Un Muzeu de Igienă şi Eugenie

Acest articol recuperează un proiect interbelic, născut imediat după încheierea primului război mondial. Ideea muzeului «de igienă şi eugenie» a fost dezvoltată şi publicată de doctorul I.Manliu în lucrarea «Crâmpeie de Eugenie şi igienă socială», la tipografia Jockey-Club, din Bucureşti, în 1921. Într-o ţară care se lupta cu greu să elimine mizeria cotidiană, disconfortul noroiului şi prafului, virozele cauzate de mizeria străzilor necanalizate şi indieferenţa majorităţii umane, s-a conturat problema schimbării de mentalitate plecând de la  preocupările faţă de igiena personală, la problemele mai vaste de igienă socială. Iată cum a descris doctorul Manliu necesitatea înfiinţării unui astfel de muzeu, al cărui rol formator în educaţie trebuia să fie un posibil punct de plecare pentru schimbarea mentalităţilor în societatea românească, faţă de igienă în general.

„Acum mai mult ca oricând se simte nevoia de o organizare occidentală a resortului Sănătăţii Publice. Serviciul Sanitar de până acum s-a arătat totalmente  insuficient. Ideea unui Minister al Sănătăţii Publice, înfăptuit în timpul campaniei de Austria, idee ce a fost imitată de noul Stat Sârbo-Croat(ulterior Jugoslavia n.m.) şi de cel Ceho-Slovac, n-a prins la noi rădăcini deşi foarte curând, vom trebui să avem şi noi acest Minister. Dar chiar avându-l, nu vom putea plăti greaua datorie, ce avem faţă de satele şi oraşele noastre, decât în cel puţin 10 ani de muncă încordată. Şi aceasta nu se va putea  realiza, decât, dacă afară de organizarea serviciului sanitar cât mai modern, fiecare cetăţean, în timpul cel mai scurt, va primi noţiunile cele mai complete despre modul cum se poate feri de boli şi cum îşi  poate menţine energiile  fizice şi intelectuale cât mai viguroase.

          Dar acest „atentat“ la nepăsarea fiecăruia faţă de sine însăşi, nu se poate înfăptui fără amenzi grele şi, în special, fără o propagandă sanitară uriaşă, care să pătrundă până la urechile şi ochii fiecăruia. Astfel fiecare îşi va forma în fine o mentalitate sanitară, care va deveni cu timpul un imperativ categoric, o voce lăuntrică, ce va ordona tuturor: căutaţi să cunoaşteţi pericolele, care vă înconjoară, şi feriţi-vă de ele!

          Dar de unde va porni această mişcare de însănătoşire a neamului nostru?

          Ea nu va putea pleca decât de la un muzeu de igienă, fie el la început cât de modest, dar tinzând a ajunge cât mai curând, ajutat de Stat şi prin donaţiuni particulare, un muzeu model şi un focar de cultură sanitară.

          Acest muzeu va trebui să aibă o sumedenie de secţii, în care se vor găsi toate problemele sanitare, care privesc poporul nostru. Iată secţiile necesare:

1. Clima: la şes, munte, mare etc.
2. Populaţia la sate şi oraşe; densitatea ei, aglomerarea la oraşe, după război.
3. Hrana: conservarea ei, industrializarea laptelui etc.; creşterea vitelor mari şi mici.
4. Locuinţa: case de o familie, hoteluri populare etc.
5. Îmbrăcăminte, încălţăminte.
6. Epidemii acute.
7. Organele omului şi fiziologia lor.
8. Gimnastică, sport, băi de soare, respiraţie sistematică, şcoală în aer liber.
9. Natalitate şi mortalitate.
10.  Tuberculoza.
11. Alcoolismul (sistemul Goetheborg).
12.  Sifilisul şi prostituţia.
13.  Malaria.
14.  Pelagra.
15.  Asistenţă: azile de bătrâni, debili mintali, infirmi, invalizi, orfani; spitale, sanatorii. Numărul medicilor.
16.  Asigurarea întregului popor contra bolii, invalidităţii şi bătrâneţii prin impozit sanitar.
17.  Program de acţiune pe viitorii 10 ani cu aceste sume.
18.  Băi, deparazitare.
19.  Igiena industrială şi comercială.
20.  Boli profesionale.
21.  Puşcăriile: azi şi mâine.
22.  Igienă de rasă (Eugenie).
    1. Legi de imigrare.
    2. Carnet de sănătate (de la naştere).
    3. Pedeapsa pentru propagatorii bolilor infecţioase.
    4. Certificate de sănătate la însurătoare.
    5. Sterilizarea elementelor inferioare, ca fizic şi moral.
23.  Muzee de igienă stabile  în oraşe mari şi ambulante pe la sate.
24.  Propagandă: prin jurnale, broşuri, cursuri la şcoli, universitatea populară, în biserici etc.
25.  Colonizarea celor săraci şi bolnavi de la oraşe în regiuni sănătoase.
26.  Veniturile muncitorilor, împărţite după meserii, şi întrebuinţarea lor.
27.  Ape minerale, staţiuni balneare şi industrializarea lor.
28.  Colonizarea în ţară a Românilor, rămaşi încă dincolo de graniţele fixate la 1919 (Macedonia, Serbia, Bulgaria etc.), circa un milion.
29.  Deportarea elementelor periculoase(delicvenţi n.m.) în regiuni mlăştinoase sau necultivate  etc., spre a le transforma în adevărate grădini.

Acesta este scheletul după care ar trebui să se înfiinţeze muzeul de igienă.

Acest muzeu trebuie să aibă o sală de conferinţe cu cel puţin 500 locuri, o bibliotecă cu toată literatura necesară acestor probleme. În fiecare scară între orele 6-8 să se ţină câte o conferinţă cu unul din subiectele suscitate, cu proiecţiuni sau filme de cinematograf (cunosc două filme admirabile intitulate: «tuberculoza», care ar trebui să fie cunoscute şi la noi de ori şi cine).

          De la acest muzeu va pleca propaganda pentru însănătoşirea poporului nostru, aici vor contribui toate celebrităţile noastre medicale etc. la formarea armatei de apostoli sanitari din învăţători, preoţi, studenţi, intelectuali, medici, o armată, care va trebui să lupte pentru însănătoşirea rasei noastre în toate direcţiile, cu toate mijloacele, mărind îndeosebi numărul adepţilor acestor idei, la milioane de cetăţeni.

Atunci vom avea o rasa  de oameni viguroşi, frumoşi şi producători înzecit ca azi.

Şi sub acest potop de bogăţie sanitară şi materială se vor dezvolta în mod neaşteptat facultăţile intelectuale şi sufleteşti ale poporului nostru, producând opere eterne de ştiinţă şi artă ca Olanda şi Belgia în secolele cele mai glorioase ale culturii lor”.

Problemele igienei şi eugeniei ar putea fi cuprinse cel puţin în parte în structura unui muzeu de antropologie urbană, recuperându-se astfel paliere muzeale proiectate sau existente odinioară şi lăsate uitării în ultimii 50 de ani.