De la micul Paris la mica Moscovă

22 iulie 2010 Adrian Majuru Mituri Urbane

Un francez ajuns la Bucureşti în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, nota despre serata la care fusese invitat, că aceasta ar fi putut avea loc la Paris, într-atât erau de asemănătoare interioarele, îmbrăcămintea, manierele, limbajul şi subiectele de conversaţie ale invitaţilor, cu cele din capitala Franţei. Dar dacă boierimea era deja la acea vreme în pas cu Occidentul, trimiţându-şi şi copiii la studii în străinătate, nu acelaşi lucru se poate spune despre oraş în ansamblul său. Cu excepţia câtorva palate sau case boiereşti construite în piatră şi după modele străine, Bucureştii nu aduceau cu nimic aminte de oraşele din apusul Europei.

 Modelul dat de cultura şi civilizaţia franceză, îmbrăţişat la început de familiile cu stare, se impune încet încet, ajungând în perioada dintre cele două războaie mondiale să caracterizeze şi alte medii sociale. După primul război mondial apropierea de Franţa se face resimţită în toate domeniile vieţii sociale. Românii fuseseră alături de Franţa în război; mulţi intelectuali români (istorici, scriitori, medici, ingineri) urmează cursurile prestigioaselor universităţi pariziene, întorcându-se în ţară cu idei asimilate acolo. Dacă în saloanele boiereşti se purtau conversaţii în franceză de mai bine de un secol, limba franceză devine acum materie de studiu obligatorie în toate liceele. Francezii care vizitează capitala românească nu pot decât să remarce apropierile cu capitala franceză, în ciuda distanţei care separă cele două oraşe. 

Când ţara este ocupată de trupele sovietice, „micul Paris” începe treptat să devină „mica Moscovă”. În locul francezilor care ne vizitau ţara, uneori chiar rămânând aici cuceriţi de farmecul vreunei localnice, sosesc trupele „eliberatoare” sovietice care şi ele rămân aici, dar din cu totul alte motive. Transformarea este brutală, cu atât mai mult cu cât este silită şi nu dorită. Cultura şi civilizaţia franceză îşi croiseră drum în societatea românească de-a lungul unui proces de durată; nu acelaşi lucru este valabil în cazul modelului sovietic.

Aspectul oraşului şi mai ales viaţa locuitorilor săi sunt imediat afectate. Urmaşii boierilor şi intelectualilor de altădată, formaţi în spiritul şcolii franceze, sunt consideraţi de noua putere politică  drept o ameninţare. Cei mai norocoşi reuşesc să fugă în „adevăratul Paris”, cel mare, iar cei mai puţin norocoşi sfârşeşc în mizerie, închişi sau obligaţi să „construiască comunismul”, săpând la canalul Dunăre-Marea Neagră.

A vorbi franceza în public, cu prietenii sau chiar cu rudele, devine o dovadă a opoziţiei faţă de noul regim. Limba străină impusă de ocupanţi este rusa, devenită materie de studiu obligatorie, din primele clase ale şcolii primare, până la obţinerea doctoratului. Spre deosebire însă de franceză, rusa nu a ajuns niciodată limba mediilor de salon sau a intelectualilor români, iar cuvintele ruseşti nu au pătruns în română, deşi altele, de origine slavă, existau deja de multă vreme.

Formaţia universitară care asigură un viitor îndestulat se face acum la Moscova. Tinerii români află acolo adevăratele „valori” ale comunismului, pe care, odată reveniţi în ţară, trebuie să le împărtăşească şi celorlalţi. Mulţi se întorc însă şi cu o nevastă din U.R.S.S, dovadă supremă a „îmbrăţişării” modelului sovietic.

Cărţile în limba franceză dispar, cele considerat duşmănoase regimului sunt arse, iar oraşul este invadat de traduceri din autori sovietici, vândute la preţuri de nimica. Oamenii încep să se îmbrace ca în Uniunea Sovietică, să se exprime ca acolo, să gândească în tipare venite de acolo.

Aspectul oraşului cunoaşte o transformare radicală, realizată în mai multe etape. Acum este   ridicată monumentala casă a Scânteii, premiată ca realizare reprezentativă a spiritului românesc, în realitate imitând întru totul construcţiile sovietice. În faţa ei se aşează statuia lui Lenin arătând, ca în Uniunea Sovietică, calea spre un viitor luminos. Nu departe este şi statuia „tătucului” Stalin. Cu numele ambilor sunt botezate străzi, fabrici, cartiere şi chiar oraşe. Statuia soldatului francez este uitată, în centrul oraşului fiind ridicată statuia soldatului sovietic, probabil pentru a ne aminti de soldaţii sovietici rămaşi aici să ne elibereze în continuare. Se construiesc complexe de blocuri asemănătoare celor din Uniunea Sovietică, în unele dintre ele fiind adăpostite trupele ocupante. Metroul bucureştean, realizat mai târziu, încearcă şi el să le imite pe cele sovietice.

Când dispare „micul Paris”? Odată cu plecarea celor ce îl făcuseră. Când apare mica Moscovă? Atunci când ţara este ocupată de trupe străine. Pentru un sociolog, acest proces de transformare a oraşului este deosebit de interesant pentru că pune în lumină impactul avut de condiţiile politice asupra culturii, ştiinţei şi vieţii de toate zilele ale unui popor. Ce vor deveni Bucureştii de acum înainte, „micul” ce? Poate că numirile străine ale revistelor, reclamelor,  magazinelor care au invadat străzile capitalei ne oferă deja un început de răspuns.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign