Cinci paşi simpli pentru a reduce simţitor consumul de energie al companiei

11 februarie 2011 Business Cover Business Cover

Ştiaţi că un computer funcţionează 76% din timp în modul idle, în timp ce doar în 24% din perioada în care stă pornit este folosit într-un mod productiv? Asta nu poate să însemne decât un consum total ineficient de energie. Un simplu calcul al electricităţii care se risipeşte în acest mod arată că pierderile aduse sunt de zeci de lei lunar per calculator, iar multiplicat cu numărul de staţii existente într-o companie ajungem la o sumă considerabilă care ar putea fi folosită într-un sens mult mai util şi productiv.

Intrebarea care intervine este cum putem reduce consumul inutil de electricitate mărind, astfel, eficienţa IT?

1. Procesoare eficiente din punct de vedere al consumului de energie

Alegeţi computere dotate cu tehnologii de power management şi procesoare care oferă un nivel maxim de eficienţă al consumului. Intel EIST sau AMD Cool ’n’€ Quiet au fost create pentru a micşora consumul de energie atunci când activitatea nu solicita capabilităţile maxime ale procesorului. Diminuarea consumului de electricitatea semnifică reducerea costurilor operaţionale şi în acelaşi timp o cantitate mai mică de căldură degajată.

2. Surse PC eficiente energetic

Atunci când o sursă transformă electricitatea pentru a oferi puterea necesară unui computer, vor există întotdeauna pierderi. O sursă eficientă garantează reducerea pierderilor la mai puţin de 20 % în timp ce o sursă PC obişnuită are pierderi care variază între  65% şi 75%. Pe lângă aceste beneficii, sursele eficiente energetic prelungesc viaţă unui computer, reduc cantitatea de căldură emanată şi îmbunătăţesc mediul de  lucru al angajaţilor, deoarece sunt mult mai silenţioase.

3.  Configuraţi setările BIOS

Mulţi dintre utilizatorii de computere nu se gândesc prea mult la setările BIOS şi nu le configurează în funcţie de necesităţile pe care le au. În BIOS există o serie de setări configurabile de power management care permit economisirea de electricitate atunci când un computer este lăsat în standby.

4.  Renunţaţi la vechile monitoare şi folosiţi monitoarele LCD

Înlocuind tehnologia CRT cu cea LCD veţi obţine o economie substanţială de electricitate şi implicit veţi reduceţi costurile. Pentru a înţelege diferenţă de consum, 100 de monitoare CRT de 15 inci consumă 9.000 W într-o oră, în timp ce acelaşi număr de monitoare LCD de aceleaşi dimensiuni necesită 1.700 W pe oră.

5.  Folosiţi un software de Power Management

Aceste software-uri  sunt simplu de folosit şi va permit să va configuraţi PC-ul astfel încât să economisiţi electricitate fără să reduceţi abilitatea de a lucra eficient. Un astfel de soft vă oferă posibilitatea să stabiliţi timpul în care monitorul sau computerul se vor stinge odată ce au devenit inactive. Puteţi apela la soluţii precum NightWatchman, Hp Power Manager sau aveţi posibilitatea să apelaţi la soluţii gratuite şi destul de eficiente precum EZ GPO de la Energy Star.

Beneficiile aduse de folosirea sistemelor care economisesc electricitate sunt clare, pornind de la îmbunătăţirea mediului de lucru, eficientizarea compartimentului IT şi până la reducerea semnificativă a costurilor operaţionale.

sursa-businesscover.ro

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign