Nepoţii absurdului

10 martie 2010 Adrian Majuru Istorii urbane

Îmi amintesc de o lecţie severă pe care ne-a oferit-o istoria. Într-o vreme de mare restrişte, pe când Roma imperială se afla în colaps, un bătrân senator, Nerva, a avut ideea adopţiei pentru tronul imperial şi astfel, cel mai valoros general urma să fie împărat. Acesta din urmă, chiar dacă avea fii, trebuia să aleagă dintre generalii săi pe următorul împărat. Dacă cedăm sentimental, Roma se va prăbuşi în anarhie, gândea bătrânul senator. Nerva l-a adoptat ca fiu pe generalul Ulpius Traianus. Acesta l-a adoptat pe generalul său Hadrian, căruia i-a urmat generalul Antoninus Pius şi apoi Marcus Aurelius, pe acelaşi procedeu. Acesta din urmă însă a cedat în favoarea fiului său Commodus, un personaj şters şi plin de psihopatii de grandoare nesatisfăcută. De atunci Roma s-a îmbolnăvit incurabil de ceea ce noi numim în spaţiul valah, nepotism.

Acest nepotism a însemnat pentru istoria noastră zeci de asasinate, multe încă anonime a fiilor, nepoţilor de domni şi a altor rubedenii cu acces liber spre scaunul domnesc. La scară mai redusă, nepotismul înseamnă şi un alt tip de cangrenă socială. Acela de a moşteni funcţia socială, politică, economică, privilegiată a tatălui. Un timp a mers, pentru că aşa erau obiceiurile prin evul mediu. Şi din nefericire,  încleştarea de castă socială, în spaţiul valah, nu s-a lăsat învinsă în ciuda schimbărilor apărute de aproximativ un secol:1848-1948.

        Nepoţeii privilegiaţilor moştenesc poziţia acestora chiar şi când este vorba de o funcţie publică, lucru amintit şi în presa ultimilor ani, în cazul unor ministeriabili. Apoi profesorii universitari care-şi susţin copii pe funcţii şi poziţii sociale la care nu poate visa nici măcar un masterant cu diplomă de Oxford. Cangrena nepotismului mai înseamnă şi altceva: abuzurile şi ilegalităţile nepoţilor şi fiilor de privilegiaţi social: consum şi trafic de cocaină, legea pumnului sau a bunului plac cu victime strivite de asfalt, examene luate pe dai boje şi funcţii primite în dar de la autorităţile locale în numele tăticului sau vreunui unchi mai aranjat din vremea vechiului regim.

Despre aceşti faliţi sociali a scris la 1857 şi publicistul N.T.Orăşanu, descriind o realitate românească teribil de contemporană: „patru, cinci faliţi de frunte însemnaţi în felul lor/iau cafele şi îngheţate, stau picior peste picior/iar nevestele galante numai brukselu şi’n dantele/şi în stofe preţioase, şi în pene şi răţele,/scânteind de diamante, şi luxoase ca reţine/cu carâte şi livrele, la şosea măreţe vine,/Să-mi desfăşoare mândria ca contese sau prinţese,/iar nu au le ştie lumea get-beget negustorese,/Şi apoi ce negustorese!Jupânese de bancruţi,/Aflaţi de hoţi în lume, şi în piaţă cunoscuţi…” pe când fii şi nepoţii lor, stau la „masa junilor de modă: „Eleganţa capitalei, floarea ţării, viitorul/Junimea noastră de modă, în care speră poporul,/Vin la masa cunoscută…/Unde nu e altă vorbă decât numai de konkete,/De amoruri, de orgie, de beţii şi de grizete./De virtute depravată, şi de fumuri de prostie:/Iată-ţi viitorul, sărmană Românie!”

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign