Cine călimara mea a fost Petrache Poenaru?

11 februarie 2011 Bucurestii Vechi Si Noi Bucurestii in istorie
„In scopul punerii de acord a numelor unor staţii de metrou cu realităţile actuale ale Municipiului Bucureşti şi promovării personalităţilor româneşti cu contribuţii deosebite la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, S.C. Metrorex S.A. anunţă publicului călător noile denumiri ale unor staţii de metrou stabilite în urma dezbaterii publice pe această temă, la care au participat locuitori ai Municipiului Bucureşti precum şi Agenţia de Stategii Guvernamentale ” (Metrorex)
Prea puțin mă interesează profilul locuitorilor care au participat la dezbaterea publică. De mulțimea pestriță care formează conducerea și sindicatul Metrorex nici nu merită să-mi bat capul. Cât despre ideea genială de a da nume de personalități (care n-au avut nici o legătură cu metroul bucureștean) prefer să mă abțin. 
Cea mai celebră călătorie cu metroul bucureștean din toate timpurile – traseul inaugural al lui nea Nicu – punct de plecare stația Semănătoarea 
Ia să vedem ce stații avem: Constantin Brâncoveanu Mihai Bravu, Ștefan cel Mare și Nicolae Grigorescu sunt de bine de rău numele bulevardelor și a cartierelor pe care stațiile le deservesc, iar Costin  Georgian a fost director Metrorex, deci are o scuză
Costin Georgian
Anghel Saligny…? Nicolae Teclu…? Dimitrie Leonida…? Aurel Vlaicu…? și nu în ultimul rând…Petrache Poenaru!!! Sper să nu greșesc dar metroul londonez nu are stații cu nume de regi, prim-miniștrii importanți, savanți, ingineri, etc. aruncate la întamplare … și ar fi avut de unde alege. Și nici metroul din Roma, nici cel din Paris, nici cel din Moscova … iar lista poate continua.
Petrache Poenaru
Cine este acest ilustru necunoscut pentru bucureșteni? Atunci când stația de metrou Semănătoarea s-a lepădat prin grija mai marilor Metrorex de trecutul său proletar (odată cu prohodul fostei uzine Semănătoarea și lansarea viitoarei Mecca a corporatismului vest-bucureștean Sema Park), călătorii intrigați au început să rupă Google în două căutându-l pe Poenaru. La câteva zile după aceea au început să apara informații contradictorii cum că nenea Petrache ar fi fost inventatorul stiloului…cu rezervă. Incredibil!  
Construcția stației Semănătoarea
La fel de bine puteau să spună că P.P. ar fi fost și primul român care a călătorit vreodată cu trenul, ceea ce e perfect adevărat, dar pentru un omul remarcabil care a fost, această descriere poate fi echivalent cu a spune că Napoleon a rămas în istorie pentru calitatea deosebită de a face trei lucruri simultan…cu doar două mâini.
stația ex-Semănătoarea, actuala Petrache Poenaru
P.P. s-a născut în 1799 în satul Benești din Vâlcea. A studiat la Craiova, apoi la Sf. Sava în București și la Academia grecească de la Măgureanu, a fost coleg cu Ion Heliade-Rădulescu și elevul lui Gheorghe Lazăr. În 1821 devine secretarul lui T. Vladimirescu și este trimis la Lubljana pentru a prezenta un memoriu lui Metternich (Klemens Wenzel Nepomuk Lothar von Metternich-Winneberg zu Beilstein), ministrul de externe austriac. Cum revoluția de la 1821 s-a sfârșit prost, a luat drumul străinătății timp de 11 ani, până-n 1832, studiind la Viena și la Școala Politehnică din Paris. Cum nu se inventase încă xeroxul, P.P. își copia ca un student conștiincios cursurile cu o pană de gâscă. Nervos că revoluția industrială era în plin avânt și totuși oamenii scriau cu pene, își pune mintea la contribuție și făurește condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală a.k.a. stiloul. Cu această ocazie guvernul francez îi conferă titlul de inventator și îi dă și un brevet la data de 25 mai 1827. Cam aici s-ar sfârși povestea lui P.P. pentru unii…
Dar stați așa…
P.P. a călătorit și cu trenul, a fost chiar primul român care a văzut balaurul negru și fumegător:
„Am facut aceasta calatorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului nostru. Douazeci de trasuri legate unele de altele, incarcate cu 240 de persoane, sunt trase deodata de o singura masina cu aburi”. 
Ei bine, gata cu partea senzațională a biografiei lui P.P.
Actuala Piață 21 Decembrie 1989 acum mai bine de un secol, in dreapta Panorama Grivița și Parcul Primăriei, ambele pe amplasamentul actualului părculeț din fața TNB, iar în planul depărtat, casa în care a locuit Petrache Poenaru în ultimii ani din viață SURSA
În 1832, întors din pribegie, este numit director al Eforiei Școalelor Naționale, un fel de minister al învățământului. A rămas în funcție până în 1848. În acest răstimp a încercat să adopte modelul educațional al lui Joseph Lancaster – the Lancasterian System for the Education of the Poor – prin care încerca să dea posibilitatea copiilor din familiile sărace să învețe carte. A introdus manualele școlare, vocabularele, dicționarile și hărțile școlare. A îndrumat numeroși dascăli să redacteze astfel de manuale și să înlocuiască vechile bucoavne. La Sf. Sava pus bazele unei biblioteci care aduna peste 10000 de volume și în paralel cu această activitate organizațională intensă a sprijinit tinerele talente: I.D. Negulici, Constantin Lecca, Th. Amann, Sava Henția, C.D. Aricescu și pe profesorul Wallenstein care a deschis prima expoziție de desen și pictură din București. A fost unul din fondatorii Muzeului Național de Antichități, al Societății de Agricultură, al Grădinii Botanice, al Școlii de Sericicultură. Și cum nu era de ajuns, a mai salvat și Tezaurul de la Pietroasa, celebra Cloșcă cu puii de aur…risipiți o vreme prin U.R.S.S…
În stânga sus, casa Petrache Poenaru. Ca să vă faceți o idee despre ce vedeți mai sus, casa Hagi Moscu se află pe locul actualului TNB, iar Ulița Colței urma un traseu oarecum paralel cu actualul bulevard Nicolae Bălcescu, mai multe AICI
În 1830, P.P. a făcut practică la Roville – Nancy la una din fermele experimentale ale lui Mathieu de Dombasle. Impresionat de tehnica utilizată de francezi pentru obținerea de teren arabil din soluri nisipoase și argiloase, decide să înființeze o Școală de Agricultură și o fermă model în Pantelimon. Sprijinit de banul Mihail Ghica, Ion Câmpineanu, Arnold Iacobson și I. Zucker înaintează în 1834 o cerere în acest sens domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica. 
Casa Petrache Poenaru (astăzi nu mai există – a fost dărâmată în anii 30 și a fost înlocuită cu blocul Creditul Minier, mai exact clădirea de vis-a-vis de Intercontinental pe Str. Batiștei.) SURSA
Anul următor, în ianuarie, societatea lua ființă, fiind condusă de Mihail Ghica, Arnold Iacobson și Scarlat Rosetti, subordonată Vorniciei din Lăuntru. Au fost experimentate mai multe mașini agricole, printre care o treierătoare inventată de Zucker și construită la Școala soldaților pentru meșteșuguri. Mașina nu a avut succesul scontat, boierii moșieri și țăranii plugari nefiind mulțumiți de revoluția uneltelor agrare. 
Tot în 1835, pe lângă crearea Școlii de Agricultură, la Scăeni, Theodor Diamant a introdus disciplina Teoria și practica agriculturii, iar în Moldova la Academia Mihăileană era predată Economia câmpului, cu a ei aplicație practică. În 1838, P.P. introducea la rândul săi materia de învățământ Lucrarea pământului și economia casei și lansa ziarul Învățătorul satelor în care a publicat mai multe articole: Învățături pentru lucrarea pământului, Despre sădirea copacilor, Sămănătura de grâu mai târzie etc.
Academia de Înalte Studii Agronomice din București
Din lipsă de experiență și rezultate, Școala a fost închisă în 1853, fiind redeschisă mai târziu de Alexandru Slătineanu. În 1864 a fost reorganizată și mutată la Herăstrău unde era condusă de P.S. Aurelian. În 1929, Școala de la Herăstrău a devenit Academia de Înalte Studii Agronomice, având dreptul de a acorda titlul de inginer agronom și diplomă de doctor în agronomie.
autor-ADRIAN DAVID
Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign