Trădarea strigă: «Trădare»!

27 iunie 2011 Adrian Majuru Editorial

Încerc să-mi închipui gesturile și deciziile unuia ca Traian Băsescu în momente de cumpănă precum iunie și august 1940, august 1944, decembrie 1947, pentru a aminti numai câteva dintre cele mai apropiate nouă și cele mai comentate clipe de istorie, în ultima vreme. Cum ar fi putut unul ca Traian băsescu să gestioneze balansul periculos al unei țări mici în mijlocul unor conflicte majore care nu s-au oprit la granițele ei? Și cum ar fi negociat în astfel de momente, unul ca Traian Băsescu, o posibilă salvare cu un ocupant străin? Cel fel de diplomație ar fi abordat un om lipsit de o minimă cultură politică?

Băsescu a distrus România în vreme de pace și continuă să o decimeze, el nefiind în stare să echilibreze balansul economic al țării având toate instrumentele puterii în mân sa, adesea peste Parlament și deasupra Constituției, ignorând voința națională și durându-l în cot de suferințele celor mulți. Ce ar fi făcut unul ca Traian Băsescu în situații aproape fără de ieșire? Mă îngrozesc numai când încerc să-mi folosesc fantezia glazurată cu umor și haz de necaz. Nici în acest subterfugiu imaginar nu ar funcționa personajul Traian Băsescu.

Și acum un lucru foarte grav peste care nu putem să trecem: cine pe cine acuză de servilism la ruși? Un comunist cu ștate vechi și grade pe umăr, cu responsabilități de rețea, slugarnic față de cel puternic și niciodată ferm și fără echivoc în privința unei hotărâri?! Tocmai un astfel de personaj acuză pe un altul de trădare?! Personajul istoric Mihai I, așa cum este el, cu reușite și scăpări, nu a fugit prin lașitate și trădare. Ar fi putut să o facă în numeroasele plecări diplomatice între anii 1945 și 1947. De fiecare dată s-a întors în țara lui, ocupată de sovietici și administrată de un guvern ostil. În decembrie 1947, România era ultima țară ocupată de sovietici care-și mai păstrase vechiul monarh. Vecinii noștrii aveau cu toții lideri bolșevici la putere. Așadar, rezultatul era previzibil. Și apoi, Regele de atunci era unul constituțional iar deciziile sale erau filtrate cu atenție în interiorul legii fundamentale și nu o ignora după cum face președintele-dictat de azi. Regele de atunci nu a guvernat țara prin ordonanțe de urgență pentru eludarea responsabilității politice și civice. Își consulta îndelung consilierii, guvernul, iar hotărârile sale erau în cunoștință de cauză față de cererile societății civile. Greva regală față de ocupanții sovetici și guvernul care îi era ostil, un gest nobil, nu se regăsește în panoplia gesturilor prezidențiale față de îndatorarea și umilirea României. Pentru că este ușor să conduci prin dictat și ordonanțe de urgență. Iar din această poziție, pe care o crezi intangibilă, este foarte grav să ai obrăznicia să strigi «trădare», către oricine, numai pentru că, celălalt are o altă opțiune, o altă viziune, o altă opinie.

adrian majuru

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign