Lumini şi umbre pe Calea Călăraşilor (II)

06 ianuarie 2011 G. Graur [Aventurierul] Detectiv printre umbre

Partea a doua a prezentării priveşte cealaltă jumătate a Căii Călăraşilor, respectiv cea cuprinsă între strada Traian şi Piaţa Unirii. Deşi tronsonul din apropierea pieţei are un alt nume, iar pe vremuri ultima bucată se numea Coşbuc, am decis că pot fi înglobate „la pachet” într-un articol, întrucât au multe elemente istoric-geografice comune. Aşadar, să privim harta:

După Hala Traian se afla vechea piaţă cu tarabe, iar dincolo de ea sunt 2 clădiri interesante, cu etaj, pe care le-am surprins într-o frumoasă zi de primăvară:

Pe partea stângă (latura de sud) se deschide strada Mitriţă Constantinescu, ce poartă numele unui fost profesor de limba română, care a predat la Colegiul Matei Basarab:

Următoarea stradă pe stânga se numeşte Fetiţelor. În dreptul ei există o clădire cu etaj, construită în stil neo-românesc, parţial acoperită de iederă:

În acelaşi loc, dar pe dreapta, începe strada Mihail Georgescu. Aici putem remarca pe colţ o frumoasă casă cu etaj în stil baroc, deteriorată din cauza vechimii:

Puţin mai departe se află piaţa Sfântul Ştefan. De aici am preferat să postez o imagine mai veche (23 iun. 1987), alb-negru, dintr-o carte a lui Gh. Parusi, ce ne arată imobilul cu 2 etaje în stil brâncovenesc, existent şi azi. În dreapta se vede începutul străzii Remus, precum şi un crâmpei din fostul restaurant Sighişoara:

În continuare, tot pe partea dreaptă, se deschide intrarea Pistolului, având pe colţ un bloculeţ cu 3 etaje în stil art-deco:

Strada care urmează se numeşte Romulus; şi aici există un bloc cu 3 etaje pe colţ:

Pe partea opusă găsim de asemenea un imobil cu 3 etaje în stil art-deco, din perioada interbelică:

Iar privind înapoi, din acelaşi loc, vom observa casa de pe colţ, care a adăpostit un atelier de tapiţerie, demolată în decembrie 2009. În plan îndepărtat se zăreşte silueta restaurantului Sighişoara, demolat la rândul lui în aprilie 2007:

Dincolo de strada Romulus, Calea Călăraşilor se lărgeşte. Pe stânga există o străduţă interesantă, în formă de potcoavă, numită Alexandru Sihleanu (poet, 1834-1857):

Pe partea opusă (latura de nord), în dreptul aceleiaşi staţii de tramvai, vom remarca o clădire impunătoare, în stil rococo, ce pare să fi fost cândva un conac boieresc:

La mică distanţă se află o intersecţie complexă, numită acum Piaţa Corneliu Coposu. Iată o imagine panoramică de aici, în direcţia străzii Mântuleasa:

Tot de aici avem o imagine de arhivă de la Dan Vartanian (decembrie 1976). În dreapta este strada Constantin F. Robescu (fost profesor de fizică-chimie la liceul „Matei Basarab” şi primar al Capitalei, între 1895-1899 şi 1902-1904). Se vede o turlă a bisericii Sfântul Mina, precum şi frontul de case de pe dreapta (astăzi dispărut):

Undeva în stânga se aflau clădirile fostului spital de copii „Călăraşi”, iar puţin mai departe era Şcoala Bulgară, construită în 1869 şi demolată în februarie 1988 (din cartea „Bucureşti – arhipelag” a lui Cristian Popescu):

Revenim pe dreapta cu 2 imagini recente ale unor imobile care au supravieţuit sistematizării. Prima e de pe segmentul cuprins între str. Dunărea Albastră şi bd. Hristo Botev:

A doua imagine e de la intersecţia Căii Călăraşilor cu bulevardul Hristo Botev, care merge spre Piaţa Rosetti. Clădirea de pe colţ e o fostă policlinică:

O altă poză a lui Dan Vartanian (din albumul de pe Flickr), ce ne înfăţişează ultimul segment al zonei îngustate de după Piaţa Coposu (acum lărgită). Se vede şi începutul străzii Sf. Mina (redenumită Bălceşti):

Din dreptul străzii Sfânta Vineri avem o imagine realizată de Hans Oerlemans în 1973 (astăzi clădirea din prim-plan nu mai există):

Acelaşi autor a pozat în direcţie opusă, 7 ani mai târziu (1980). Se vede începutul zonei îngustate a Căii Călăraşilor. Castanul de pe partea dreaptă se afla în dreptul fostei biserici Sfânta Vineri:

O altă fotografie a dlui Vartanian este făcută dinspre bulevardul  Coşbuc. Casele din plan îndepărtat se aflau pe strada Bărăţiei, la limita convenţională cu vechea Cale a Călăraşilor:

Bd. George Coşbuc cobora spre Piaţa Unirii, având o lăţime ceva mai mare (permitea încă o bandă de circulaţie pentru automobile). Blocurile din dreapta au rămas întregi până azi:

Pe partea opusă, la nr. 5, a existat un imobil cu etaj, de mare valoare arhitectonică, demolat în noiembrie 1985 pentru lărgirea străzii:

O frumoasă surpriză ne-a făcut dl. Cristian Popescu, care a fotografiat intersecţia cu strada Sf. Ioan Nou (9 aug. 1985). Pe locul fostei prăvălii de fierărie s-a construit aripa Călăraşi a Magazinului Unirea:

O altă imagine este din dreptul magazinului, privind înapoi. În stânga, umbreluţele indică locul fostei pieţe cu tarabe pentru flori, din dreptul bisericii Sf. Ioan Nou:

O binevenită precizare am primit din partea lui Raiden, care a publicat o fotografie de epocă, realizată dinspre Piaţa Unirii, din dreptul halei de peşte (demolată în anii 30 de către Carol al II-lea).  Se remarcă faptul că înainte de război exista un imobil masiv în faţa bisericii Sf. Ioan Nou, aproximativ pe colţul actual cu bd. Brătianu (fost 1848). Acesta a dispărut la bombardamentele din 1944, terenul rămânând viran mai bine de 40 de ani:

Cei care doresc să vadă în întregime tronsonul nedemolat al Căii Călăraşilor (un set de 64 de fotografii, câte 32 pe fiecare latură a străzii) o pot face la adresa http://www.flickr.com/photos/fanatikul/

Soarta zonei vechi rămâne incertă deocamdată. Primăria a votat deja lărgirea străzii, urmând ca lucrările să demareze în viitorul apropiat. Nu cunosc proiectul, dar presupun că se va demola pe latura de sud între străzile Romulus şi Traian, apoi pe cea de nord între Traian şi Platon.

Vom trăi şi vom vedea ce se va întâmpla până la urmă. Sperăm că va ieşi ceva benefic.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign