Auzită în plin cancer alb, la minus 2o de grade. Magheru-Traian. Bucureşti
“Hei, moşule, stai să-ţi povestesc io! Oameni cu muşchi pe ei veniţi la prăduit. Moldoveni. M-au luat cu ei din butic în casa aia. „E cursă lungă, moşule!” Şi m-au plimbat, nene! Du-mă colo, du-mă colo. Umpleau sacoşe. Ştii acolo? Fă acolo. Aparatul mergea 24, 67, 89 de lei. Ce-mi pasă. Oameni luaţi din Gară, că-s din Petroşani şi vor să prindă trenul de prînz. Cinci ore. La un moment dat, văd sînge pe mîna unuia. Hei, e clar.
Încep să intru la bănuieli. Nu era mult sînge, curgea. Ce-i de făcut? Întreb: mai e mult, băieţi, că uite trebuie să ajung şi io să mănînc, să aia. Erau două ore de vînzoleală. „Moşule, ţi s-a urît cu binele? Fă pe tine!” Tac, înghite moşu. Iar-iar, colo-colo. Trec iar două ore. Începuseră să se uite urît între ei. Am belit-o, zic! Şi aşa era. Că să mergem la Pustnicu. Aici mi-e sfîrşitul. Şi vreau să opresc la o staţie de taxi. Mă ameninţă.
„Moşule, te belesc!”. Cuţit. Sînge. Merg. Pipăi bîta mică de sub scaun şi merg cu Dumnezeu. Cum se vede pădure, cum “trage colo”. Cuţit în coaste. Băieţi, sînteţi tineri! Opresc, cobor cu mîna pe bîtă. Moşule nu ne fă dambla. Uite bani şi taci! Mă lasă cu bani, frate! Sar la bătaie. Mă-nconjoară. Mă crapă la dovleac. Cad în noroi. Pleacă. Rămîn colo. Dau telefon.
Mă uit în bani ca curca. Era cît o Dacie nouă. Vine Poliţia. Trei ani m-am judecat pentru maşină că mi-au dat-o de pămînt la Tecuci. Pe ei i-a băgat la pîrnaie un an-doi au scăpat. Îşi luau bani din videochaturi. Nu era mai bine să fii tăcut? Acolo în pădure? Prost am fost. Băieţi buni tîlharii, dar prost că n-am înţeles haiducia lor.”
