Literatura română: provincie şi provincialism (15)

04 februarie 2011 Revista Conta Revista Conta

 

„Literatura este sau nu este: în capitală,

în capitalism sau în… Capitoliu”

Lucian Vasiliu

(Iaşi)

1. Mama mea, Elisabeta, era mare specialistă în dezlipiri de etichete (de

pe borcane, de pe sticle, de pe clişeele de odinioară). Mama mea:

literatura. Tatăl meu: literatorul… (sunt slobod, ştiu, să răspund serios

întrebărilor, jucîndu-mă, în acelaşi timp, pe/ în/ sub prispa

şturlubaticului junimist Ion Creangă).

Humuleşteanul stabilit în Ţicăul ieşean scria pur şi simplu, fără să

se gîndească nici la „Literatură mică, orgolii mari”, nici la ce va spune/

scrie Macedonski despre Eminescu (într-o anumită împrejurare). Nici

junimiştii maiorescieni (Carp, Pogor, Gane, Negruzzi, Slavici, Caragiale

şi cîţi alţi… provinciali europeni) nu se raportau, mai mult sau mai puţin

teoretic, la 1867 sau la 1887, la ceea ce numim acum „provincie şi

provincialism”.

Literatura este sau nu este: în capitală, în capitalism sau în…

Capitoliu. Restul rămîne o pălăvrăgeală, o mare trăncăneală (vezi Mircea

Iorgulescu şi Ion Luca Caragiale).

2. Cel bun este bun. Cel prost este prost. Fie că vorbim despre autor,

editor, cititor. Mie îmi place să vorbesc şi despre învăţător, preot

(dascăli), librar, bibliotecar, anticar, muzeograf! Cine citeşte bine

Abecedarul lui Creangă, îl parcurge în chip normal şi pe François Villon!

3. Consacrarea, cred, vine dinspre universal spre naţional! Ne-am

obişnuit (clişeu, osificare, lene în gîndire!), ne-am acomodat cu stadiul

de… naţional. Cu ifose, fără argumente, ipocrit! Eminescu este, mai întîi,

spirit universal. Poliglot. Hrănit cu volumele anticilor, ale filosofilor

germani, ale operei lui Shakespeare. Uităm că a studiat la Cernăuţi,

Berlin, Viena. Uităm alte multe lucruri (contextul romantismului

european). Pe scurt, alimentat cultural de acasă, de la vatră, de/ din/ sub

prispă ipoteştean-botoşăneană, Eminescu este universal, european,

naţional! Geniile vin dinspre absolut spre acasă…

4. Spiritual, provincia nu are nici puncte cardinale, nici uliţe, nici pivniţe.

Nu începe de nicăieri. Nu se sfîrşeşte undeva. E doar un concept. O

convenţie. Uneori o formă de a elogia. Alteori de a ironiza, discredita,

marginaliza. Inutil! Poţi fi provincial în Paris şi deloc provincial la Lyon!

George Bacovia (Vasiliu) în Bacău sau în Bucureşti nu este nici mai

capitalist, nici mai provincial! Este POETUL!

5. Există europeni inculţi, europeni erudiţi, europeni dezinteresaţi de

cultură (fie că vorbim despre cultură politică, religioasă, gastronomică,

economică, sportivă, civică…). Autorul român e asemănător celui danez,

albanez sau portughez. Uneori obez! Alteori suplu!… Mulţi se străduiesc

(vizibil) să fie europeni. Alţii doar scriu. Fără să dorească neapărat

intre, să iasă, să stea, să plece. Scriind, lucrînd, spiritul este european.

De la Dimitrie Cantemir la Matei Vişniec. De la Emil Cioran spre Luca

Piţu. Chiar aşa, simplu, curat, profund!

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign