Să ne mai şi împăcăm cu Istoria

27 octombrie 2011 Bizyday Bizyday

de Moise Guran

Am văzut tot felul de analize de conţinut, că ne place Regele, că nu ne place, că trebuia să meargă Băsescu în Parlament, că nu trebuia, că unii suntem republicani iar alţii monarhişti… aceste lucruri sunt mai puţin importante, zic eu.

Există acum în România două curente de opinie privind controversatul act de la 23 august 1944. Sunt oameni care consideră că dacă România nu ar fi capitulat necondiţionat în faţa ruşilor, ar fi fost posibil ca mareşalul Antonescu să fi reuşit până la urmă să negocieze un armistiţiu mai avantajos, de asemenea ar fi fost posibil ca ruşii să nu fi ajuns înaintea aliaţilor la Berlin, poate nici în Europa de Est şi atunci a doua jumătate a secolului XX ar fi arătat altfel. Poate! Poate fără 23 august 1944 nu ar fi ajuns în gulagurile sovietice 150 de mii de ostaşi ai armatei române ce au fost pur şi simplu dezarmaţi în momentul în care de la Bucureşti a venit ordinul de întoarcere a armelor.
Poate că aşa ar fi stat lucrurile.
Alţii consideră că României i-ar fi fost imposibil să ţină frontul, că mai devreme sau mai târziu oricum ţara ar fi fost invadată de ruşi, că în noile condiţii România nu putea spera să păstreze Basarabia, motivul pentru care armata română a şi intrat în război împotriva Uniunii Sovietice, dar că se crea o oportunitate de recucerire a Ardealului, pierdut de asemenea parţial în urma dictatului de la Viena. Lucru care s-a şi întâmplat.
Este posibil ca Regele să fi greşit faţă de România la 23 august 1944, este posibil de asemenea ca Majestatea Sa să fi greşit atunci când a semnat actul de abdicare, în 1947, putea poate să abdice şi fără să semneze, este posibil să fi greşit şi imdiat după aceea când, pentru scurtă vreme, a renunţat la titulatura Mihai de România.
Acum hai să privim lucrurile şi din partea cealaltă a baricadei, al greşelilor făcute de România faţă de Rege.

Să înscăunezi un rege la şase ani pentru a-l detrona la opt ani o fi corect? Să-l foloseşti ca pe un instrument politic 10 ani mai târziu, în 1940, înscăunându-l rege fără atribuţii şi fără jurământ, doar pentru a justifica o dictatură militară o fi corect?
Să-l trimiţi în exil şi să-i retragi cetăţenia în 1948, să-l opreşti să intre în ţară după Revoluţie, invocând tot felul de prostii, o fi fost corect?
Apropo de acel moment, poate o să vi se pară nepotrivit ceea ce o să spun, dar am apreciat foarte mult gestul pe care l-a făcut recent fostul preşedinte Ion Iliescu care a recunoscut că a greşit atunci, interzicându-i regelui Mihai să intre în ţară. E o mare chestie asta, să-ţi recunoşte greşeala.
Poate şi Regele a greşit faţă de România, poate şi România a greşit faţă de Rege.

Au trecut 65 de ani! Dumnezeule, nu credeţi că ar fi fost timpul ca Regele şi România să se împace? În mod oficial.
Era nevoie de acest mesaj în Parlament? Poate nu. Regele ne-a spus de exemplu că forţa noastră ca naţiune modernă stă inclusiv în infrastructura pe care o avem. Şi noi nu ştiam asta? Ba da, ştiam. Dar dacă întrebi un bătrân din România ce ar trebui să facă mai întâi guvernul, să plătească pensiile sau să facă autostrăzi, îţi va răspunde că ar trebui să plătească pensiile. Regele a vorbit despre cei bătrâni şi bolnavi care trec astăzi prin umilinţe, şi da, cunoaştem toţi aceste realităţi, ni le repetă permanent în mod populist politicienii noştrii aflaţi la vânătoare de voturi, dar Regele ne-a mai vorbit ieri despre capacitatea de a înţelege viitorul, de a ne supune acţiunile unui viitor mai demn şi mai prosper, de a înţelege citez, că ţara nu este moştenirea noastră de la părinţi ci un împrumut pe care îl avem de la copiii noştri. Sigur şi Ştefan cel Mare a spus ceva similar despre Moldova, dar acest moment în care Regele se împacă cu România iar România cu Regele este poate unul în care ar trebui să pricepem cu toţii că fără unitate, fără sinceritate şi modestie nu vom reuşi să facem nici autostrăzi, nici să plătim pensii mai mari bătrânilor din această ţară.
Dincolo de toate astea, dincolo de persoana Regelui Mihai, Casa Regală a României rămâne totuşi legătura noastră a românilor cu primii doi regi ai României, cu Carol I şi cu Ferdinand, cu doi oameni care, nu avem voie să uităm, au făurit România independentă, au făurit România Mare şi, prin Constituţia din 1923 au făurit şi România modernă şi democratică.
Aşa că haideţi să ne împăcăm o dată noi cu istoria noastră. Ziua de ieri era una bună pentru asta, dar mai e o zi şi azi, la fel de bună, mai e una şi mânie… nu e niciodată prea târziu pentru o împăcare.

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign