Asistăm la un ritm furios de transformare a aspectului general al Bucureştilor. Nici o capitală din Europa n-a suferit transformări radicale, aşa cum suferă Bucureştii. Nu cunosc situaţia din Suedia, Norvegia sau Rusia, dar cred că nici în aceste ţări, capitalele şi principalele lor oraşe au rămas cu acelaşi aspect.
În jurul marilor oraşe, mai de pretutindeni este adevărat, s-au creat după război, cartiere întregi, moderne, dând astfel periferiei cu totul alt aspect, dar centrul a rămas în toate părţile aproape intact.
Ceea ce se întâmplă la noi este curios. Dacă în oraşele din Occident este explicabil că nu se fac transformări ca la noi, prin faptul că acolo, centrul acelor oraşe, a şi fost încăputat cu clădiri mari şi aproape uniforme, de mai bine de o jumătate de secol ; dar cum se explică faptul că nici oraşele din Orient n-au suferit transformări ca la noi : Belgrad, Sofia, Salonic, Athena, Istambul, clădirile noi se numără uşor, cu toate că situaţia politică, economică şi socială, e cam la fel ca la noi. Bucureştii se transformă, nu numai la mahala, unde încă mai există destul teren de clădit, dar la centru, unde o schimbare este extrem de costisitoare.
Dacă ar încerca cineva să scrie, măcar pe scurt, istoricul mahalalelor, vreau să zic al caselor de care se leagă oarecari amintiri : istorice, politice, etc., i-ar trebui multe volume mai ales dacă ar întrebuinţa clişee. Ce voi putea deci să scriu eu în cadrul unui articol de cotidian?
Cine trece prin piaţa teatrului Naţional, martoră a de mai bine de trei sferturi de veac la atâtea mişcări şi transformări, poate vedea uşor că imobilul Vanicu din colţ cu strada Regală, ce adăposteşte jos băcănia cea mai la modă azi, a lui Dragomir, iar deasupra Clubul partidului d-lui Grigore Filipescu, îşi trăieşte ultimul trimestru. E posibil, ca chiar îndată după Sf. Gheorghe, nemiloasele târnăcoape să se înfigă în acoperiţul răscopt al imobilului.
Din clişeul de faţă se vede ce ameninţător se ridică în coasta lui, un imobil nou, ce s-a făcut din strada Academiei, începând din faţa ministerului de interne şi a cărui faţadă va fi pe calea Victoriei (imobilul Generala, n.n.).
Casa Vanicu, în care a fost mult timp sediul clubului conservator, a fost şi ea martoră a multor evenimente. Toate manifestaţiile politice neagreate de guverne şi cari voiau să treacă la Palat aci erau oprite. Soldaţii se înşiruiau din colţul acestei case în jos spre teatru. Când se putea sparge acest baraj un altul se făcea în dreptul Pasagiului Român. De obicei geamurile Casei Vanicu cădeau jertfă nemulţumiţilor, ce nu erau lăsaţi să manifesteze la Palat. Pietrele aruncate în soldaţi nimereau geamurile clubului de la Vanicu.
Dar toate au un sfârşit şi Casa Vanicu îl va avea pe al ei, rămânând doar o amintire din ce în ce mai ştearsă în memoria contimporanilor.
[C. Orăşianu în Viitorul, 1935]
