Pericolul E-urilor

Majoritatea produselor alimentare din magazine au în compoziţie E-uri. Dacă unele dintre acestea sunt considerate inofensive, majoritatea sunt nocive pentru sănătate dacă sunt consumate pe perioade mari de timp.

Prof. univ. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare este cel care previne asupra principalilor aditivi alimentari cu impact negativ asupra sănătăţii noastre. Iată care sunt aceştia şi unde se pot găsi:

  • E 102 – tartrazină şi E 110 – galben portocaliu sunt coloranţi artificiali care se găsesc în sucurile acidulate, prăjituri, cereale glazurate, deserturi instant, peşte afumat, icre de peşte, sosuri, brânzeturi şi lactate aromate.
  • Dioxidul de sulf – E 220 este întâlnit în bere şi vin, provoacând dureri de cap, apariţia senzaţiei de ameţeală şi afecţiuni intestinale.
  • Aspartamul – E 951 este un îndulcitor tot mai des folosit în industria alimentară, deoarece acesta oferă alimentelor un gust aparte, însă poate fi sursa a peste 70 de tipuri de boli canceroase. Este întâlnit în guma de mestecat, produsele zaharoase sau băuturile răcoritoare.
  • Glutamatul de sodiu – E 621 este aditivul alimentar responsabil de gustul irezistibil al hamburgerilor, pizzei, pastelor bolognese sau carbonara, hotdogul şi al shaormei. Acest E este nelipsit din preparatele de tip fast-food. Rolul glutamatului este acela de a da creierului impresia că acel aliment este foarte gustos. Deşi are capacitatea de a face mâncarea irezistibilă, acest aditiv este toxic, provocând ameţeli, dureri de cap şi senzaţii de greaţă.
  • Bromatul de potasiu – E 924 estedes întâlnit în produsele de panificaţie, consumul excesiv ducând la apariţia senzaţiei de greaţă, vărsături, diaree sau la apariţia diverselor dureri.

Există însă şi adiviti alimentari consideraţi siguri sau inofensivi, precum E160, E 162, E 300, E100, care sunt substanţe naturale extrase din fructe sau legume şi se găsesc în alimente sub formă de vitamine, coloranţi, lecitină. Chiar şi aşa, se recomandă ca substanţele respective să fie extrase din produsul natural şi nu din alimentele în care se regăsesc sub formă de aditivi.