1. Cum puteţi deslipi eticheta „Literatură mică, orgolii mari”, spusă,
între alţii şi de Macedonski, de pe literatura română de ieri, de azi,
dintotdeauna?
2. Avem un bun cititor de literatură universală şi un prost cititor de
literatură română, după opiniile multor specialişti în statistici de acest
gen. Cine e de vină? Autorul? Editorul? Politicile educaţionale?
Cititorul?
3. De la naţional la universal nu e decît un singur pas, sugera un critic
important. Cît de ferm a făcut acest pas literatura română? Cît de
important e acest pas pentru cultura europeană?
4. Unde începe şi unde sfîrşeşte provincia în (din) interiorul literaturii
(culturii) române?
5. Cum ar trebui să scrie (şi să fie?) autorul român ca să intre într-o
Europă care pare saturată de cultură?
(Ad.Al.Gh )
„Culturii europene nu-i pasă
de bîlbîielile noastre”
Radu Ulmeanu
(Satu Mare)
1. Singura soluţie pentru problemă este schimbarea raportului sau, dacă
vreţi, transformarea orgoliilor mari în unele măcar normale, căci
dispariţia lor totală e o utopie. Altfel, din perspectiva înceţoşată a lui
„cine mi-s eu!”, riscăm să nu mai vedem lucrurile din jur, iar fără acestea
nu există nici literatură, mică sau mare.
34
2. Nu ştiu unde e bunul cititor de literatură universală, dacă, de exemplu,
absolvenţii facultăţilor de litere (chiar de pe la Bucureşti, mi se pare), şi
dacă au auzit, ca prin vis, de nume ca Stendhal, Balzac, Tolstoi,
Dostoievski sau altele de acelaşi calibru, nu le-au citit niciodată cărţile.
Cine e de vină? Nu e prea greu de răspuns. Iar în privinţa literaturii
române, nu uitaţi că Eminescu e prezentat ca un „produs expirat”, prin
universităţi, reviste literare etc.
3. Nu ştiu dacă literatura română a făcut de multe ori acest pas, iar dacă la
făcut, l-a făcut şovăielnic, prin doar cîteva nume. Obstacolul limbii e de
luat în considerare, dar mai există, din păcate, prea multe altele, începînd
cu politicile proaste, chiar ale I.C.R., de promovare. Culturii europene
nu-i pasă de bîlbîielile noastre şi nu noi suntem cei chemaţi să-i stabilim
priorităţile.
4. Provincia începe, de multe ori, chiar din centrul capitalei, de la
kilometrul zero. În ultimii ani, mai ales, s-a văzut că provincia geografică
poate fi, în multe privinţe, o capitală veritabilă a culturii.
5. Singura condiţie, într-un climat cultural normal, ar fi valoarea. Din
păcate, există, pe lîngă aceasta, o mulţime de alte condiţionari care nu ţin
de scriitor, ci de instituţiile culturale şi financiare ale statului român.