Nyctelius etc.

05 septembrie 2010 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

            Sunt lefter. Vacanţa, familia, Guvernul şi femeile m-au secătuit. În plus, a început melancolica toamnă. Detest melancolica toamnă aşa cum detest optimista primăvară – fiindcă mă deranjează corciturile. Îmi plac iarna şi vara. Cald sau frig. Noţiunile de “călduţ” şi de “răcoare” mă ucid. Mustul mi se pare simbolul acestei mitocănii cosmice: nici caniculă, nici îngheţ, nici cal, nici măgar, nici suc, nici molan, nici de la centru, nici  de pe coclauri. Dar să nu deviem. Sunt, aşadar, lefter. Nu, nu sunt lefter, nu sunt pe zero: sunt pe minus. Am datorii. Nu se pune problema de nebunii majore în perioada următoare. Deci nu se pune problema nici să ies prin oraş mai mult decât mi-o va cere misia. M-am gândit să profit şi să beau şi, experimental, să notez ce mi se întâmplă când beau. Dar băutura costă. Nu puţin. Din fericire, cu vreo două luni în urmă (vara!, vara!), Delia Nartea şi Liviu Lucaci mi-au vorbit despre un magazin fabulos, deşi cam departe, unde poţi găsi un vin senzaţional la un preţ modic. L-am încercat. Acum, în frigider am 6 litri de alb sec. Încep.

            (Ca să fiu sigur, notez dinainte, pe pagină, ca într-un tabel necompletat, cantităţile de vin consumate, urmând să umplu aceste “rubrici” în timp real. Deci…).

            (Primele pahare): Dar despre ce să scriu? În actuala perioadă, principala mea preocupare este ultima corectură a manuscrisului unei cărţi pe care sper să o public prin noiembrie. Se va numi Erotica semnificaţiei. Presupun că ar fi destul de plictisitor să vorbesc despre Zeichen, Sinn şi Bedeutung, precum şi despre alde Nietzsche, Artaud sau Cioran, despre tirania sensului ori despre alţi cai (la fel de verzi) de pe alţi pereţi. Desigur, ideea este că sensul, mediind raportul dintre cuvânt şi obiectul la care se referă cuvântul, simulează că ne apropie de lume, în fapt lăsându-ne străini de ea, ca şi cum ni s-ar oferi trupul superb al unei femei printr-un geam şi… mă rog, trebuie să-mi mai torn puţin vin.

            (Un litru): Cartea o să apară prin noiembrie. Aşa cred eu, că o să apară prin noiembrie. Nu sunt sigur, fiindcă nu se ştie niciodată ce spune Guvernul. Da, Guvernul spune mereu câte ceva. Chiar şi despre cartea mea. Şi despre orice altă carte. Şi mai ales dacă apare în noiembrie. Dar eu sunt serios, mă ocup aşa, cu toată… cu tot profesionalismul de carte, aşa că n-au ce să-mi reproşeze. În fond, dacă îţi vezi de treaba ta, nu există nici un motiv să-ţi faci probleme că una, că alta, că adică ar vrea cineva să-ţi facă rău. Excelent vin. Problema semnificaţiei merită chiar dezbătută la modul cel mai aplicat, fiindcă până acum s-a vorbit numai despre sens. E un scandal. Eu mă gândesc foarte serios acum să scriu despre asta. Mi se pare demisec.

            (Un litru şi jumătate): Efxperimmmentul… experimentul lui Jules Michelet… nu… lui Henri Salvador… Salvador Dali, mare pictor… Băi tată, ăla, când punea mâna pe un tablu, tablo… tablou, păi nu-l mai lăsa… Eu, deh, cu semnificaţia… Filosof, ce să-i faci. Dacă n-a fost să fie altceva… Da’ eu… nu, că e mişto asta cu semnificaţia. Mă concentrez, mai lucrez puţin, mai beau încă un pahar-două de vin, pe urmă gata, mă culc şi lucrez mâine, i-am spart! Nu, că e foarte tare… Adică eu scriu despre semnificaţie, că unde mă-sa e semnificaţia, băi nene?… Păi e semnificaţie aici, sau ce mama dracu’ e?… Vorbim aşa, ca să ne-auzim noi pe noi?!… Eeeee!…

            (Peste doi litri): Căcat. Semnificaţie oha!… Păi io n-am ce-avea Bichon ăla… Mill Bichon… dracu’ să-l ia… ăla cu drogurile… cu poezia… Poetul. Merry Herschaux… Ăla chel, da’ nu Fuckault… celălalt… Merchaux… Mă rog… Ăla de bea şi pe urmă scria ce bea, da’ nu bea de fapt, sanchi, lua d-alea grele… mexaline şi chestii… Nasol… Uite, vin… vin ideile, aşa vin ideile: pac! Adică ego vorbeam de semnificaţie, lupstraţie, remunelraţie… şi, adică, inlustraţie, frate, chestii d-astea. Nu ca ăla. Cine? Ia mai dă-l în…

            Păi eu fac etimologie, bă băiete… Da. Michaux îl chema, să moară Bibi… Na că l-am ştiut şi p-ăsta… Ce am ştiut?… Păi adică io vorbesc aşa, fără semnificaţie, fără alea, na, pur şi simplu?… Nasol… adică dadaism, alea, pşikanalize, bă băiatule… bă băiatule… 

            Adică aşa, io când e să fie gata nene textul, păi gata e, frate… Asta e semnificaţie!… Bună de tot, mai ales şpriţ, ai văzut ce ţâţe are?!… Hai, că nu mai puteţi să mă urmăriţi, am înh… am încle… mda. Punct.              

            (Şi mai târziu): Crezi… crezi că mi-e frică? De tine? Poate că mi-e frică de chestia… de chestiile alea… de pe frunte… chestiile de pe fruntea ta… Mi-o fi… Nu ştiu cine… Bei ceva?… mai am un pic de vin… şi nu rânji la mine, că nu mă intimidează… Ce culoare ai… spune tu, spune orice, că nu ţin minte… nu bei… ce-i chestia aia de pe frunte?… de deasupra frunţii… măcar un pahar…  

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign