Ruptura

28 septembrie 2011 Mirela Nicolae Bucurestii in istorie

Zilele trecute, ca mai tot românul curios şi semi-snob, mi-am făcut timp să merg la Festivalul Internaţional de Muzică „George Enescu”. E drept că am fost şi îmboldită de prietenul şi colegul Costin Tuchilă, distins critic teatral şi muzical. Sunt departe de a fi o melomană, dar am pretenţia deosebirii genurilor muzicale, am anumite preferinţe şi cunosc regulile de comportament dintr-o sală de concert/spectacol. Pentru asta le sunt datoare profesorilor mei din gimnaziu care m-au trimis la lecţiile duminicale pentru elevi organizate sub cupola Ateneului Român şi părinţilor mei care mi-au încurajat orice activitate extraşcolară.

Bruma de cultură muzicală le-o datorez şi minunaţilor colegi de la Redacţia Muzicală a radioului public (din păcate mulţi au trecut în nefiinţă, alţii s-au pensionat), admiraţiei faţă de cunoscuţi instrumentişti, compozitori, dirijori cu care am avut plăcerea să colaborez ocazional ca jurnalist.

Ei, bine, vizita mea la Festivalul „George Enescu” (întâmplată tot sub cupola Ateneului Român) a fost una de nedumerire şi consternare: publicul nu mai ştie să se comporte la un eveniment muzical.

Două doamne bine îmbrăcate şi cu mişcări preţioase au avut euforii verbale chiar de la primele acorduri ale cvartetului american care evolua pe scenă. De câteva ori, uneia dintre ele i-a căzut pe jos sacoşa trântită pe scaunul alăturat şi, evident, s-a aplecat de fiecare dată s-o ridice. Cu zgomot. Norocul ei s-a numit colegul meu, aflat în spate, care a ajutat-o delicat, minimalizând astfel daunele sonore.

Îi las deoparte pe cei doi întârziaţi de serviciu, intraţi în trombă, în lojele din dreapta, voi ignora detalierea momentului în care apelurile de telefon mobil s-au rătăcit printre acordurile muzicale şi vă voi scrie despre… aplauze.

În vremea copilăriei şi adolescenţei mele am fost învăţată să nu aplaud niciodată între părţile muzicale. Și mi s-a mai spus ceva: dacă nu ştiu bucata muzicală, partitura etc. să aştept în linişte mişcările spectatorilor. Întotdeaună există câţiva pasionaţi care recunosc şi ultima notă. De data aceasta n-a fost aşa. Cum îşi lua avânt distinsul cvartet, cum izbucneau aplauzele, mai ceva ca la un concert de muzică rock, manele sau hip-hop.

O dată, de două ori, de trei ori, de patru ori… La un moment dat şi instrumentiştii începuseră să se amuze (le venea chiar să râdă!).

Apoi a venit pauza. Am fost pe punctul de a merge la microfonul instalat pe scenă şi de a le recomanda entuziaştilor să aibă „puţintică răbdare”. Costin Tuchilă m-a sfătuit să nu purced la o asemenea întreprindere, mai ales că sacoşa mobilă a doamnei din faţa noastră ar fi putut conţine orice muniţie împotriva revoltaţilor (de la ouă clocite la roşii stricate).

Jos în foaier, am văzut lume multă, coadă la cafea şi mâncare frugală vândute printr-o improvizaţie de tarabă cu preţuri demne de un aeroport internaţional.

Ne-am întors în sală pentru partea a II-a a concertului. A intrat cvartetul. Aplauze. A apărut pianista. Aplauze. Au început primele acorduri ale piesei enesciene. Aplauze.

În cele din urmă, din spatele sălii, o altă doamnă a luat atitudine: „Nu se aplaudă în timpul şi între părţile muzicale!” Din acel moment sala a amuţit până la final, iar eu şi colegul C.T. am ascultat în linişte şi reverie un Enescu demn de secolul XXI.

Nu ştiu ce anume ne face să uităm elementarele reguli de socializare: poate lipsa educaţiei (fie ea şi muzicală), poate nevoia de comprimare a zilelor în ore, a orelor în minute, a minutelor în secunde şi a secundelor în clipe, poate dorinţa de a fi egalul vedetei: sunt aici, te aplaud, te apreciez.

Adesea, recunoştinţa pentru performanţă se manifestă prin două palme lovite una de cealaltă.

Uneori e nevoie de o admiraţie tăcută. Măcar între părţi.

Mirela Nicolae

Radio România Cultural

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign