pura emoţie!… Ori invers!… Purul individ este simpla emoţie!… Ha!… Ho!… Merde à crédit!… Să nu ne mai băgăm peste ei, una-i una, alta-i alta!… Ἀποκάλυψις!… Mă simţeam foarte mic. El era pe lada de scule. Şoferul maşinii de lux a urlat: “Vă supăraţi dacă plec şi vă eliberez?”. Vedeam că-l podidise participarea afectivă. Regizorul (adică Vărul) n-a auzit. Răgea în continuare: Concretul, concretul!… Adevărul!… Nimic decât adevărul!… “Vă supăraţi dacă plec să vă puteţi căra dracului din faţa porţii?…” (îi zâmbea). Trebuie să înţelegem bine omul!… Apoi deliberăm!… Iată o ladă de scule!… Pura emoţie!… Angajamentul uman!… Era extraordinar. M-am suit pe iederă până la etajul unu. Era uşor de coborât înapoi în stradă. M-am uitat la ei de sus. Regizorul ajunsese gata-gata să-l ilumineze pe şoferul limuzinei. Lada de scule transforma totul într-un soi de scenă mistică. Maestrul a zbierat: Îmi puteţi oare mima dumneavoastră un paralelipiped verde? Îmi puteţi mima un paralelipiped, însă nu verde!… Aici e arta!… În conţinut!… Forma nu contează!… Inima!… Inima e treaba!… gândul!… Am sărit pe capota maşinii de lux. Regizorul a şoptit că o entitate subtilă, un Zburător aterizase. Un moşneag cu aripi uriaşe. Mi se părea că trăiesc o altă secvenţă.  Rămânea să mă mai gândesc. Nu atunci. N-am înţeles nimic, am fugit. Mă infiltrasem într-o lume superioară! Încă nu-i făceam faţă!… N-am fugit, am vrut să fug. Un poliţist plângea la doi metri mai încolo. Îşi dăduse chipiul jos, îl ţinea sub bărbie ca să-şi adune lacrimile. Mi-a destăinuit că i le va duce soţiei lui în dar. Dar chiar aşa. De 1 Martie!… Nu!, de 8!… Îl înmărmurise Maestrul… De acolo nu i se auzeau cuvintele, însă era un tablou de-mpietreai!… înlemneai!… cădeai lat!… zbang!… el nu!, el nu!, că el reprezenta Forţele de Ordine!… dar sentimentul?!… sentimentul, zic!… Forţele de Ordine au dreptul la sentimente!… Plângea ca un copil!… ca doi copii!… fraţi!… ba veri!… căzuse în genunchi, Regizorul behăia mai departe pe lada lui de scule, care se înălţase şi mai mult!… avea 6 metri!… 7!… cel puţin!… De pe strada Brezoianu, pe contrasens, dinspre bulevard, apăruse un autocar!… plin!… 200 de oameni striviţi unii de alţii înăuntru!… mai mulţi!… 300!… ca nimic 300!… veneau să-l vadă!… Am recunoscut un ministru!… şi pe Gilles Deleuze! Gilles Deleuze e mort! Din ‘95! Asta nu-l împiedica să fie acolo! Şi Andreea Marin, Peter Pan, Shakespeare (disperat), o florăreasă de la Matache, 500 de pensionari, 80 de băieţi din galeria unei echipe de fotbal, Aurelia Frăţilă (habar n-am cine-i asta, mi-a zis cum o cheamă şi doar am notat; informaţiile sunt bune oricum), 4 medici în halate, un elefant, consilierii de la Cotroceni!… Élysée!… Kremlin!… Casa Albă!… toţi!… pe jos!… la podea!… în noroi!… cu frunţile!… fiindcă la Regizor nu mai puteai privi!… lada de scule avea 254 m, ţi-ai fi rupt gâtul!… Prea sus!… un turn!, o furtună!… uragan!… luminos!… arhanghel, filosof, mentor, ceainic, boss, profet, Logos, munte, apostol, Capo di tutti capi, Disney, redactor-şef de Scriptură, Omul Păianjen, Zarathustra, Morcoveaţă, Carol Magnul, Faust, Lancelot, buzduganul răzbunării, Edison (Thomas Alva), Căpitanul, Cârmaciul, Buddha, Moş Gerilă, Piersic, Beligan, Beethoven, Paraziţii, Mao, Platini, leul de la MGM, Ipingescu, Hamlet, Pancho Villa, Strindberg, Amanet Ibrăileanu, Pavlov, Artaud, fiul său şi el însuşi, Cristian Iftode, Gorgias, Lucifer, Kant, Procust, Himmler, Tao, Paciurea, Gaudí, KFC, Neghiniţă, Nero, Stan şi Bran şi Moeciu de Sus, McDonald’s Duck, Bobcinschi şi Hänsel, Dobcinschi şi Gretel, Chiril şi Găinuşă, Huidu şi Metodiu (din Olympiakos Pireu), Victor Hugo de Saint-Victor (hélas!…), Mircea Eliade Rădulescu Motru, Gandhi, Maria Tănase Scatiu, Gică Hagi Tudose, Morman Pavelescu, Fericitul Augustin (Buzura), Henry James Joyce, Rubén Darío Fo şi încă doi-trei. N-aveai cum să suporţi atât!… Era prea mult!… Enorm!… Femeile se despuiau, bărbaţii se dădeau cu mecla de pavaj, maşinile claxonau, elicopterele bârâiau, avioanele explodau, vapoarele mugeau, trenurile deraiau, bicicletele se dădeau de semafoare, semafoarele se dădeau de pământ, pământul se dădea de cer, caii nechezau, văile se văitau, batistele nu mai ajungeau, nici pansamentele, se făcuseră munţi de tifon, poliţistul fura şepci de la cetăţeni fiindcă nu-i mai încăpeau lacrimile într-a lui în vreme ce apele se despicau, fierbeau, vuiau, copiii ţipau, cădeau grămadă, oile ciripeau, câinii uguiau, vacile grohăiau, porcii mieunau, capetele se încingeau, crăpau, se năruiau, ningea viscolit, burniţa, ploua cu dinţi de balaur (224 de fiecare balaur, dacă presupunem că toţi au câte 7 cranii a câte 32 de dinţi), Orizontul se înceţoşa (la fel şi Moghioroş), comercianţii ambulanţi ofereau la preţuri astronomice pagini din Fenomenologia spiritului, din Sanda Marin, din Malleus Maleficarum (unul o avea în germană, Der Hexenhammer), din Biblia lui Gutenberg şi din Exploataţia agricolă familială. Solidaritate de interes (Gheorghe Stanciu şi Gheorghe Predilă, Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte). Nu mai exista nici un Regizor, nu mai exista nimic, ne întorceam în galop smintit la Haosul originar, plasatoarele tăiau bilete cu paloşul (o turcoaică din Medgidia prefera iataganul), am fost obligat să mă ţin de un panou publicitar ca să nu fiu înghiţit de Marea Gaură Neagră ce se produsese prin accelerarea hypercosmică a particulelor din creierii noştri, ai tuturor, în mod egal, democratic, ştiut fiind că, în România, ca şi în Europa (şi în genere în lume), şansele sunt egale pentru toţi. E bine să nu avem discuţii. Panoul s-a prăbuşit peste mine. Din fericire, nu era decât o reclamă la perne. M-am târât până aproape de Cişmigiu, evitând grindina de troleibuze care ieşiseră pe traseu la o asemenea oră sub puterea de neînvins a evenimentelor din gangul de pe Domniţa Anastasia şi anexe.

            Atunci am găsit mesajul despre care (din greşeală) vorbeam săptămâna trecută:

            zjurzujrzznsyzzrzzhyarkhznrzzyntznfznu

            geyengzrzyzzzyzzzrzzhzszyzzzzgfujfyfejuyzzzynu

            Mi-a plăcut şi l-am păstrat. Bănuiam că are o legătură cu Hestugma. Va trebui să-l descifrez.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign