Meteo

02 iulie 2011 Sebastian Grama Comoara Hestugmitilor

Pe 27 iunie, după-amiază, mi s-a făcut frig. Am ieşit pe balcon şi nu am constatat vreo modificare. Am fugit înapoi în cameră, mi-am pus termometrul: aveam 36 cu 5. Mi-am luat tensiunea: 11 cu 6. Puls: 83. Şi totuşi îmi era frig. Am luat câteva linguriţe de zahăr, am băut un suc natural. Nici vorbă de ameliorare. Am sunat pe cineva: “Mie mi-e frig”. “Poftim?!”. – Mie mi-e frig. Un hohot de râs m-a întâmpinat din partea cealaltă. – Nu râde!, chiar mi-e frig!, nu e o glumă! Ce dracu’ mi se-ntâmplă?!… N-am reuşit să obţin mai mult şi am închis.

Am ieşit pe stradă. Oamenii erau îmbrăcaţi lejer, umblau de parcă erau 35 de grade. Şi dacă erau? Am intrat în panică. Am ocolit blocul aproape în fugă (pesemne cu speranţa că, dincolo, în dreptul balconului meu, se lăsase gerul). Pe alee, însă, am văzut câteva pisici tolănite, vrăbii vesele în praf şi o doamnă care plimba în cărucior un bebeluş doar cu maiou şi scutec.

M-am oprit o secundă, acum mai degrabă descumpănit decât speriat. Am privit în sus. Coroanele copacilor şi, deasupra lor, cerul. Mi s-a părut că văd, însă, deopotrivă, nişte dungi albicioase, vagi, ca de sticlă aburită, care duceau către un punct de dincolo de bloc. Am alergat înapoi în parcarea de la intrare şi am observat că, într-adevăr, pe cer se zăreau nişte dungi. Tot nu le puteam fixa întâlnirea. Nu semănau cu norii, ci mai curând cu acele raze pe care soarele, uneori, le strecoară pe sub o furtună îndepărtată. Mai puţin clare.

Am fugit în câmp deschis, unde am priceput că, dacă voiam să aflu intersecţia dungilor, aveam de luat un autobuz. Am luat un autobuz. Pe măsură ce înaintam, staţie cu staţie, îmi era tot mai frig. Încercam să mă stăpânesc; oamenii din preajmă asudau. Pe la Academia Militară, au început să-mi clănţăne dinţii. Un dobitoc a spus că mi-e frică. De el. În orice altă situaţie, probabil că l-aş fi scos prin geam din mers, dar acum a trebuit să cobor la următoarea, dat fiind că atrăsese atenţia şi altora asupra mea. Fără să mă gândesc (şi, probabil, în virtutea obişnuinţei hibernale de a mă încălzi atunci când urc într-un mijloc de transport), am luat un troleibuz.

Nu simţeam nici o ameliorare. Dimpotrivă. Nu ştiu dacă eram verde la faţă, dar ştiu că, dacă aş fi încercat să vorbesc, n-aş fi putut să-mi descleştez fălcile. Aveam impresia că îmi îngheaţă şi cuvintele din minte. Se contractau. Gândeam în propoziţii scurte – şi propoziţiile, după încă vreo două staţii, nu mai erau decât abrevieri pe care abia dacă le mai înţelegeam eu însumi. Căutam să-mi domin uluirea faţă de răsunetele  interioare, vestigii ale unui limbaj congelat. Iar în această vreme, căutam să nu pierd din ochi dungile de pe cer. Nu mai ştiu (fiindcă degerasem) unde am ghicit iminenţa intersecţiei. Paşii îmi zăngăneau pe caldarâmul încins. M-am lovit de pietoni. Îmi scârţâiau pleoapele în efortul de a privi în sus. Mereu în sus. Îmi era clar că trebuie să intru pe loc într-o clădire. Mâna mi s-a lipit de clanţa fierbinte. Cred că liftul scotea aburi groşi în momentul în care am apăsat pe buton. Abia dacă mai aveam gânduri de câte o consoană ici-colo. M-am lăsat să cad şi m-am prelins în hol. Am văzut uşa în spatele căreia se întâlneau dungile. Pupilele mi se crăpaseră. Munţii, dacă i-ar fi adus cineva lângă mine şi i-ar fi lovit uşor cu piciorul, s-ar fi destrămat, fărâmiţându-se în cristale.

Aici, particulele stăteau. Zero absolut. Nu era nevoie să mai recunosc uşa. (Universul meu nu funcţionează decât pus în mişcare de vorbele tale). Pentru ceilalţi nu conta. Iar nemişcarea este infinitul: unui atom care stă în mod necesar pe loc, un milimetru îi este Universul ridicat la o putere egală cu numărul atomilor care îl compun. Din acea încremenire parmenidiană şi fizică, am evaluat (printr-o consoană gândită pe sfert) – în eternităţi – pasul care mă despărţea de sonerie. Dacă aveam să cad, era inevitabil să mă transform în cioburi infinitesimale. Şi am rămas acolo – ca tu să vorbeşti, să urneşti la loc lumea.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign