Creaturile subteranului

23 decembrie 2011 Adrian Majuru Mituri Urbane

– o povestire fantastică scrisă de Maria Theodora (11 ani) –

A fost odată ca niciodată, în New York, o companie celebră de calculatoare, la care totul mergea prost.

Angajaţii nu îşi luau treaba în serios, aşa că munca nu ieşea bine, menajerele erau în grevă, iar directorul companiei, mai strecura câţiva dolari pentru a cumpăra un calculator, doar, doar, să supravieţuiască compania.

Toate astea până într-o zi când directorul îşi sărise din minţi a zecea dată în săptămâna aceea; aşa că făcu o şedinţă:

«Oameni buni!» ţipă directorul, «asta este o porcărie. Dacă o ţinem tot aşa, viitorul nostru este spulberat!!! Are cineva o idee care ne-ar aduce publicitate şi clienţi»?! Un moment de tăcere, nici o mână în aer, nici un şuşot, nimic.

«Eu, eu»! se auzi un glas. «Eu am o idee»! Într-adevăr era un glas, de la un angajat. Acesta era îmbrăcat în costum negru, cu o cravată verde, aşezată cu discreţie şi cu o frizură plină de gel.

Ideea mea este următoarea: dacă săpăm sub companie şi găsim o piatră mai neobişnuită, putem constata că este ceva nemaivăzut, aşa atragem clienţi. Şi dacă avem noroc şi mai găsim si altele, putem să le vindem la ofertă.

Deodată, pe faţa posomorată a directorului îşi făcu loc un zâmbet lung.

«Bravo, tinere! Briliantă idee! Chiar acum ne apucăm»! Directorul a fost mulţumit de propunere, chiar dacă era mai mult o fantezie. După ce toţi angajaţii s-au echipat şi au adus utilajele, marea operaţiune a început.

O groază de utilaje au spart pământul, ridicând praful. Din păcate acest proiect nu a decurs prea bine deoarece sub companie se afla o altă companie, care mergea ca pe roate.

Acolo lucrau omuleţi de culoare galbenă, toţi de aceeaşi mărime, toţi cu salopete şi planuri desenate, toţi isteţi. Omuleţii aceia erau siluete minuscule ale lui Einstein.

Ei erau foarte uniţi, şi astfel construiseră din schele de metal propria lor lume. Trăiau foarte bine sub pământ.

La un moment dat utilajele ajunseseră la schele. Un zgomot puternic urmat de o bubuitură a panicat lumea micuţilor. Angajaţii din utilaje raportau non stop directorului că ceva le ieşise în cale. Necrezând, directorul a coborât din maşinării şi a pornit spre schele.

«Ce construcţie frumoasă» – spuse unul dintre angajaţii utilajelor. Când au descoperit omuleţii galbeni au făcut cunoştinţă, au aflat de ce sunt schelele acelea sub pământ şi le-au propus piticilor:

«Veniţi cu noi la suprafaţă şi puteţi lucra la o companie»!

«Da, da, da»! strigau ei bucuroşi. În sfârşit lumea o să-i aprecieze!

De atunci totul s-a schimbat. Omuleţii l-au ajutat pe director, au avut clienţi şi publicitate, dar cel mai important era că toţi erau împreună!

Această povestire am primit-o de la fiica mea Maria Theodora. Este cadoul meu de Crăciun, pe care simt nevoia să-l împart cu voi. Adrian Majuru

Acesta este un site cu caracter informativ și educativ . Publicam aceste informații pentru cunoștințele culturale ale publicului. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor.
Mergi pe prima pagina
Bucurestii Vechi si Noi
Bucurestii Vechi si Noi © 2020 . Designed by: Livedesign