În contra direcţiei de astăzi în presa românească

Degradarea galopantă a presei româneşti este vizibilă chiar şi pentru cei care privesc cu ochi miopi realitatea media românească. Fenomenul pare unul de tip ’’tăvălug’’, adică îl poţi identifica, constata, însă nu i te poţi opune fără a lasa impresia că doreşti să încarnezi vreun Don Quijote postmodern. Totuşi, chiar şi aşa, nu cred că trebuie să ne cenzurăm ’’să spunem lucrurilor pe nume’’. Nu trebuie să ne facem că nu vedem că irelevantul ocupă prima pagină, că distorsiunea realului devine un soi de ’’etică a tirajului’’, ca voyeurismul plebeian este speculat cu atâta cinism. În numele spiritului de antrepriză aşa-zişii jurnalişti sunt artizanii unui fenomen pe care ei înşişi se pare că nu-l conştientizează. Media a început să impună telespectorului un suprareal, reflectat într-o oglindă care deformează şi care tinde să ia locul realitaţii. Are loc o perfidă mutaţie ontologică.
În momentul de faţa puţine au mai rămas redutele celor care practică un jurnalism onorabil. Timpurile noastre stau sub semnul găinii de aur care naşte pui vii, ea a devenit noua marcă a presei, tipul ideal de ştire, care utilizează în titlu o minciună ce uluieşte şi glosează aiuristic pe marginea acestei grozăvenie tâmpe, dar pentru multi, seducătoare. Presa românească tinde să devină un uriaş coteţ unde această găină născătoare de pui vii năşită de Cristoiu deţine în ghearele ei întreagul control.
Cei care doresc să scrie despre lucruri serioase, ori să facă jurnalism de investigaţie sunt priviţi cu un amestec de îngaduinţă şi milă şi li se spune că dacă nu se vor închina Zeului Tiraj vor trebui să-şi caute o alta meserie. Angajatul ideal din presa de azi este semidoctul sau smecherul care face pe prostul. Ambii ştiu ce doresc grosul cititorilor pentru că primul îl cunoaşte din interior, al doilea fiind versatil, are capacitatea de empatie. Jurnalistul serios a fost inlocuit cu paparazzi, această caricatura, acest polip malign, care se strecoară ca un carcalete în casele oamenilor.
Cei care trag sforile acestei afaceri căcăitoare, sunt nişte cioclii mai mult sau mai puţini conştienţi, sunt făuritorii unei lumi populate cu voyeuri troglodiţi, cu indivizi care îşi vor hrăni creierul cu lăturile furnizate de ei. Viitorul sună rău.